Drumul spre cuib

Nu cred că ceva e mai important decît altceva și că eu voi descoperi miezul din dodoașcă. Dar cred că există mai multe ape de unde trebuie să ne adăpăm ca să nu ne uscăm cu ochii pe-un singur orizont.

Am fost la Stufărișul de la Sic. Vreau să vă spun că drumul spre acel loc miraculos este el însuși o încercare, ca întoarcerea în timp: pînă la capăt nu știi dacă ajungi sau nu!

Dar atît de frumos încît merită.

Sunt drumuri pe care trebuie să le faci, pentru că ele duc spre miezul tăcut al lumii acolo unde te întîlnești cu tine însuți și vezi cît de mărunt ești în marea burtă a lumii.

Am stat în foișor și-am ascultat foșnetul stufului, un vînt sideral. 300 de hectare de stuf cuibărit în miezul muiat de apă al pămîntului. Este o experiență unică.

Dar încă odată vă spun, drumul pînă acolo este un drum de vis, ținutul seamănă izbitor cu Sudul Franței.

Voi scrie un reportaj despre experiența de vineri, urmăriți Transilvania Reporter.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s