Cum a rezistat un imens cuibar primordial în mijlocul Transilvaniei

Sunt 12 cercetători care scormonesc mlaștina, îi caută secretele și fac un plan de dezvoltare durabilă a rezervației, un plan bazat pe trezirea interesului comunității locale pentru valoarea locului și potențarea lui în viitor. Sunt două organizații nonguvernamentale care au în custodie rezervația și-n primăvara aceasta au făcut un proiect pentru a accesa fonduri europene, iar de la 1 iulie s-a semnat contractul pentru 500.000 de euro.

Pământ și atât. Cât vezi cu ochii. Dar ceva anume face ca el să arate altfel pe fiecare petic încălzit de soare. Păduri, lanuri de porumb și floarea soarelui, fânețe și câmpuri cu flori, un peisaj romantic, domesticit de mâna omului, frumos ca în cărți, colorat și parfumat. Peisajul care însoțește drumul spre Stufărișul de la Sic seamănă izbitor cu sudul Franței, l-ar gusta din plin orice turist. Doar că șoseaua este plină de gropi, ruptă, surpată pe zeci de metri, infernală. E un drum județean de care nu s-a apucat nimeni în ultimii zeci de ani să-l repare. Au umplut hârtoapele cu pietriș pe care apele l-au dus la vale cu prima ocazie. Primarul din Sic spune că drumul spre comuna sa a fost dintotdeuna o problemă: poate pentru că a fost atât de prost, locurile lor au rămas izolate și acolo s-au păstrat cel mai bine tradițiile.

Oamenii încă mai ies pe stradă în port popular, se căsătoresc după reguli stricte și foarte rar știu limba română. Drumurile proaste i-au ținut pe sicani într-o cultură străveche, izolată de civilizație și astăzi, deși au toți mașini și ATV-uri, drumul se încăpățânează să nu-i ajute prea mult. Dar au ținut izolate de curiozitatea omului și câteva sute de hectare de rezervație naturală, scăpată ca prin minune. Numai că acum lipsa apei și focurile puse de ciobani, după spusele sătenilor, pun în pericol Stufărișul de la Sic, păsările și animalele de acolo. Dacă vegetația se mai poate reface, cuiburile păsărilor și viețuitoarele, nu.

Stufărișul îl vezi de sus, de pe deal. E ca o mare verde din care te astepți să iasă peștii. Foșnetul lui are ceva liniștitor și ademenitor, pare că te absorbe, ca o șoaptă ancestrală. Pământul abia muiat de ape al mlaștinii mustea altădată, iar stuful era gros, ca pe deget, Acum e firav și atacat de alte plante. Cercetătorul Alin David, unul dintre custozii Deltei Ardealului, dă un mănunchi de stuf la o parte și arată pământul mai mult uscat al mlaștinii: „Vedeți, e tot mai puțină apă, mlaștina se ridică, s-a colmatat, iar firul subțire arată că ar trebui tăiat ca să se revigoreze, în porțiuni stabilite cu atenție, ca să nu deranjăm habitatul păsărilor, dar să putem revigora plantele”.

Dincolo de marginea fragilă a punții, care dă și ea semne de putreziciune după aproape zece ani de când a fost făcută, sub perdeaua de stuf, se ascund în hățișul lui peste 100 de specii de păsări. Cercetătorii au făcut cărări anume prin mlaștină, doar de ei știute, pe unde cutreieră locurile spre cuiburile pe care le monitorizează. Nu de pe punte se studiază mlaștina, ci chiar de jos, din mâl și stufăriș. „Sunt zile când umbli și nu găsești ce căutai, nu dai de pasărea pe care o cauți, ești obosit, flămând, te-a bătut soarele în cap, îți zici hai, încă o oră, n-o să mor și mai umbli un ceas, încă unul, cînd deodată te uiți în sus și pasărea ta e pe cer, zboară ca o regină! Atunci uiți de toate!”, completează cercetătorul.

Cei 12 cercetători care se ocupă de studiul Stufărișului au conceput un proiect pentru fonduri europene, primul de acest fel de când s-a declarat zona rezervație. Își propun să facă un plan de management prin care să protejeze locul dar și să trezescă interesul localnicilor, să-i conștientizeze asupra potențialului și valorii lui. Se gândesc la un turism ecologic, la cursuri, expediții. Se gîndesc la interesul pe care comunitatea internațională a oamenilor de știință l-ar putea avea față de acest loc, dar și la puterea exemplului pe care Occidentul o dă în materie de conservare a naturii.

Stufărișul este lucrarea de doctorat a biologului Alin David. Câteva sute de hectare de cercetare. „N-am plagiat (spune râzând), aici e mlaștina mea, n-am copiat mlaștina altuia!”

„Vedeți, când eu eram copil, nu aveam calculator și internet, trăiam într-un orășel din Ardeal și n-aveam ce face decât să mă uit după porumbei, rândunele, berze și tot felul de gâze. Bucuriile mele de copil astea au fost, să mă uit cum zboară o pasăre pe cer. Nu mi-a trecut nici acum: ia uitați-vă la stârcul ăla, acolo sus, spre deal! Nu mai sunt decât două perechi, focul i-a făcut să se restrângă și nu le e bine, să sperăm că nu se întâmplă ceva rău cu ei, că supraviețuiesc. Să știți că pe aripile lor duc echilibrul acestei lumi. Cineva spunea: dacă-i faci rău Pământului nu lui îi va fi rău, ci ție!”.

Alin David are 36 de ani, o poftă teribilă de viață, predă la Facultatea de Biologie și e încântat să vorbescă de păsările lui: Delta e de vină! și râde. Bun, dar să revenim la problemele ei: dacă omul nu se împrietenește cu ea, va fi o mare problemă. Fiecare zi care trece aduce noi provocări. Colmatarea mlaștinii, puntea care trebuie refăcută, foișorul și educația, mai ales educația. David crede că de acolo trebuie început. Copiii trebuie să înțeleagă primii cât de importantă este natura și integritatea ei, pentru că atunci când vor fi mari nu vor mai face rău și la rândul lor își vor putea educa altfel copiii.

„Ignoranța este mai rea decât orice. Ai impresia că o gâză nu are importanță, că un vierme sau un bâtlan e nimic pentru viața ta, dar închide ochii și imaginează-te trăind fără un cântec de privighetoare, fără un corb pe cer sau cuiburile fără nicio barză! Ar fi un coșmar, nu? Evoluția noastră pe Pământ și a întregului ecosistem depinde de fiecare gâză în parte. Depinde de fiecare vierme, el este o verigă într-un lanț. Are un rol al lui. Ca și noi”, crede tânărul custode.

Reportajul integral, cu imagini foto și video, poate fi citit aici.

Anunțuri

2 gânduri despre “Cum a rezistat un imens cuibar primordial în mijlocul Transilvaniei

  1. ce tara frumoasa avem si ce putini se apleaca asupra nevoilor ei.Cred ca va mai trece multa vreme pina ce vom intelege ca trebuie sa avem grija,sa pastram si sa muncim cu pasiune pentru toate minunile astea.poate intr o zi vom afla ca si astea sint vindute.imi doresc sa se adune oameni ca acestia,scolati,indragostiti de meseria lor care faca ceea ce fac acestia pentru toate minunile tarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s