Îl vezi?

lan-de-grau

Am fost într-un lan de grâu. Mirosea a pământ copt, a ierburi. Te simți în centrul lumii.

Mi-am amintit povestea cu Dumnezeu de pe bobul de grâu. Voi o știți?

Mie mi-a spus-o mama, a fost prima lecție despre lume pe care mi-a dat-o așa cum se cuvine.

M-a luat în poală, era cald, cald ca naiba. Stătea pe grămada de grâu, atunci treierat, oamenii se agitau în jur, cărau gălețile de gâu în magazie și ea și-a ales atunci să-mi arate. A luat bobul în mână, între degetele groase, noduroase și mi-a arătat încet, cu răbdare, folosindu-se de un fir de pai. Bobul se scufunda între degetele ei, îl prindea iar și-mi arăta mai departe: vezi?, aici e barba, aici sunt ochii, uite-i fruntea, e chipul Lui. Pe fiecare bob. Grâul e El, din El se face făină, pâine și așa trăim. Să nu uiți!

L-am văzut, vă jur! L-am văzut!

Nu știu în ce direcție ne îndreptăm și nu cred că știe cineva. Tânărul care urma să cultive grâul vorbea despre pâinea bunicii, dar crede că agricultura trebuie făcută altfel,industrial, dar am să vă povestesc într-un reportaj anchetă despre ce ni se pregătește, în Transilvania Reporter.

Tot azi am văzut minunea: roșiile industriale cu 1,5 lei kilogramul și roșiile tradiționale, scofâlcite si moarte de urâte,într-o lădiță în spatele tarabeii,l doar câteva și doar la tanti Maria, cu 9 lei kilogramul! Am luat una ca s-o gust. N-am mai mâncat de muuuultă vreme ceva atât de bun, vă jur! E verde și strâmbă dar dulce și foarte, foarte bună!

Mi-am zis: așa ne trebuie! Mâine am să mai iau câteva, una o dau unor prieteni, iar alta o duc la redacție, și le dau câte o felie la fiecare. Sunt ultimele… Ca de pe Arca lui Noe! O să ajungă marfă de contrabandă!!

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s