Copilul care a pus Clujul pe harta marii cinematografii. Primul interviu al copilului de Oscar

L-am găsit la grădiniţă. Aaron a turnat deja două filme, ultimul e încă în lucru. Cel de care vă povesteam are 11 minute şi a dat lovitura. E premiat, e în topuri, va fi şi la Oscar. Dar Aaron nu are treabă cu asta. Pentru el lumea se împarte pe zile în care se joacă, doarme, „face lucruri”, se joacă. Alergă printre blocuri, în Mănăştur, un copil ca toţi copiii la cinci ani.

S-a născut pe 4 iulie, de ziua Americii. Acum a sosit la grădiniţă pentru nişte cursuri de actorie. Azi e prima zi. Trece la profesionişti! Mai sunt vreo douăzeci de copii şi toţi se uită curioşi la profa de teatru.

Mihaela îi învaţă „chestii”, cum să recite, să danseze. Sonia cântă la cana de tablă. Aaron stă cuminte pe o băncuţă. Nu e Spiderman, nu e Batman, nu e Superman. E un copil frumos şi cuminte, ultimul din rând. Micuţ şi slăbuţ, cu ochi frumoşi, un copil ca toţi ceilalţi. Doar că el a început într-o zi o călătorie aparte.

„A fost o experienţă interesantă, povesteşte Andreea, mama lui Aaron. Copilul meu avea doar trei ani şi jumătate când s-a făcut filmul. Vă daţi seama că încă mai dormea de-amiaz. A trebuit să-i scot somnul, dar ca să-l ţinem vioi trebuia să se joace tot timpul cineva cu el. Ceilalţi actori şi Tudor şi cei care lucrau la film improvizau continuu ceva pentru el. Confecţionau bombe din hârtie, fantome care alergau pe culoarele spitalului. Pe unele din nimicurile acelea improvizate pe loc le păstrez încă. Aaron nu părea impresionat de ce făcea. Mai degrabă era prins în acţiune, nu realiza el ce se întâmplă. Iar Tudor şi colegii lui sunt profesionişti. Chiar au ştiut cum să lucreze cu băiatul. Nu-i spuneau neapărat replicile, ci mai degrabă îi explicau acţiunile, ce aveau de făcut împreună şi apoi totul venea de la sine.”

Părinţii lui Aaron nu au planuri pentru el. L-au adus la grădiniţa unde se fac şi cursuri de actorie ca să vadă dacă lui Aaron o să-i placă pe mai departe jocul acesta. Dar vor să-i lase libertatea de a alege singur. De a decide mai târziu, după ce va încerca tot ce poate, ce vrea el să facă. Fireşte, dacă îşi va urma steaua spre luminile rampei, părinţii îl vor susţine.

„E un puşti grozav. Îmi place de el, vă daţi seama! E al meu! Nu ştiu ce va fi mai târziu, dar mai mult decât orice mi-ar plăcea să facă exact ce vrea el. Acum ne bucurăm de ei, pentru că are şi un frate, mai mic. Aaron e plin de energie şi inventivitate. Are un neastâmpăr, dar nu unul enervant, ci mai mult surprinzător, te uimeşte tot timpul”, povesteşte Toni Şerban, tatăl băieţelului.

Ne-am întebat de multe ori: cum ajunge un copil oarecare, prin ce împrejurare ajunge să se remarce şi să ţâşnescă din anonimatul unei copilării direct pe marile ecrane? Ce ingrediente trebuie să se adune în eprubeta vieţii ca să iasă bomba aceea? La Aaron a fost aşa: Un tip, Doru Lupeanu, care se întâmplă să fie clujean de origine, a scris un scenariu pe o idee. Un altul, Tudor Giurgiu care se întâmplă să fie împătimit de cinematografie, „inventator” al Festivalului de Film Transilvania, apropiat al Clujului şi producător de filme, se hotărăşte să facă filmuleţul. Şi se hotărăşte să-l facă aici, la Cluj. Aşa că merg ei cu toată echipa la o grădiniţă, una oarecare, din oraşul nostru. Filmează copiii, vreo trei săptămâni. Apoi se uită la ce-au filmat şi-l aleg pe Aaron. Era acolo, printre ei, la grădiniţa aceea. Ei bine, aşa se întâmplă.

Dacă-l întrebi pe Tudor Giurgiu cum a fost îţi răspunde răspicat. „A fost una dintre cele mai traumatizante experienţe din viaţa mea! A fost cumplit pentru că nu el făcea ce vroiam noi, ci noi făceam ce vroia el. Era de un neastâmpăr fantastic, trebuia să ne pliem tot timpul după el, noroc cu Zsolt, actorul care are copii şi ştie cum să se comporte, cum să lucreze cu ei. În sfârşit, acum ne amintim cu drag de tot, îl iubim pe puşti, e extraordinat, dar filmarea a fost ceva… uhu! Cât priveşte concursul, nu credeam că avem vreo şansă. Adică, din atâtea filme, de pe şase continente, vă daţi seama, eu eram convins că nu avem nicio şansă. Cu atât mai mult ne-am bucurat să vedem că am câştigat medalia”.

Concursul nu presupune bani, dar li se va oferi o medalie (se spune că e din aur, dar nu e sigur) şi cam atât. Apoi urmează Oscarul.

Precedente

Nu contează unde te naşti, unde trăieşti şi nici cum te numeşti. Povestea unui copil care joacă într-un film-poveste, scurt şi emoţionant, este dovada că destinul joacă destul de corect. Oferă şanse. Important este să izbuteşti să faci din şanşa ta o reuşită. Copilul nu a ştiut ce face, dar cei mari au lucrat ca nişte profesionişti. În 11 minute de film au pus cu simplitate, esenţa unei iubiri.

Primul interviu al copilului de Oscar

– Bună, sunt Ruxandra. Tu?
– Aaron.
– Ești actor?
– Da.
– Când ai început?
– Într-o zi.
– Am auzit că ai fost tare. Cum era la filmări, ți-a plăcut?
– Nu mai ştiu.
– Ai auzit că ai luat un mare premiu? O medalie de aur. Ce zici de asta?
– Nimic.
– Erai emoționat când lucrai cu Tudor la film? Îți făceai griji?
– Nu.
– Ce trebuia să faci?
– Să o salvez.
– Și ai reușit?
– Da.
– Cine te-a ajutat?
– Nimeni, eu.
– Cunoști vreun mare actor?
– Nu.
– Ce animale îți plac?
– Ursul Panda. De el îmi place.
– Unde vrei să te joci?
– În parc. În toate parcurile.
– Ce-ți place să mănânci?
– Nimic.
– Îți place cu bunicii?
– Cu bunicul.
– Te uiți la televizor? La ce filme te uiți?
– La toate.
– Vrei să mai joci în filme?
– Nu.
– De ce?
– Am treabă.

Articolul a fost publicat în nr. 140 din Transilvania Reporter de vineri, 12 octombrie 2012.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s