Mihai Răzvan Ungureanu despre Referendum

Textul de mai jos a fost dat publicității de liderului Inițiativei Civice de Centru Dreapta, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, îl reiau aici, integral, pentru ca punctul său de vedere să fie cît mai explicit.

Decizia din 2 august a.c. a Curţii Constituţionale – de a amâna luarea unei decizii în privinţa validării referendumului din 29 iulie ca urmare a informaţiilor contradictorii emise de autorităţile statului cu privire la numărul cetăţenilor cu drept de vot – îmi prilejuieşte următoarele trei reflecţii.

Mai întâi, dacă până acum USL a schimbat neobosit regulile jocului în timpul jocului, iată că alianţa social-liberală a trecut la un nivel superior: schimbarea regulilor jocului după terminarea jocului. Reţeta o ştim de acum cu toţii: demarezi un proces (referendum) cu un număr de alegători înregistraţi pe listele permanente (peste 18 milioane), cifră asumată de instituţiile statului român (MAI), ca după terminarea procesului, nemulţumit de rezultatele sale, să conteşti această cifră şi deci aceste rezultate, târând şi instituţiile statului în acest demers dubios. Din punct de vedere strict juridic, nu poţi termina un referendum cu un număr de persoane cu drept de vot diferit de cel cu care l-ai inceput. Or, cifra de inceput este cea indicată în două rânduri de MAI: aproape 18,3 milioane.

În al doilea rând, din ce s-a intamplat ieri mai înţeleg că nu mai avem stat. Din două una: ori ce au transmis ieri Curţii autorităţile statului e adevărat şi atunci aceste autorităţi nu sunt capabile să numere câţi cetăţeni cu drept de vot există în ţară, ori ce au transmis este fals şi atunci aceste instituţii s-au lăsat antrenate în jocul politic murdar al USL. În ambele cazuri, vorbim de disoluţia statului: un stat care este incapabil să ştie câţi cetăţeni cu drept de vot îl formează sau care se lasă deformat sub presiunea politică pâna la a deforma şi răspunsurile la cele mai elementare întrebari (câţi suntem?) este un stat care a încetat să existe.

În fine, ce s-a intamplat ieri poate fi înţeles printr-o analogie simplă. Să ne imaginăm că într-un meci de fotbal gazda, echipa organizatoare trebuie neapărat să înscrie un gol pentru a câştiga şi a merge mai departe. Eşuează lamentabil, singura ocazie fiind în ultimul minut de joc un sut leşinat care se opreşte la 1 metru de poarta adversă. Imediat după fluierul final, echipa organizatoare se năpusteşte asupra arbitrilor vociferând că poarta la care a a jucat echipa oaspete în repriza a doua este plasată cu 5 metri mai departe decât ar trebui şi că deci şutul acela a fost de fapt gol. Arbitrii dau să râdă, dar tribunele urlă, oficialul Federaţiei de fotbal spune că într-adevăr este ceva ciudat cu poarta aceea, în timp ce Federaţia însăşi trimite iute un fax prin care informează că nu poate garanta că linia de fund şi poarta în cauză se încadrează în parametrii ceruţi.

Vi se pare absurd, neverosimil, kafkian? De bună seamă, dar nu altceva s-a întâmplat zilele acestea. Supuşi presiunii crescânde, arbitrilor nu li s-a mai părut atât de evident că decizia legal-corectă (echipa gazdă a pierdut) este cea bună. În acelaşi timp, nu au vrut să intre în hora absurdului (să anuleze meciul sau să declare echipa gazdă câştigătoare), aşa că au decis amânarea oricărei decizii. În ultimă instanţă, ce a făcut ieri Curtea a fost să ţină întrucatva oglinda mediului politic şi autorităţilor statului „fraudate” politic: ne daţi intenţionat haos (politic)? Vi-l trimitem înapoi până limpeziţi situaţia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s