România văzută mai bine, din avion!

Luni după amiază are loc un accident aviatic în Munţii Apuseni. Un avion mic, pornit spre Oradea să ia organele unei femei aflate în moarte clinică, se prăbuşeşte şi echipajul rămâne izolat în pădure. Nu este de găsit timp de şase ore, iar apoi, doi dintre ei mor. Se porneşte un vacarm imens. Piloţi, meteorologi, specialişti în transmisiuni, ministri şi analişti, toţi spun cîte ceva, adesea neesenţial. Pentru ca la umbra vacarmului să se ascundă adevărurile crude pe care, trebuie să le vedem. E spre binele nostru.

Şi vedem că sute de moţi au ieşit, la miez de noapte, din case, să caute epava şi pe oamenii răniţi de la locul accidentului. Şi tot ei îi găsesc. ISU, STS, SMURD, salvările, reţelele de telefonie, turnurile de control, armata, pompierii, toţi se arată neputincioşi. Ceva nu le iese. Reţelele de telefonie nu au acoperire, STS nu poate, 112 nu a implementat sistemul de reperare pe care l-a cumpărat, elicopterele armatei nu pot pleca din Bucureşti pentru că e ceaţă, ministrul de Interne se sustrage, ministrul Transporturilor nu ştie nimic despre avion, controlul aerian nu anunţă serviciul de urgenţă, pilotul pare să nu-şi fi luat măsuri de siguranţă şi nici buletinul meteo: era un pilot renumit!

Ba mai mult, Agenţia de Transplant nu caută alt mijloc de a aduce organul prevalat la Bucureşti, deşi sunt 3-4 curse interne zilnice Tarom de la Cluj la Bucureşti şi invers şi tot atâtea de la Oradea. De multe ori transportau astfel organele prelevate.

O studentă, deloc necesară procedurii, se urcă şi ea în avion. Şi moare. Era voluntară, deci, pe riscul ei. Iar medicii maturi din spitalul Fundeni nu-şi fac griji, nu o trag de mânecă, deşi afară e iarnă, e ceaţă, iar pentru prelevarea respectivă ar fi fost suficient un singur medic specialist ajutat de cei de la Oradea.

Medicul care a solicitat avionul nu se asigură că deplasarea e în regulă, se mulţumeşte să primească asigurarea de la Şcoala de Aviaţie că avionul lor poate pleca. Cu cine, de ce?

Ministerul Sănătăţii tace. Ştie de ce. România are un singur centru de transplant de ficat în toată ţara, la Bucureşti. N-a creat un centru de transplant şi la Cluj sau în fiecare regiune a ţării, nici la cinsprezece ani de la primul transplant n-a reuşit să descentralizeze transplantul. Şi acum tot un singur medic, într-un singur spital din Capitală adună toţi ficaţii disponibili şi-i replantează la Bucureşti. Dar nimeni nu zice nimic. Mari profesori, doctori, miniştri, premieri, nu socotesc simplu că la 21 de milioane de oameni nu e suficient un singur centru de transplant.

Orgolii profesionale, interese financiare, neglijenţă, superficialitate, îngîmfare, inconştienţă, hoţie, lipsă de startegie şi iată, vine un dezastru care ne scoate din minţi. Dar nu-i nimic. Mâine vom uita şi o vom lua de la capăt cu alt dezastru: sigur va deraia un tren, se va răsturna o maşină sau vom pierde vreun meci.

Apoi, premierul se va poza cu oile telefoniste chiar în vâful Apusenilor şi va restabili încrederea în companiile care i-au adus ciobanului tableta şi prietenii.

Dar, ştiţi că n-ar trebui să fie aşa! Ar trebui să avem spitale egal dotate în fiecare regiune, avioane verificate, piloţi raţionali, medici peste tot, lege care să oblige acoperirea totală a teritoriului de către reţelele de telefonie mobilă. Ar trebui să ştim că nu ne avem decât pe noi. Şi, la fel ca moţii, să ieşim din case şi să ne căutăm unii pe alţii. Pentru a găsi epava acestei ţări.

Articolul a fost publicat în ziarul Transilvania Reporter.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s