Omul care face podul

Podul de la Coșbuc intră în categoria lucrurilor care uimesc pe străini și îi lasă nepăsători pe români. De ce…? Au trecut pe lângă el toată viața și li se pare că știu totul despre el… dar sunt mulți care n-au știut niciodată povestea lui, pe ce pășesc. Odată restaurat podul ar trebui să devină un pol de atracție al comunei și nu numai. Idei ar fi multe, trebuie doar implicare totală, la toate nivelurile.

În vara aceasta scriam despre ultimul pod acoperit din Estul Europei, încă funcțional, dar care are nevoie urgentă de reparații: Podul Iubirii din satul lui George Coșbuc. Pentru că nu sunt bani destui, iar proiectele costă, dar nu există nici priceperea autorităților de a se descurca în hățișul birocratic, podul a rămas să se năruie sub greutatea mașinilor și căruțelor pe care nu le poate opri nimeni. Podul iubirii se prăbușește sub povara nepăsării, spuneam atunci.

Dar iată că, într-o seară târziu, la întoarcerea de la lucru, un inginer român din Canada găsește, navigând pe internet, articolul. Tresare. Nu știa că avem așa ceva. El chiar la asta lucrează: restaurează podurile acoperite ale Canadei. În noaptea aceea, în timp ce copiii lui dorm, Cătălin Petcu ne scrie o scrisoare. Vrea să salveze podul, vrea să se implice și să facă o echipă pentru restaurarea lui.

Cătălin Petcu a simțit că pierde timpul, că pierde trenul vieții lui așteptând în zadar altceva și a plecat. Este un inginer român. A emigrat în Canada după ce-a ieșit din nou Ion Iliescu președinte, imediat după 2000. Acum lucrează într-o echipă de mare performanță în construirea și renovarea podurilor. Dar cele mai spectaculoase lucrări au fost la podurile acoperite, monumente de patrimoniu în Canada. A restaurat complet un astfel de pod, podul de la Routherville. Și a făcut planurile pentru încă unul. Are încă doi colegi, ingineri români. Iar când au fost în vizită la Ministerul Transporturilor din Canada, a avut surpriza să constate că, dintr-o comisie de cinci specialiști, trei erau români.

Sunt un om normal, ca mulți altii, care trăiește decent, alături de familie, într-o țară în care munca și valorile sunt respectate. Îmi iubesc familia, profesia, țara natală precum și noua țară de adopție. Aș dori ca alături de oameni interesați din România să contribui la conservarea și restaurarea unui monument unic care este podul acoperit din comuna Coșbuc, Bistrița. L-am descoperit dintr-un articol din ziarul dumneavostră și sunt mândru să constat că avem și noi acasă așa ceva. Dacă podul de la Coșbuc ar fi fost în Canada, sigur ar fi perla coroanei.” Așa își începe Cătălin Petcu scrisoarea.

Fac parte din așa-zisa generație a decrețeilor, care dezamăgiți de lunga tranziție românească au ales ales calea străinătății. Sunt ieșean de origine, inginer de profesie, absolvent al facultății de construcții în 1995. De prin 1998 am început să mă gândesc la posibilitatea de a imigra în Canada , proces pe care l-am și demarat în anul 2000, imediat după alegerile care au dus la reînscăunarea lui Iliescu ca președinte.

Ziua Z a fost 15 septembrie 2003, când, împreună cu soția mea, am aterizat pe aeroportul din Montréal, încărcați cu 6 valize și multe, multe speranțe. După perioada de adaptare activă, care a inclus obligatoriu învățarea limbii franceze, am reușit să-mi găsesc primul job în domeniul construcțiilor de poduri și drumuri. Fiecare zi de muncă a însemnat pentru mine o ocazie de a descoperi normele și standardele canadiene, metodele și preocedurile de lucru, materialele și echipamentele utilizate. Numai faptul că aici se utilizeaza două sisteme de măsură, imperial și metric, că majoritatea materialelor și echipamentelor sunt mai cunoscute în engleză constituie o problemă la care nu mă așteptam și pe care a trebuit s-o reglez rapid.

Pasul către meseria de inginer a venit de la sine. Cu sprijinul moral și financiar al patronului firmei, am trecut toate examenele tehnice și lingvistice și din 2008 am început să lucrez ca inginer. În Canada, profesia de inginer este reglementată prin lege, fiiecare provincie având încă de la începutul sec. al XIX-lea propriile ordine profesionale. Astăzi O.I.Q numără cca. 55 000 de membri din toate domeniile, imigranții reprezentând cca. 10%, iar inginerii români ocupă locul al doilea într-un clasamant al tarilor de origine, dupa Franța. În Canada, românii au o imagine bună, sunt considerați serioși, profesionisti și care se integrează rapid în noua societate.

Meseria mea m-a facut să călătoresc foarte mult, să am contact cu diferite persoane, de diverse naționalități printre care și multi romani. Mi s-a întâmplat să am reuniuni de șantier la Ministerul de Transport în care din cinci persoane responsabile de proiect, trei eram romani…

Deși lucrez în domeniul construcțiilor din 1995, nu am aflat despre existența podurilor acoperite decât odata cu imigrarea în Canada, țară în care există încă un număr semnificativ cu acest tip de structură , perfect funcționale și care au devenit monumente istorice și atracții turistice. Pe undeva este de înțeles lipsa de notorietate a podului peste pârâul Sălăuța, din comuna Coșbuc…

Prima dată am venit în contact cu podurile acoperite de lemn în 2007, când am câștigat un contract de reparație a podului din Wakefield, situat în vestul previnciei Québec.

Podurile de lemn au fost inițial acoperite din cauza vulnerabilității la putrezire a structurii de rezistență, care, în condițiile climatice din Canada și nordul Statelor Unite n-ar fi putut rezista mai mult de 15 ani. Instalarea unui acoperiș și acoperirea pereților a crescut durata la utilizare la peste 80 de ani, fără să fie necesar efectuarea unor reparații majore.

Majoritatea podurilor acoperite sunt vopsite în roșu „sang de boeuf” (sânge de bou) și istoricii cred că astfel s-a creat iluzia unui grajd, convingând astfel caii să intre în pod în condiții de siguranță. Fermierii, comercianții și călătorii cu vagoane hipice ar fi pierdut mult timp cu traversarea unui pod de către caii amețiți de priveliștea unui râu care curge. De asemenea, ferestrele dispuse la nivelul celor două ferme au un dublu rol: permite libera circulație a curenților de aer reducând suprafața portantă a pereților și totodată asigură iluminarea naturală a podului.

Pentru Cătălin, Canada este țara în care poate să facă ce-i place. Are fotografii din care se văd podurile canadiene, adevărate bijuterii, și el cu echipa decojind prin zăpezi schelăria complicată și restaurând un monument pe care-l privește ca un bun al omenirii întregi din care toți facem parte.

Dacă-l întrebi care-i podul pe care-l iubește cel mai mult, răspunde încântat: „Sunt câteva poduri spctaculoase, moderne pe care le-am văzut în lume, iar în Canada chiar am avut ocazia să lucrez la un asemenea pod. Totuși cel mai mult mă simt atașat de podul acoperit de la Routhierville, la care am lucrat cu pasiune aproape doi ani de zile și am trăit momente deosebite alături de echipa mea. Clasarea în 2012 ca cel mai frumos pod acoperit din Québec vine să răsplătească eforturile noastre și ne dă impulsul să continuăm.”

Dar întîlnirea cu podul de la Coșbuc i-a redat mândria patriotică. Acum așteaptă de la primăria comunei Coșbuc fotografii amănunțite ale podului, pentru a vedea ce este de făcut, ce reparații trebuie făcute.

„Cel mai probabil că vom face o echipă cu specialiști din România, pentru a respecta legea patrimoniului, deși eu am studiat-o zilele acestea și nu este o problemă în a respecta condițiile de acolo decât, poate, aceeea că trebuie și un expert cu atestat din România. Am vorbit cu șefii noștri de aici și sunt dispuși să ne ajute, dar și colegii mei români sunt entuziasmați de proiect.”

Ce-a remarcat Cătălin în Canada este spiritul antreprenorial, autonomia, calități ale oamenilor și comunităților care-i ajută să găsească soluții la probleme. „În România acest lucru lipseste”, explică el, „perioada comunistă a făcut ca «statul» sa ia deciziile pentru cetățeni… Romania a evoluat, evoluează și va evolua, numai că ritmul este foarte încet, cu multe ocolișuri…”

Mi-e dor de părinții rămași bătrâni și neputincioși în țara, de sora din Germania, de prietenii care-au mai rămas, de munții și Marea Neagră, de orașul meu natal, de istoria și cărțile scrise în româna. La 2-3 ani vin în România și-mi încarc bateriile. –– Cătălin Petcu

„Dumnezeu l-a trimis spre noi”, spune primarul comunei Coșbuc, Nicolae Anghel. „De ani de zile mă zbat să rezolv cu podul și nu reușesc. A venit o firmă de proiectare și, când mi-a spus cât costă proiectul, am avut un șoc. Dacă domnii aceștia din Canada ne vor ajuta, atunci va fi ceva-ceva minunat! ”

Anunțuri

3 gânduri despre “Omul care face podul

  1. iar am avut parte de o poveste tare frumoasa si sensibil povestita, citind postarea despre pod. si iar m-am gandit de ce ei pot si noi, nu?! ei pot sa faca pana si filme despre podurile acooperite! noi lasam (si) podul de…lemn sa se prabuseasca. si primarul care il astepta pe „domnii din canada” si costul proiectului si zbaterea de ani de zile, iata ce ne aduce pe meleaguri mioritice si nu ne mai lasa sa zburdam pe cele hollywood-iene, nici macar cu imaginatia sau amintirile cinefile. ca doar nici nu ne cheama pe toti clint eastwood sau meryl streep. ‘geaba avem poduri daca nu stim ce sa facem cu ele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s