Supraviețuitorii de la Castelul cu inorogi

manastirea-2013 093

Castelul Korniș poate fi considerat o piesă specială între castele din Transilvania. A fost castel-cetate, o construcție superbă care adăpostea cel mai mare muzeu de științe naturale din Europa de Est și o bibliotecă imensă. Era înconjurat de dealuri pline de vii, pășuni și păduri, un domeniu de mii de hectare care se întindea până la Bobâlna și mai departe.

Istoria lui a început la 1573 și s-a oprit brusc, într-o noapte, în 1945. Atunci au venit comuniștii, contele Korniș a fugit, sătenii au dat foc cărților în curte și-au început să care mobilă, covoare, tablouri. N-a mai rămas nimic. Castelul a devenit școală, cămin cultural și sediu IAS.

Astăzi, e doar o ruină unde satul își aruncă gunoaiele, vecinii pasc oile, iar puștii scriu cu vopsea pe pereții răniți. Domeniul aparține Gabrielei Korniș, ultima moștenitoare a familiei nobililor Korniș.

„Grofoaia”, cum îi spun sătenii, are acum 92 de ani și stă într-o garsonieră la un demisol din Budapesta.

Un conte cu picior de lemn – povestea incredibilă a unei destrămări

Spre Dej în sus, la dreapta, peste calea ferată, și apoi la stânga, pe drumul spre Mănăstirea, în mijlocul satului, pe o colină, lângă clăițele de fân ale sătenilor am regăsit ce-a mai rămas din Castelul cu inorogi. În primul rând inorogii, apoi ruinele și de jur împrejur gunoiul satului.

Se spune că inorogul are doar întâlniri istorice cu omul. De cele mai multe ori, așteaptă momentul potrivit și asta are legătură cu noi. Dacă vremurile sunt tulburi și lumea este cuprinsă de urâciune, licornul nu vine. Sunt sute, mii de ani de când inorogii nu mai vin spre oameni. I-au apărut împăratului Fu His acum 5000 de ani ca să-i dezlege taina scrisului, armatelor lui Gingis Han ca să oprească războiul, regelui Pericle sau copiiilor, în deșertul Arabiei.

Cel de pe Someș se spune că frământa câmpurile și strica recoltele, iar unul dintre militarii cetății lui Kerestury l-a străpuns cu sulița și l-a omorât. Stăpânul pământurilor și-a pus inorogi de piatră la poartă, iar castelul s-a numit Korniș.

Casa e mică, verde, cu geamlâc, înconjurată de pomi. O alee pietruită, mărginită de tuia și oleandri te duce sus pe povârniș, unde două mâțe se hârjonesc la soare. Din casă se aude un crainic de știri, e ora amiezii. Bătrânul Imre Szatmari doarme pe scaun lângă un aparat radio care trebuie scos din priză ca să fie oprit. Nu se sperie când mă vede răsărită lângă el, duminică la prânz, chiar în bucătăria lui.

Oricum, nu mai are nimeni ce lua. Au trecut deja hoții și i-au luat patruzeci de foi de-o sută, îi ținea într-o pungă. Zâmbește bucuros că are o vizită neașteptată. Pe masă are o cutie de smântână din care mâncase ceva înainte să adoarmă la știri. Pe perete, câteva poze prinse în rame subțiri, înnegrite de praf. Castelul Korniș, în perioada lui de glorie, e și el în ramă. Acolo a lucrat în tinerețe, ucenic la groful Karoly.

Ultimul om de la castel împlinește 102 ani

În mai va fi sărbătorit de comună cu șampanie și tort. Imre Szatmari a intrat ucenic la uzina electrică a grofului, când avea 17 ani. Uzina o făcuse groful cel tânăr, Karoly, la Dej. El învățase tehnică, la școlile din Apus, iar la întoarcere a vrut să aducă civilizație și pe moșia lor din Ardeal. Îi plăceau cărțile și vânătoarea, florile și femeile.

Domnul conte era cineva. Știa carte și ne dădea de lucru la el la curte. Ar fi putut să fie mândru, dar el ridica de fiecare dată pălăria și-i saluta pe toți țăranii. Ne respecta. Pe mine m-a luat ucenic la uzină, ca să învăț electricitatea. Ziua lucram acolo, dar dacă avea nevoie de mine la una, la alta, pe acasă, trimitea după mine și mă chema.

Am avut ocazia să intru prin toate odăile castelului, ca să repar câte ceva. Am văzut odăile cu cărți. Erau cu miile, pe rafturi de stejar. Am pus lumini în bibliotecă, dar să nu se vadă ele, ci doar lumina de la ele, așa, peste cărți.

Îmi amintesc grădina de la curte, era plină de flori, de copăcei aduși de pe unde umbla groful în călătorii. Și multe statuete din piatră cu cărticele în mâini, așa cum citeau, micuțele și frumoase. Acolo, lângă poartă erau serele cu sticlă unde aveau florărie. Încărcau căruțele cu flori și le vindeau în florăriile din Cluj. Avea un fel de muzeu, plin cu animale și păsări împăiate. A fost la vânătoare și cu regele Carol în Delta Dunării și în Africa, cu oamenii mari din Europa.

Într-o dimineață, când a ieșit în scară, cu pușca în mână, să tragă după o cioară, a alunecat și și-a împușcat piciorul. Atunci nu puteai ajunge repede la spital, până să ajungă la Cluj, s-a agravat și a trebuit să-i taie piciorul, uite de aici, de sus.

Și-a făcut picior de lemn, umbla șchiop, dar tot îi plăcea vânătoarea. Când să vină comuniștii, a înțeles că trebuie să fugă, să scape măcar el și familia. A plecat într-o seară. L-a primit birjarul de la uzină, la el acasă. Apoi l-au angajat contabil acolo, la uzinele de el făcute…

quotes66Lumea vorbea, e o legendă, poate e așa, poate nu e așa…, că groful Korniș când a făcut barajul pentru Uzina de Electricitate, acolo jos, pe Someș, ar fi cumpărat un copil de la țiganca Zali din Nireș, avea mai mulți și unul era beteag rău, i l-au luat și l-au zidit în păreții barajului. Om viu, ca să țină. Știți, era povestea cu meșterul Manole și s-or fi luat după ea. Ce pot să vă spun sigur e că bunica mea știa despre asta, ea îl botezase pe copilul acela și când nu eram cuminți îmi zicea: aveți de grijă că vă trimit la baraj!
Rusu Pavel, fost învățător

Acolo a murit, la Dej. Fata a plecat la Budapesta, iar băiatul în Austria. Am auzit că a murit, avea doar fete. Aici nu a mai venit niciodată. Nici domnul conte nu a mai venit pe aici. Vedeți, din curtea mea se vede Dejul, în vale…

Dar domnul conte nu a mai urcat niciodată aici să vadă ce s-a ales de castelul lui. Poporul prost a ars toate cărțile, au făcut un foc mare în curte și au ars tot ce n-au dus pe la casele lor. Aveau case acoperite cu paie, mici, dar au smuls ferestrele castelului și le-au luat. Nu aveau cum să le pună la ei, erau prea mari, așa că le-au răzimat de case și acolo le-a plouat ani la rând. Au luat și paserile împăiate, animalele, lucrurile, tot ce au vrut, ce nu, au distrus. Au dărâmat zidurile și au luat piatra să-și facă grajduri din ea.

Într-o seară, după prăpăd, m-am dus acolo să văd ce au făcut. Am găsit sub dărâmături piciorul de lemn al domnului conte. L-am luat, l-am șters de praf și am plecat spre Dej. Am ajuns la casa unde se adăpostise și i l-am dat. Foarte s-a bucurat domnul conte de picior. Avea lăcrimi în ochi când i l-am dat.

Korniș Karoly era al patrulea Korniș stăpîn la castel. Neam de militari la origini, ei veniseră pe domeniul lui Kerestury înființat spre sfârșitul secolului al XVI-lea, prin căsătorie. Dar ridicaseră domeniul și-i dăduseră chiar o anumită strălucire. Ultimul conte, cel care a murit ca funcționar umil la Uzina de Electricitate de el construită, prima din Transilvania care alimenta Gherla, Dej și satele din zonă, era biolog. Îndrăgea vânătoarea de sălbăticiuni, dar și vânătoarea de femei.

„Îi plăceau femeile frumoase. Le vroia în patul lui și le răsplătea regește după aceea, dar trecea cam repede de la una la alta. O curta și pe mama, îmi povestea că i-a spus în față ce vroia de la ea, apoi a trimis și intermediari. Mama nu a acceptat avansurile lui, dar altele o făceau. Se spune că pe soția lui, Berta, ar fi jucat-o la cărți și a pierdut-o. Avea copiii mici și pentru că a trebuit să plece la cel care o câștigase, s-a îmbolnăvit de supărare și a murit. Avea doar 28 de ani. Este îngropată lângă castel, ceva mai încolo, acum în grădina unui om. Dar fata ei, Gabriela, când a fost aici și-am întrebat-o de povestea asta, mi-a zis că nu e așa, că mama ei a murit de plămâni. Poate a zis așa din pudoare sau chiar nu știe”, povestește doamna Rusu, fostă directoare la sșcoala din sat.

Soțul ei, învățătorul, are toată istoria castelului culeasă din cărțile vechi, are schițe, blazoane, fotografii. Ține conferințe și dă informații despe castel tuturor celor care mai vor să audă ceva.

Aproape toate castelele din Transilvania sunt astăzi ruine. Ele au fost devastate de localnici, au fost umilite de comuniști, au fost mâncate de ploi și zăpezi, furate cărămidă cu cărămidă de țigani, ca să-și ridice case cu ele la marginea satului. Dar mai înainte de toate acestea, chiar cu puțin înainte ca istoria să se năpustească asupra lor, nobilii care le clădiseră, parcă presimțind că nu mai e mult, și-au pus la bătaie și propria istorie, jucându-și, într-un fel, viețile, la masa de cărți. Iar la ultima partidă, contele Korniș pare să fi și câștigat ceva. Și-a primit piciorul de lemn din mâna ucenicului credincios.

Castelul Korniș se află pe lista Monumentelor Istorice, elaborată de Ministerul Culturii, dar astăzi este o ruină sufocată de gunoaie. Lista prezentată de județul Cluj are 150 de monumente grav deteriorate, dar nici o speranță că s-ar și putea face ceva pentru ele. Castelului a fost construit între anii 1573-1593, în stil renascentist. După ce domeniul devine proprietatea familiei Korniș, în jurul anului 1673 Gáspár Kornis (1641-1683) ridică încă un etaj al clădirii principale. Urmașul lui Gáspár, Zsigmond Kornis renovează castelul în 1680. Tot el l-a reparat, după ce fusese deteriorat în timpul revoltei curuţilor. În 1720 sunt adăugate două bastioane octogonale, este refăcut turnul de la intrarea în castel, pe latura de vest, turn care mai există şi astăzi. În această perioadă are loc şi redecorarea încăperilor castelului cu fresce pe tavane. Sunt refăcute lucrările din lemn ale ancadramentelor ultimului etaj şi scara ornamentată cu motive populare şi sunt aduse decoraţiuni din piatră de tuf vulcanic. În cel de al doilea război mondial o parte din castel a fost distrus. După instaurarea „puterii populare”, biblioteca, cuprinzând peste 9.000 de cărţi rare, a fost distrusă, iar colecţia de istorie naturală a fost risipită. Pavilioanele au căpătat destinaţii de depozit, cămin şi şcoală culturală. O parte a zidăriei a fost refăcută începând în anul 1975, Capela Korniș fiind preluată de biserica ortodoxă.
Anunțuri

4 gânduri despre “Supraviețuitorii de la Castelul cu inorogi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s