Bolile orașului. Bani, interese și resentimente, dar mai ales ipocrizie, în numele comunității

UPDATE: Duminică, 26 mai, în curtea Bisericii Reformate cu Două Turnuri de pe strada 21 Decembrie nr 41 va avea loc o manifestare de protest împotriva construirii sediului ISJ și a sălii de sport în apropierea bisericii. Asta pentru că negocierile nu au demarat, iar constructorii s-au întors pe șantier.

DSCF1186

Reformații din Cluj se opun din răsputeri construirii unui sediu pentru Inspectoratul Școlar chiar în coastele Bisericii lor cu două turnuri, de pe strada 21 Decembrie, monument de arhitectură.

Inspectoratul Școlar insistă să ridice somptuoasa clădire de sticlă până deasupra de streașina bisericii, la doar 11,6 metri de zidurile ei. Motivează faptul că investesc în așa ceva, pentru că nu au un sediu propriu, stau în chirie în clădirea Roșie a Sindicatului din Învățământ.

Sindicatul, la rândul lui, a devenit proprietarul clădirii și gestionează spațiul deși nu este firmă imobiliară, ci ar trebui să se ocupe de bunul mers al școlii în care sunt implicați membrii săi. Biserica Reformată la rândul ei, revendică zeci de spații în care funcționează școli, iar pe unele le-au și scos de acolo.

Deși menirea bisericii este să slujească comunitatea nu să adune bunuri, a sindicatului este să reprezinte interesele dascălilor nu să gestioneze chirii, a inspectoratului să construiască școli nu birouri pentru șefimea din Educație, cu alte cuvinte să servescă scopul comunității, al orașului, toți se ambiționează să dețină bunuri materiale cu care să-și justifice existența în raport cu comunitatea.

În loc să-și afirme existența și nevoia de ele prin ce fac pentru oameni, vor să o afirme prin ce au. Și pe deasupra, să mai pună un strop de sare pe rănile trecutului.

Cineva trebuie să cedeze primul, dar cine?

Catedral Plazza de Cluj sau povestea unor soldați orbi

Valoarea totală a proiectului construirii unui nou sediu pentru Inspectoratul școlar și a unor săli de sport cu bazin de înot pentru Clubul sportiv Viitorul este de 24 de milioane de lei din care opt milioane sunt destinate sediului ISJ Cluj,iar 16 milioane sediului Clubului Sportiv „Viitorul”. El se ridică în spatele bisericii Reformate de pe strada 21 Decembrie.

În prezent, Inspectoratul Școlar plătește chirie modică pentru cei aproape 1000 de metri pătrați ocupați în clădirea Sindicatului din Învățământ, sub 2 euro pe metrul pătrat. Președinta sindicatului spune că adesea, Inspectoratul invocă lipsa banilor necesari pentru întreținere, spunând că n-au primit de la buget, iar sindicatul îi păsuiește.

În ianuarie 2013, la împărțirea bugetului statului, Valentin Cuibus, inspectorul general de la Cluj a ieșit public să se plângă de faptul că guvernul, Ministerul Educației nu a alocat bani pentru continuarea lucrărilor de construire a noului sediu din spatele Bisericii Reformate din centrul orașului. Până acum s-a construit subsolul, unde va fi o parcare subterană și urmează construirea bazinului de înot și a celorlalte etaje..

quotes66Clădirea asta va periclita zidurile bisericii noastre, este prea aproape, facilitează infiltrațiile de apă la fundație, este prea înaltă și nu ține cont de faptul că o biserică are nevoie de spațiu de jur împrejur, spațiu care, din respect, oriunde în lume a fost lăsat între case , clădiri și zidurile unui lăcaș sfânt!
Adorjani Laszlo, preot paroh

În războiul româno-maghiar, descoperim mai multe fronturi de luptă deschise, dar o luptă subterană. Pentru că nu este de bon-ton să le arate pe față, taberele beligerante camuflează resentimentele, ura și răzbunarea în spatele unor interese juridice, materiale.

De data aceasta avem un caz relevant: este războiul unei biserici reformate cu statul român care clădește un fel de Catedral Plazza în imediata apropiere a lăcașului lor de cult. Situația pare a fi întruchiparea ambiției și a răzbunării autorităților pe o biserică ce și-a luat înapoi spațiile deținute înainte de comunism și în care erau instituții publice, școli, dar n-a ezitat să le schimbe destinația.

Biserica, ignorând istoria ultimilor ani, în care s-a războit pe clădiri cu administrația orașului, se opune de data asta construcției Inspectoratului invocând diverse motive, unele legate de planul de execuție, altele legate de existența unor vestigii istorice pe terenul construcției și, în final, apropierea exagerată de biserică.

Construcția a fost aprobată când ministru al Educației era Ecaterina Andronescu, din partea PSD, în guvernul Boc. Iar primarul Clujului era Sorin Apostu. Firma care a primit contractul de execuție a lucrării este Construdava SRL, considerată o firmă de casă a primarului Apostu.

În realitate, planul construcției este de-o agresivitate ostentativă, ea se înalță chiar lângă zidurile bisericii, iar cel care pierde nu este nici preotul reformat, nici inspectoratul școlar ci orașul. Acest oraș își va arăta peste ani încrâncenarea prostească fixată în betoane: o biserică monument de patrimoniu, înghesuită de o clădire ultra modernă, care-și putea găsi locul oriunde în altă parte. Rămâne doar să vedem dacă asta vrem să lăsăm mărturie copiiilor noștri.

quotes66Avem nevoie de o clădire proprie pentru Inspectorat, pentru că acum nu putem să facem nicio modernizare în spațiul Sindicatului, nici să zugrăvim nu putem! E foarte bine că vom avea un sediu al nostru, iar biserica reformată să-și amintescă că ne-a luat o sută de scoli și mai cer vreo 35! Ei au renunțat? Noi de ce să renunțăm, că nu le place lor?!
Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Cluj

În anul 2009, la începutul construirii, oficialii locali spuneau: “Noi am vrea să colaborăm cu cei de la clubul sportiv, ar fi foarte bine să existe şi o parte de agrement, cu bazin, doar că noi avem finanţare, însă ei încă nu. Dacă ne apucăm de construit, ar fi bine să ne apucăm deodată, deoarece va fi dificil să începi o altă construcţie după ce se ridică deja sediul Inspectoratului”, potrivit doamnei Tunde Peter, inspector şcolar adjunct în cadrul IŞJ Cluj.

Costurile viitorului sediu se ridicau – atunci – în jurul sumei de 8 milioane de lei, iar pentru 2009 IŞJ primise asigurarea MECI că va primi o finanţare de 450.000 lei. La începutul anului, Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) a municipiului Cluj-Napoca a respins un proiect de amenajare în cadrul viitorului sediu al IŞJ şi a unor spaţii de cazare pentru delegaţiile de profesori care vin în vizită la Cluj. Toate aceste date ne arată că proiectul a fost modificat de-a lungul timpului, din moment ce costurile sunt diferite dar și destinația spațiilor. Ba mai mult, nu se știa la acea dată care va fi aportul și beneficiul Clubului sportiv.

Ce spune Parohia Reformată

Constatăm cu surprindere, că opinia publică clujeană este greşit informată în legătură cu terenul şi construcţia începută pe fostul teren de sport şi patinoar, aflat în spatele bisericii cu două turnuri, situat în Cluj-Napoca, B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 41”, se arată într-un comunicat al parohiei. În vederea elucidării confuziilor, Consiliul parohial al Parohiei Reformate Nr. 2 din Cluj consideră importantă aducerea la cunoştinţa publicului a următoarelor informaţii:

Terenul în suprafaţă de 4.830 mp din spatele bisericii noastre nu este proprietatea Parohiei Reformate Nr. 2 din Cluj, ci a Statului Român şi în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

În anul 1964, silit fiind de organele de represiune ale statului comunist, Consiliul parohial a predat terenul cu titlul de „donaţie” Statului.

În anul 1991 parohia noastră a solicitat retrocedarea terenului.

În anul 2003, parohia a intentat proces pentru anularea actului de „donaţie”, având în vedere împrejurările de constrângere în care acesta a fost încheiat.

În urma pierderii acestui proces la toate nivelele justiţiei din România, în anul 2006 am apelat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strassbourg, dar cererea noastră a fost respinsă şi de către acest for.

În anul 2007, parohia a intentat un nou proces pentru validarea condiţiilor cuprinse în actul de donaţie din 1964. Acestea se referă la construirea unui pod peste Canalul Morii în vederea desfiinţării traversării lotului parohiei pentru accesul la terenul de sport, respectiv modificarea îmrejmuirii cu respectarea suprafeţei de teren deţinut de biserică. Drept rezultat, fâşia de teren aflată la vest de baza sportivă în care a fost intercalată o porţiune din terenul Statului, i-a revenit în întregime bisericii.

În anul 2009 Consiliul parohial al Parohiei Reformate Nr. 2 din Cluj şi-a dat acordul de principiu pentru a se construi pe terenul de sport, conştient fiind de faptul că, deoarece biserica este monument istoric, în zona de protecţie a acestuia se pot ridica numai clădiri în concordanţă cu anturajul.
În anul 2011 Primăria Cluj-Napoca a autorizat construirea unui complex sportiv, incluzând şi sediul administrativ al Inspectoratului Judeţean Şcolar (cu denumirea de „anexe”), pe baza unui proiect despre care Consiliul parohial nu a avut cunoştinţă, drept pentru care nu a putut să-şi dea nici acordul pentru acel proiect.

În februarie 2012, Consiliul parohial a retras şi acordul său de principiu din 2009, fiind anunţaţi despre acest act atât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cât şi Instituţia Prefectului Judeţului Cluj.

În octombrie 2012 a fost depusă la Guvernul României, la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la Instituţia Prefectului Judeţului Cluj, la Consiliul Judeţean Cluj şi la Primăria Municipiului Cluj-Napoca o petiţie semnată de 2433 persoane, la iniţiativa Asociaţiei „Kelemen Lajos” pentru Ocrotirea Monumentelor împreună cu Eparhia Reformată din Ardeal şi Parohia Reformată Nr. 2 din Cluj, împotriva construirii „Complexului de dotări sportive, spaţii anexe şi amenajări exterioare”, aşa cum a fost autorizat, atenţionând şi asupra faptului că, autorizaţia s-a obţinut prin inducerea în eroare a parohiei noastre şi prin eludarea unor prevederi legale în vigoare.

În termenul legal de 30 de zile, dintre destinatarii de mai sus numai Primăria Municipiului Cluj-Napoca a răspuns la petiţia noastră cu cele 2433 semnături anexate, ceea ce denotă că, voinţa comunităţii noastre este considerată inexistentă de către aceste instituţii de stat.

Din acest motiv, Parohia Reformată Nr. 2 din Cluj va acţiona în judecată toate instituţiile mai sus menţionate (cu excepţia Primăriei municipiului Cluj-Napoca, care a bienevoit să răspundă) pe calea contenciosului administrativ.

Anunțuri

Un gând despre “Bolile orașului. Bani, interese și resentimente, dar mai ales ipocrizie, în numele comunității

  1. – 28.03.2013 – Radio Ierevan, prin D-ul Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Cluj:
    ” ….biserica reformată să-și amintescă că ne-a luat o sută de scoli și mai cer vreo 35! …”

    – 04.04.2013 – Precizare:
    În realitate, de la Biserica Refomată au fost preluate la vremea respectivă de către Statul Român „n” imobile, printre care şcoli. În baza legii speciale reparatorii, adoptată de Parlamentul României, s-au restituit cca. 100 de şcoli, soarta celorlalte depinzînd de modificarea legislativă preconizată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s