Experiment unic la Vadul Crișului: Artă modernă într-o biserică de munte

DSC_4068

S-a dus zvonul până departe. Mai întâi a fost un murmur colectiv pentru că oamenii nu știau despre ce e vorba. Apoi au început să zbârnâie telefoanele. Ce faci acolo, părinte? Așa ceva nu e permis, nu s-a mai întâmplat și nu se cade! Apoi s-au pornit femeile, au fost și certuri.

Duminică, în momentul în care au intrat la liturghie, pe pereții bisericii lor micuțe au găsit tablouri cu oameni la fel ca ei, ca și copiii lor, în alb și negru, zâmbeau obișnuit și pașnic de printre sfinți. Îmbrăcați cu haine de toate zilele, stând pe scaun, mergând pe stradă sau așteptând ceva lângă sârma cu rufe. Pe tavan, bucăți de cer și-un munte în creion, copleșea bolta.

Ce era asta? Lumea noastră, a răspuns preotul, iar duminica aceea n-a mai fost ca nicio alta.

– Dragă redacție, vă scriu ca să vă povestesc ce s-a întâmplat săptămâna aceasta la Vadul Crișului. Să știți direct de la mine, cum stau lucrurile cu adevărat. Acolo este o biserică micuță, mult mai mică decât Domul din Milano sau alte catedrale ale lumii. Dar ne-a plăcut. Și ne-am hotârât să o alegem anume, pentru că Arta, ca și Dumnezeu, nu intră doar în case mari sau în catedrale. Intră peste tot unde sunt oameni care s-o înțeleagă. Am adunat lucrări ale unor artiști străini și români. Apoi am primit acordul părintelui Vasile din Vadul Crișului. Expoziția se numeste Proto-Art Proto-Gallery pentru că se poate spune că, în general, biserica este prima galerie de artă contemporană, și dacă ne gândim doar la Capela Sixtina a lui Michelangelo sau la tot ce a însemnat Renaștere; tot ce făceau renascentiștii nu era menit să evoce Biblia în vremea ei ci temele biblice erau ilustrate cu personaje contemporane lor. In prezent, în Europa Occidentală se practică frecvent expunerea artei contemporane în biserici, indiferent dacă tema este religioasa sau nu. Un exemplu: în noiembrie, în Domul din Linz, a fost expusă instalația lui Robert Moser. Pentru noi, nu neapărat ortodocsi, ci est-europeni, este destul de neobișnuit, cu atât mai mult cu cât nu este o expoziție cu temă religioasă.

Ea este construită încat să spună povestea omului, a vieții obișnuite și drumul spre spiritualitate dar nu este o expoziție religioasă. Este mai degraba o infiltrare în spațiul cotidian/ contemporan al omului de azi. Se spune că arta contemporană este conectată puternic la cotidian, la cultura de masă și nu se mai adresează unei elite ci oricui dorește să vadă. In biserică se observă un contrast între forma arhaică nealterată a bisericii și obiectele artistice, de parcă arta ar reflecta omul de azi, dar biserica nu. Nu este nici bine nici rău, este ideea acestui proiect, biserica este Casa Domnului, dar în ea intra omul, cu contributia lui, cu chipul mai mult sau mai putin asemanator. In Romania, Matei Câlția a mai făcut așa ceva dar cu tema religioasă.Sincer, aveam mari emoții, era un experiment unic și nu știam cum vor reacționa oamenii.Acum știm și a ieșit bine.”, Alina Staicu, organizator

Când a intrat primul țăran în timp ce montau lucrările pe pereții albi ai bisericii și l-au văzut că merge agale, se uită la fiecare, apoi ridică privirea și se uită pe tavanul bisericuței, dă cu ochii de munte și cer și zice: No, îmi place, faceți treabă bună!, au răsuflat ușurați. N-a zis multe omul, pentru că urma să se gândescă la ce-a văzut. Apoi au venit și alții. Viceprimarul din Măgești l-a sunat pe preot și l-a întrebat, zilele trecute. Mai ai expoziția aia în biserică? Hai că venim, au auzit ai noștri și vor să venim cu un autocar, s-o vedem și noi. Se deschisese expoziția internațională de pictură de la Vadul Crișului, din biserica de la numărul 352, cea care a fost mai întâi grajd pentru cai, apoi biserică baptistă, apoi greco-catolică, văruită curat, cu tavan de bârne, ferestre luminoase și perdeluțe de dantelă albe ca spuma laptelui.

La intrare, lângă ușă, artiștii au pus, pe modelul bisericilor bizantine, raiul și iadul în viziunea lor. Iadul este tabloul care i-a cutremurat pe mulți, iar părintele Vasile recunoaște că este lucrarea care l-a marcat.

”În tablou cred că este vorba despre noi și Dumnezeu. Sunt capete de animale împăiate care se uită spre ferestră, spre dealurile și pădurile verzi de dicolo de geam. Cred că așa facem noi iadul pe pământ. Distrugând viața, creația lui Dumnezeu, dându-i alte conotații, ne-o însușim și o transformăm în ceva grotesc așa cum sunt acele animale împăiate, mărturii ale crimei, dar care ne place. Iar raiul, îl vedeți, este un porumbel alb, o umbră care zboară. Cred că arta ne transmite mesaje subtile despre cum suntem noi, oamenii de azi în comparație cu ce visăm să fim sau ce-am putea fi”, explică preotul Vasile arta din biserica sa.

quotes66Nu este o expoziție cu temă religioasă. Este construită încât să spună povestea omului, a vieții obișnuite și drumul spre spiritualitate, dar nu este o expoziție religioasă ci una de artă comtemporană internațională. Este mai degrabă o infiltrare în spațiul cotidian al omului de azi.
Alina Staicu, artist curator

Afară plouă și la ușa bisericii se oprește o bătrână cu basma și cizme în picioare. Ar intra, dar e murdară de noroi, vrea însă să vadă expoziția de care a auzit pe vale. Deși nu este greco-catolică, ci ortodoxă, Viorica Crișan fostă Pietroi intră.Nu-și amintește să mai fi fost vreodată aici. Pătrunde sfioasă tot cerându-și scuze pentru mizeria de pe tălpi și-apoi se uită cu luare-aminte la toate. ”Părinte, e frumos… Dar și biserica dumitale e frumoasă, n-am ce zice! Ei, uite-l și pe Sfântul Anton între crini și oamenii ceia din tablouri sunt frumoși printre ei, nu-i rău, părinte, cum or zâs unii, e chiar bine. Să vedem și noi și altceva la biserică decât tot ștergare și să mai vorovim și de altele decât de nunți și boteze! Că nu-i bine să steie obiceiu în locul simțirii!”

Cel mai greu a fost ca părintele Vasile să găsescă cuvintele cu care să le explice enoriașilor de ce a acceptat ideea unei astfel de îndrăzneli artistice chiar în biserica lor.

Și a început așa: „Știți deja că voi ați fost primii în multe. Ați fost primii pe Vale, încă de la 1240 v-ați aflat aici, cu acte. Apoi, ați luptat pentru credința voastră când alții o uitau. Ați avut primul sat electrificat. Sunteți singurul sat care are un liceu și ați fost primii care au mers la episcopie să vă cereți preot și biserică proprie. Ați făcut dintr-un fost grajd pentru cai, o biserică în care să ne rugăm. Ați adus de acasă icoane ca să avem ce pune pe pereți, la ce ne închina. Preotii voștri au fost închiși în lanțuri pentru credința lor, când alții dezertau. Acum vă chem să fiți primii care să vă uitați la aceste tablouri de artă modernă, contemporană,chiar în biserica voastră. Sunt opere ale unor artiști ca și multe dintre icoane, dar spun despre oameni unele lucruri la care merită să ne gândim. Oamenii aceia pictați sunt ca noi. Și noi intrăm în biserică îmbrăcați cu haine obișnuite, cu trăiri și gânduri lumești. Pe pereți, tablourile ne înfățișează pe noi. S-au așezat și ele lângă sfinți, ca noi. Vă rog să priviți și să vă gândiți la felul cum arătăm, ce simțim, ce fel de oameni suntem, ce fapte facem și la ce visăm. Să ne gândim împreună la cât de multe ispite sunt astăzi, iar cea mai mare ispită este neînțelegerea, nebucuria de a trăi, neiubirea față de viață.”

Când au plecat, pe drum, oamenii discutau. Cîțiva au amenințat că nu mai vin la biserică. Doamna Valerica este fiica unui cantor, credincios greco-catolic. A discutat tot drumul, spre casă, cu o vecină care era nemulțumită. ”Cum să pună picturi lumești lângă sfinții noștri? zicea ea. Ca să le compari, dragă, i-am spus” În sfârșit, femeia crede că a lămurit-o. ”E doar pictură. Te duci și vezi și altceva decât cu ce erai obișnuită! ” așa i-am spus. Pe mine nu mă tulbură nimic, nu cred că trebuie să fim înțepeniți. E bine să vedem ca să avem despre ce discuta, altfel am fi niște oameni înapoiați, niște oameni morți!” Își amintește de tatăl său care a fost hăituit de securiști. Și de părintele Pali când a sosit din pușcărie chiar la ei acasă. Fata avea zece ani pe atunci și au alungat-o ca să nu vadă, dar ea s-a strecurat înapoi acasă și s-a uitat pe geam. Părintele greco-catolic, Florian Pali le arăta urmele de răni de la lanțuri, fusese în pușcărie. Nu l-au mai lăsat să facă treburi bisericești, niciun cor nu l-au mai lăsat să țină, așa că s-a angajat contabil la exploatarea minieră de la Șuncuiuș. Făcea însă liturghia, după ritul greco-catolic, acasă, în fiecare dimineață înainte să plece cu autobuzul la mină. Într-o zi de iarnă autobuzul s-a răsturnat la Piatra Craiului, pe munte, dar nimeni n-a pățit nimic și toți au fost convinși că asta datorită părintelui care făcuse liturghia de dimineață. Doamna Valeria își amintește de cărțile în greacă, ebraică sau latină pe care le aveau la biserica lor monument, acum ortodoxă. Acolo era mama sa femeie de serviciu și prin anii 70 le-a văzut ultima dată. ”Vadul nostru nu e un loc ca oricare altul, aici avem un aer mai curat care ne face mai tari!” zice râzând femeia, apoi se urcă pe bicicletă și pleacă spre munte. Are spre 70 de ani, dacă nu și mai bine.

Celor mai mulți dintre săteni le-a plăcut expoziția. Unii s-au necăjit. Dar niciunii nu aveau să uite întîmplarea. Au luat cu ei acasă imaginea ciudat de banală a unei lumi care-l caută pe Dumnezeu, în felul ei.


quotes66Expoziția din biserica noastră este asemeni parabolelor lui Iisus Hristos, te pune pe gânduri, îți creează neliniști și-ți aduce apoi noi înțelesuri. În duminica aceasta, tablourile au vorbit în locul nostru.

Părintele Vasile Țunțaș din Vadul Crișului


La mijlocul lui ianuarie, la Vadul Crișului, într-o bisericuță veche s-a realizat în premieră în România, o expoziție de artă modernă,cu lucrări ale unor artiști din mai multe țări.
quotes66Expozițiile de genul acesta, neconvenționale, au devenit ele însele parte a mesajului artistic. Sunt filmate în întregime, fotografiate și expuse mai departe. Cu alte cuvinte, expoziția intră și ea în artă. Poți expune într-un copac sau pe stâlpii de telegraf, dacă ai un mesaj și toată expoziția capătă sens, atunci o poți duce, ca fotografie sau film, în galerii sau muzee, dacă dorești. Dar ideea este ca arta să urmeze omul și nu omul să caute arta doar în muzee.

Lucian Szekely-Rafan, artist expozant


Natașa, artista sârboaică, spunea că obișnuia să privească blocurile din Belgrad în mijlocul cărora a crescut și să-și imagineze că dincolo de ele sunt acei munți care îți taie respirația sau marea. In apartamentul unui astfel de bloc ea a lucrat, pe bucăți, din lipsă de spațiu, toate acele lucrări monumentale și ajunge să le vadă complet doar când le expune, așa cum s-a întîmplat cu muntele din biserica de la Vad.


quotes66Societatea românească are un număr mare de adepți creștini de multe feluri. Bisericile rurale sunt construite ca arhive vizuale interactive create și donate de membrii fiecarei congregații. Proiectul Visual Kontakt este continuarea și completarea logică a ceea ce noi vedem ca și colecție tradițională de artă prin „injectarea”ei cu arta contemporană fără a distruge sau altera structuara sau caracterul spiritual al celei inițiale. Lucrarile artiștilor sunt extrase din contextul inițial și puse să conviețuiască printre cele aflate în biserică, cele de acolo sunt fie făcute de amatori, fie donate bisericii de enoriași.

Gabriel Miloia, președinte Visual Kontakt

Cum începe, când se termină

Artiștii au făcut fotografii, au pus în spațiul virtual al marilor galerii ale lumii și ”galeria” de la Vadul Crișului, explicând locul unde satul acesta de munte se află pe hartă. Curioșii, din Mexic până în Japonia, se vor fi oprit o clipă să vadă cum arată arta pe pereții unui fost grajd devenit biserică, a cincea într-un sat cosmopolit, multicultural, trecut prin experimente ciudate care l-au întărit și nu l-au năucit. Aici, duminica, se scurg spre cele cinci biserici sătenii locului, iar la Crăciun, se adună cu toții pe podul central și fiecare confesiune cântă câte două colinde pentru ceilalți. Așa au învățat ei să trăiască altfel.

Artiștii expuși la Vadul Crișului

Carlos Carmonamedina (artist mexican) – albumul modificat;
Consuelo Vinchira (artistă columbiană care locuiește la Madrid) – steagurile cu căsuțe de la intrare;
Natașa Kokic (artistă din Serbia) – muntele de pe tavan;
Alexandru Poteca – obiectele aurite;
Andrei Ciurdărescu – pădurea cu animalele împăiate și lucrările mici negre;
Alina Staicu – cerul și lucrările mici din ciclul „Pretender”;
Lucian Szekely-Rafan – lucrările mici cu cuie si obiecte;
Brice Guillaume (artist francez) – fotografiile alb-negru.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s