Mall-ul din Evul Mediu. Târgul de la Negreni, o Arcă a lui Noe pentru civilizația Transilvaniei

Negreni, 2012. Trei zile în care pe Valea Crişului a avut loc cel mai mare târg de antichități din sud-vestul Europei. În fiecare toamnă vin colecționari, turiști, negustori din Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, dar și din Marea Britanie sau America. I s-a dus vestea din om în om, pentru că altfel, târgul nu este promovat de autorități și nici de operatorii din turism. Considerat cel mai vechi din Transilvania, cu o tradiție care vine din Evul Mediu, târgul de la Negreni s-a transformat, cu fiecare an, tot mai mult într-un bâlci de țară înecat în fum de mici și cântece de manele. Doar undeva, lângă liziera pădurii, se întind, direct pe iarbă, antichitățile, mărturii ale unei civilizații ardelene tot mai subțiri și mai prost negociate. Dacă străbați cele cinci hectare de târg, descoperi practic toată România. Cu tot ce nu mai are și cu tot ce a primit din tranziția aceasta spre kitschul contemporan.

Deși vin peste 10 mii de oameni anual la târg, locul nu este aproape deloc amenajat. Și acum ca și anul trecut, terenul e plin de gropi , tufe și hârtoape, iar toaletele puține devin imposibil de folosit. Nu există camping cu căsuțe pentru noapte, nici vreun chioș cu informașii turistice despre Transilvania și atracțiile ei. Puhoiul de turiști și localnici se revarsă dincolo de buza drumului într-un haos cu iz de distracție câmpenescă, la care nimeni nu mai adaugă nimic

În trecut, muntenii coborau pe la amiază în tîrg, veneau de pe toate văile Apusenilor să-și cumpere cojoace, butoaie, cozi de secure, căciuli de blană pentru iarnă sau mărgele de cusut pe cămăși în lungile seri de iarnă. Își umpleau traistele, beau un pahar de tărie, se uitau la un număr de circ cu femeia care se transforă în maimuță și porneau înainte să se lase seara, înapoi spre munte. Povesteau acasă ce comedii au văzut și ce mai fac vecinii lor de dincolo de vale. Acum vin aproape toți cu mașinile, cu trenul, cu autocarele iar grădinile din sat devin parcări de ocazie. Aici s-au inventat livezile cu mașini.

Vezi fotografii de la târg aici!

Și astăzi, dar nu se știe pentru câtă vreme, la Negreni vin meșterii cu cobilițe, putini de stejar, linguri și fluiere de fag. Aici mai găsești cazane de aramă sau hamuri pentru cai, lucrate manual. Un ham se vinde cu 200 de lei, iar o pereche de potcoave bune, cu 15 -16 lei. Cei care le fac sunt şi ei loviţi de criza de bani dar şi de vremurile în care noile generaţii nu mai vor să continue tradiţia. Practic, aici poţi să vezi ultima frontieră, ultima generație care mai face așa ceva. Copiii lor n-au mai vrut să muncescă greu și să câștige puțin, au plecat în Spania, Italia, Anglia. Tocmai de aceea, Târgul de la Negreni nu are doar obiecte de anticariat interesante pentru Occident, ci și altceva: ultimii meșteri ai Europei. E și un târg al oamenilor-istorie. Meşterul dulgher Teofil Câra vine din Munţii Apuseni, din satul lui Avram Iancu. Face butoaie, linguri, fluiere şi cozi de securi de treizeci de ani și mai bine, aşa cum făceau şi părinţii lui. Câştigă puţin, dar „se ţine”, completând cu ce scoate de la animale, de la câmp. Tocmai de aceea, copilul lui nu mai face dulgherie, a plecat în Spania unde lucrează și acolo greu, dar pe bani mai mulţi. „Cu noi se duce treaba asta, suntem ultimii. Străinii ştiu că nu mai durează mult şi vin de cumpără amu, cât mai au de unde. Mai înainte am vândut la unul din Ungaria un butoi de 50 de litri, cu 20 de mii de forinţi. Îi puţin, dar bine că l-o luat!” spune Teofil, dulgherul. Vara vinde mai mult fluiere și linguri, dar toamna vine vremea butiilor, a cepurilor.

Deasupra noastră, pe cerul tulbure de toamnă se ridică brusc un câine de tinichea, zuruie din toate măruntaiele purtând în burta lungă o droaie de copii care urlă şi ei, acoperind vacarmul târgului. Dau 5 lei pentru patru ture. O spaimă şi o vâjâială de pomină, pe care bătrânii rămaşi să privescă nu o înţeleg. Sunt de-ale bâlciului distracţii!

Cu noi se duce treaba asta, suntem ultimii. Străinii ştiu că nu mai durează mult şi vin de cumpără, cât mai au de unde. Mai înainte am vândut la unul din Ungaria un butoi cu 20 de mii de forinţi. Îi puţin, dar bine că l-o luat!

–– Teofil dulgherul

Vată de zahăr pe băţ, halviţă dulce, clătite cu gem, miere de albine, ceapă de Buzău, căciuli de astrahan, cojoace de iarnă, de toate, dar chiar de toate poţi să-ţi iei din târg. Un cojoc din blană de oaie, ciobănesc sută la sută, se vinde cu 700 de lei, o căciulă cu 150 de lei şi un cazan de aramă cu 2000 de lei.

Ca zanul îl bate, chiar acolo în târg, gaborul cu pălărie, venit de la Mureş. Are şaizeci şi ceva de ani, a lucrat în aramă toată viața, şi-a crescut copiii din munca asta şi părinţii şi bunicii lui la fel. Dar aici „s-a rupt aţa”. Băiatul lui n-a mai vrut să bată cazane. Nu câştigă destul pentru câtă muncă este. Cazanele i le cumpără mai mult cetăţenii din Ungaria, care vin special pentru asta la târg. „Li s-o dat drumu de la Orban la făcut ţuică şi amu n-au cu ce, n-au alambicuri. Vin şi le iau de la noi. Dar asta-i toman bine pentru noi. Mai cumpără şi ceaoane, pentru făcut ciorbă de peşte, acolo la Ungaria se mănâncă ciorbă de peşte. Dar nu mai e de viitor, meseria asta e pe sfârşite… Dacă mai ţine vreo 10 ani să zic, cu noi se duce obiceiu”, explică meşterul de cazane.

Asta-i o tiparniță cu tambur, veche de vreo sută de ani. O suspectez că ar fi tipărit manifeste, poate a lucrat pentru ilegaliști, poate a fost nevinovată, cine știe câte a făcut! Acum n-o mai vrea nimeni. Aș da-o și pe 600 de euro, dacă ar lua-o cineva.

–– Colecționar de antichități

O veche mașină de scris Remington, monede, ceasuri, candelabre cu amorași, colecții de viniluri pentru patefon, mobilă stil, documente, monede, tablouri, icoane, bastoane și oglinzi aburite de timp, o lume întreagă se revarsă, din trecutul de glorie, direct pe iarba de la poala pădurii și pe care curioșii o frunzăresc alene, după ce ieri poliția a puricat-o și ea. Riscul ca printre marfa de anticariat să fie obiecte de patrimoniu, provenite din furturile de la mânăstiri, de la colecționari sau bătrâni scăpătați este foarte mare. Iar fenomenul, la douăzeci de ani de la revoluție a fost demult scăpat de sub control. Cercul restrâns al comercianților de vechituri funcționează acum ca un club închis în care regula principală este tăcerea. Este greu să afli proveniența obiectelor, cele mai valoroase nici nu sunt expuse, iar faptul că funcționează ca o piață liberă, în care nu există inventar, totul este negociabil iar prețurile sunt facile, târgul a devenit o atracție pentru vesticii dornici de chilipiruri. Iar estul Europei este încă un izvor nou pe piața antichităților. Elvis Dobre este comerciant de antichități de peste zece ani. A avut un magazin specializat, dar l-a închis pentru că nu mai mergea. La fel și colegii lui, cei mai mulți dintre ei. Acum merg doar la târguri pentru că ies mai ieftin și speră să scape de toată marfa și să o ia de la capăt cu altceva.

„Piața antichităților este în picaj, nu mai are lumea bani de așa ceva. Nici educație pentru valoare nu este, media face prea puțin pe domeniul ăsta, de unde să afle oamenii? Piața este invadată de kitschuri, de chinezării. E foarte greu într-o lume obișnuită să se lepede de trecut dându-i foc. Mi-a povestit cineva că la Castelul de la Sântămărie Orlea, când au venit comuniștii au dat foc la tot, dar la tot ce era în camerele și-n podul castelului. De unde să mai fie obiecte și documente, dar mai ales, de unde să mai fie gust pentru trecut? Oamenii care-l ard, mai dau banii pe el?” crede Elvis Dobre, deși mai bine de zece ani a putut trăi din comerțul cu antichități.

„Pe străini ne bazăm, ei cumpără. Ai noștri doar frunzăresc. Se uită și trec mai departe, parcă ar fi la muzeu. Nici asta nu-i rău, dar nu ne ies banii băgați. Cred că este ultimul târg la care vin. M-am săturat și de mizerie, vedeți cum arată locul și de frig, de lipsă de condiții”, continuă să povestescă, cu amărăciune, anticarul Dobre.

Am un drac aici, e singurul din târg! Vedeți, are și mușchiuleț și dinți și furcă! Cer cincizeci de euro pe el, dar parcă nu l-aș da, e Dracul târgului!

–– Negustor de antichități

Printre cobilițe, butoaie, cazane, cizme, căciuli, pleduri de lână, borcane cu magiun și halviță pe băț se plimbă copiii și se uită uimiți la câtă lume forfotește în jurul lor. Nu au nici bani nici curaj. Altfel s-ar da patru ture cu câinele de tablă. E o dihanie- trenuleț care se ridică și coboară din cer cu copii cu tot. Dar copiii țipă. Dacă țipă, nu e bine, nu te duci. „S-ar da, chiar dacă le e spaimă”, spune râzând gaborul Ștefănescu, „dar n-au bani, e scump.” Dă pălăria mai pe spate, scoate o sticlă din buzunar și trage o dușcă, apoi se uită mai departe la trenulețul-câine rămas spre sfârșitul târgului, fără mușterii.

Doi lei sarmaua, un leu jumate micul, vin de toate felurile și tărie câtă vrei. Covrigi, clătite cu gem, plăcinte, turtă dulce de la Turda, miere de la Dej, ștergare de la Sic. Târgul, în parte târg cu cele trebuincioase casei pentru iarna care vine, în parte cimitir de antichități care arată cât de efemeră e viața lucrurilor pentru care alergăm, și-n rest, invenții de plastic, chinezării. Dar bâlciul aduce în câteva zile vânzare bună localnicilor, umple pensiunile din împrejurimi și trenurile CFR-ului altminteri pustii.

Am trecut prin târg, la un moment dat. Este un loc în care oamenii se bucură de lucrurile simple, mănâncă împreună, se distrează. Dar are și tristețea lui. Toate lucrurile acelea care ne-au însoțit viețile, aparatele video, expresie a luxului înainte de 89, acum simple obiecte răsturanate pe un nailon și multe, multe nimicuri cândva umplând casele, acum inutile, te fac să-ți revizuiești un pic viața. Nu are rost să ți-o risipești pentru lucruri.

–– Mircea Miclea, profesor de psihologie
Anunțuri

Un gând despre “Mall-ul din Evul Mediu. Târgul de la Negreni, o Arcă a lui Noe pentru civilizația Transilvaniei

  1. Poate daca n-ar declara toate porcariile antichitate si ar incerca sa le vanda la pretul lor real, fara a crede ca valoreaza o avere atunci ar si cumpara cineva.
    Nu dom’le un aparat foto rusesc produs in cateva milioane de exemplare nu este nici raritate nici antichitate. La fel si cu alte oobiecte de uz produse in cantitati industriale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s