O poveste de iubire. Jules Verne și Luiza din Carpați


Iubirea – singurul etalon cu care trebuie măsurat totul. Fără iubire, lumea ar fi un mecanism lipsit de gândire, soarele – bun doar să coacă dovlecii, florile – hrană pentru măgari, izvoarele – apă de spălat.
Avetik Isahakyan

Cobori de la Haţeg spre munţi, spre Sarmizegetusa. Cu tine spre gura muntelui vine şi iarna cu câlţii de zăpadă zburliţi peste copaci. Te apropii de ape şi, în ochiul de stâncă, se ridica brusc un castel sur şi pustiu, mâncat de timp: Castelul din Carpaţi.

Aici s-a petrecut una dintre cele mai stranii şi mai frumoase poveşti de dragoste, dintre celebrul scriitor Jules Verne şi ardeleanca Luiza Teutsch. Trăită la umbra munţilor Retezat sau aievea, iubirea lor a dat naştere unei cărţi care a adus faima Transilvaniei, dar a schimbat şi destinul unui om celebru. Luiza şi-a luat lumea în cap la 17 ani. A străbătut lumea iar paşii destinului au dus-o spre povestea vieţii ei. L-a cunoscut pe Jules Verne, care era pe atunci un scriitor matur, avea câteva zeci de romane publicate, era celebru, înstărit, avea o bună reputaţie şi o soţie franţuzoaică.

Într-un interviu acordat unei jurnaliste din Anglia, Jules Verne spunea: „Amorul este o pasiune absorbantă, care nu lasă decât puţin loc pentru alte lucruri în inima omului. Eroii mei au nevoie de toate facultăţile lor, de toată energia şi prezenţa unei tinere şi fermecătoare femei în jurul lor i-ar fi impiedicat să realizeze giganticele proiecte.” În curând destinul său avea să se schimbe şi, pentru prima dată, în paginile unui roman pătrunde devastator o femeie: românca Luiza Teutsch.

Descrierea locurilor, numele personajelor, spiritul locului, felul de a fi al oamenilor, sunetul pădurii, al apelor, misterul şi măreţia muntelui care ţine pe umărul său ascuţit Cetatea Colţ arată că un Jules Verne a fost aici, cu inima. Cu trăsura sau cu imaginaţia ţesută pe povestea fabuloasă a româncei de care era îndrăgostit, scriitorul a înţeles, a iubit şi a redat lumii o poveste seducătoare despre România. Femeia care l-a vrăjit, l-a făcut să uite de regulile lui stricte, de familie şi de prieteni, femeia care l-a purtat prin Ţara Pădurilor, cu paşii sau cu vorbele ei misterioase, a adus mai multă faimă în lume acestui ţinut decât toţi politicienii care l-au stăpânit şi condus vreodată.

Dar cine era Luiza?

„Nu ştim nimic despre ea. O vreme am crezut că este de dincolo de munţi, de pe Valea Jiului. Femeile nostre erau aspre, femei dure, femei bărbătoase. Ele trăiau pe munte, creşteau cinci, şase, opt copii. Au trăit războaie, singurătate, muncă de rob, ţineau gospodăriile, munceau şi apărau pământurile. Mai mult şatene, înalte şi spătoase, erau femei dintr-o bucată. Se îmbrăcau de cele mai multe ori în cânepă, inul era pentru sărbătoare”, spune profesorul Emil Dilertea de la școala din Râul cu Mori, satul castelului.

Sătenii din Râul de Mori zâmbesc atunci când îi intreb dacă au auzit de Luiza, contesa care l-a fermecat pe Jules Verne. Nu ştim cum ar fi putut arăta o tânără răsărită din munţii lor care să-l impresioneze pe sofisticatul Jules Verne. Profesorul Dilertea, director de şcoală, este sceptic. Nu crede că prin Râu de Mori a trecut vreodată scriitorul Jules Verne şi nici că „locurile astea de munte ar fi putut găzdui o poveste de dragoste. Se ştie că avea o iubită de pe aici, de prin munţi, dar nimeni nu ştie cine a fost”. Ştie că oamenii muncesc mult ca să trăiască prost. Că pe râu nu mai sunt mori, ci hidrocentrale şi că de acolo îşi aduc bărbaţii bani acasă. Că iernile sunt lungi şi că acum se fac ceva planuri pentru un proiect turistic. Dar încă nu este nimic stabilit. Este fiul locului, asprit şi el de vântul muntelui, se uită cu ochi goi spre vîrfurile de stâncă. Ar vrea să creadă şi el că acolo, între zidurile prinse de umbră ale Cetăţii Colţ, s-a petrecut o poveste de dragoste. Dar e profesor de matematică.

Luiza de azi e o fată frumoasă, are peste 20 de ani, era din Râu de Mori, dar s-a măritat în Sibişelul de Sus şi nu o mai puteţi găsi acasă. Luiza care l-a fermecat pe Jules Verne, după ce a trăit cu scriitorul câţiva ani de fericire secretă, s-a măritat cu un grof al locului şi s-a mutat la Bucureşti. De acolo i-a mai scris o vreme scriitorului, iar apoi legătura lor prea subţire, de cerneală, s-a rupt definitiv. După despărţire, Jules Verne a intrat într-o depresie teribilă, pentru ca apoi să moară fără să-i mai fi revenit vreodată pofta de viaţă.

Love for ever

În toţi anii aceia ciudaţi de absenţă şi mister din viaţa lui Jules Verne, când se presupune că ar fi trăit fericit cu „unica sirenă”, cum îi spunea Luizei, prietenii lui au ştiut că se întâmplă ceva ciudat cu el. Chiar şi soţia sa a recunoscut că Jules „îi scapă printre degete”. Fericirea lui din Carpaţi avea să ajungă un roman care trece şi azi prin mîinile a milioane de oameni. Este o poveste despre Transilvania.

Criticii din Râul de Mori

Urmaşii presupusei contese Kendeffy de la Râu de Mori cred despre acest scriitor că era „cam fustangiu şi nu a murit bine, tot din cauza femeilor.” Ei nu ştiu prea multe despre scriitor, dar nişte francezi din orăşelul în care s-a născut acesta au venit într-o vară să vadă Castelul din Carpaţi. L-au văzut şi au plecat. „I-a uitaţi-vă, aista e Castelul! O fost cetate de apărare, ridicată de Cândea (care apoi s-o maghiarizat Kendeffy) pe la 1.280. Pe la 1.900 arăta încă bine. În ultima sută de ani s-a prăpădit că nu îi are nimeni grija. De biserica familiei Cândea ne ocupam noi”, spune cântăreţul Gruiţă de la Biserica Colţ, „de Cetate se ocupă timpul şi ploile. Dacă vă uitaţi bine, acolo se mai vede o fereastră. Ce să-i faci, e ca muntele, rezistă cât o da Domnul!”

Șeherezada de Transilvania

Criticii francezi au ajuns la concluzia că, dintre toate femeile care au trecut prin viaţa prozatorului, ultima şi cea mai enigmatică a lasat urme adânci în viaţa lui. A lăsat şi o carte despre nişte oameni, nişte munţi, nişte întâmplări şi nişte vise. Carte care spune lumii mai multe despre noi decât orice istorii cu pecete. Scriitori români şi critici, istorici francezi s-au străduit să descopere dacă Jules Verne a fost sau nu la Cetatea Colţ.

Nici nu are vreo importanţă dacă Jules Verne şi femeia vieţii lui s-au iubit în secret la Cetatea Colţ din Munţii Retezat sau n-au fost decât cu gândul aici. Iubirea lor a înnobilat pămîntul aspru al Văii Râuşorului. Iar felul în care a scris Verne despre oamenii locului arată că dragostea l-a făcut să-i înţeleagă şi să-i cunoască mai bine decât s-au cunoscut ei înşişi. Şi poate că asta este puterea magică a dragostei, te face să înţelegi sufletul unei lumi, din vorbele Şeherezadei tale, de oriunde ar fi ea.

Anunțuri

6 gânduri despre “O poveste de iubire. Jules Verne și Luiza din Carpați

  1. Despre Jules Verne si transilvania cu precadere romanii din transilvania am auzit si citit o gramada.Toti dar toti istoricii si criticii literari romani ocolesc evita orice se refera la alta natie decit romani atit in scrierile sale cit si in asa zisele vizite ale autorului in Carpatii transilvani.Dar despre romanul Mathyas Sandorf auzitarati?Da dar nu se pune ca era vorba de un grof ungur care lupta pentru eliberarea de sub habsburgi ceea ce nu cadra cu visul de „SECOLE” a romanilor de unire.
    cu „patria mama”,care o fi fost ea.Deci groful ca sa nu fie prins dupa evadare isi ia numele de doctor Anterchit si trece prin aventuri extraordinare….dar mai bine cititi cartea ca e de departe cea mai importanta referitoare la Transilvania.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s