Băiatul cu fluturi. O noapte în cimitirul lor

IMG_1082

Deasupra copacilor se ridică foșnind cârduri mari de ciori. Fîșșșș, fîșșș, întunecă cerul plumburiu, gata să intre în noapte. Orașul rămâne tot mai departe, iar ciorile te urmăresc în stoluri largi, ca un voal întunecat. Fîșșș, fîșșșș. Zumzetul vesel al străzii, rumoarea caldă a petrecăreților de la terase se sting încet-încet înghițite în burta orașului. Tu te ridici deasupra lui, intri în parcul întunecat ca într-o altă lume, aparent fără nicio legătură cu așezarea luminată și veselă a Pieței Centrale.

E noaptea cercetătorilor. Iar pe ei nu-i găsești la bere, în seara asta nu ascultă jazz pe treptele cazinoului. Cristian are mai puțin de 30 de ani. Are ochelari, bucle rebele și-și freacă mîinile cu emoție. Deschide ușile muzeului la 19 fix. A pus fierbătorul de apă, cineva crede că e pentru ceai, dar, nu, e pentru fluturii lui. Cu apa aceea…, dar să o luăm pe rând.

Muzeul lui este într-o clădire frumoasă, imită perfect o clădire a Institutului de Zoologie din Napoli, de unde a fost luat modelul și au fost aduse schițele. Are tavane înalte, scări interioare din metal și o dispunere circulară, cu o prelungire sudică unde, din colțul cel mai îndepărtat privește peste toată adunarea de păsări și animale împăiate, o girafă demult încremenită.

La intrare, Cristian a pregătit totul ca să ne explice. Are fluturi pe toate mesele, unii sunt pe lamelele microscoapelor, întregi sau rupți în bucăți. Alții stau într-un fel de menghină, o bucată de lemn pe care sunt întinși, ca să se usuce așa, cu aripile larg deschise și trupul prins într-o deschizătură. Cum stau acolo parcă sunt niște Iisuși pe cruce. Alții stau la muiat într-un vas cu apă caldă, așezați pe vată și cu un capac transparent deasupra.

„Dacă fluturii se usucă prea tare nu mai pot fi păstrați, se sfarmă ca făina. De aceea, explică serios Cristian, ei se păstrează până la preparare în congelator sau într-o cutie în care s-a pus vată îmbibată cu apă.”

Cristian Sitar este cercetător la facultatea de biologie, doctorand al acesteia. Își petrece câteva ore pe zi la muzeu, unde se ocupă de colecțiile de fluturi. Acum are de gând să reeticheteze totul pentru că s-au îngălbenit bucățelele de hârtie și s-au ridicat pe la colțuri, iar cerneala abia se mai vede.

Muzeul intră într-un fel de renovare. Are exponate uimitoare, de la fluturi tropicali imenși la rafturi întregi cu fluturi de noapte, mici și transparenți, aproape invizibili.

În lumea lui, urangutanul care se uită la noi de sub scară și fluturele cât acul cu gămălie din cutia de sticlă sunt la fel de importanți: „Toți duc Pământul mai departe.”

Fluturele de Maramureș a ajuns în Mănăștur

Cristian Sitar este din Baia Mare. A venit la Cluj să studieze fluturii în timp ce colegii lui au ales dreptul, medicina sau ingineria mecanică. El a decis că dacă-i plac făpturile acelea firave, cu ele vrea să trăiască toată viața. Nici nu avea șase ani când a știut că acesta va fi drumul lui. Stă înr-un bloc de zece etaje, la marginea pădurii, în Mănăștur. Are un apartament închiriat la etajul nouă. De la ferestra lui le dă drumul în noapte fluturilor pe care-i crește în casă cu el. Pe unii i-a primit de la alți cercetători din lumea largă, sub formă de pupe sau de larve. Pe alții i-a adus cu el de acasă, din Maramureș. Fluturele galben (vă spun drept, un fluture așa de galben n-am văzut în viața mea!) este adus de pe câmpurile Maramureșului, iar acum zboară și prin grădina facultății din Cluj.

Valea Fluturilor

România este încă un loc bun pentru fluturi. Cristian spune că aceste viețuitoare splendide sunt indicatorul de sănătate al planetei, al unor continente, țări sau regiuni. Dacă un câmp este plin de fluturi înseamnă că locul acela este viu, sănătos, că este cât mai aproape de starea lui inițială, de natură conservată. Cu cât fluturii sunt mai rari, cu atât putem să ne alertăm: înseamnă că acolo ceva nu e în regulă, în primul rînd nu e în regulă cu oamenii. Dacă dispare un fluture, înseamnă că a dispărut o plantă, că au mai dispărut și altele. Că locul e bolnav.

Cea mai bogată regiune din România în specii de fluturi, ne spune Cristian, este Valea Cernei și după ea e Rezervația din Retezat. Dar în Mehedinți a văzut cele mai multe specii de fluturi. În total în România sunt vreo 200 de specii, iar în lumea toată sunt vreo 4000. Fluturele Marele Albastru domină colecția de la Cluj, însă el nu vine din văile României ci din America de Sud, din pădurile tropicale. E atât de albastru și de mare că dacă te-ai întâlni cu el în noapte ai crede că e un înger, că ți l-a trimis Dumnezeu. Lui Cristian nu-i place să discutăm despre asta. Când Îl invoc, întoarce capul și schimbă vorba. Dar poate că și Darwin ar fi făcut la fel.

O secțiune specială în colecția Muzeului este dedicată fluturilor de pe dealurile din jurul Clujului. Fluturii multicolori de la Răscruci sunt pe cale de dispariție în Europa și de aceea au fost declarați specie de importanță pentru UE, iar populației din zonă i s-au impus restricții agricole și i s-au acordat subvenții în schimb. Frecvent, mai ales în perioadele de zbor ale fluturilor, echipe de cercetători de la Cluj merg cu corturile pe câmpuri în căutarea acelei Maculinae raris, fluturi albaștri ca cerul sau multicolori, în vreo patru variante, care fac lumea noastră mai frumoasă, mai altfel decât altele.

Articolul integral poate fi citit pe Transilvania Reporter

Fotografiile: Dan Bodea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s