Ce-a fost cu Dăianu?

După nici trei săptămîni, Daniel Dăianu a demisionat din funcția de consilier – secretar de stat al lui Victor Ponta, invocînd motive personale. Scuză pe care nimeni n-o crede, cum n-a crezut-o nimeni nici pe a lui Stolojan sau alții care au procedat la fel.

Ciudat în cazul lui Dăianu e că omul a făcut o figură bună pînă acum, de specialist temperat. Nu foarte atașat unor partide, nici măcar de liberali nu era atît de încîntat încît să le ierte toate.

Mi-am amintit zilele acestea de o conferință pe care a ținut-o la Cluj săptămîna trecută, parcă, și la care era deosebit de furios. Chiar a jignit un vorbitor de dinaintea sa în fața unei săli întregi. Apoi a tunat și fulgerat împotriva celor care vorbesc de relaxare fiscală.

Era la nicio săptămînă de la numirea sa în postul de consilier al lui Victor Ponta. Ce nu mergea în relația asta de la început?

Mi-am explicat atunci nervozitatea lui Dăianu ca fiind efectul dificultății de a susține teoretic, cu argumente liberale, măsurile populiste ale guvernului Ponta. Mi-am închipuit cum trebuie analistul spilcuit să-și descheie cravata și să spună, în gura mare, că e bine așa, e minunat.

A tunat și fulgerat pentru că nu avea argumente, dar vroia să fie preluat de presă ca să vadă Bucureștiul că-și face datoria și susține în teritoriu politica USL. Ba chiar a ieșit la momentul oportun din sala, astfel încît să dea interviuri televiziunilor de pe hol și să spună că politicile USl nu sînt de relaxare, asta e o aberație pe care o susțin analiștii opoziției. De fapt, este vorba de politici cumpătate, de la un deficit de 1,9 la unul de 2,2% e vreo diferență semnificativă?

Și tot n-a fost bine. Tot nu l-a convins pe Ponta.

Sau poate că Dăianu știa ce urmează să facă USL în vara asta, înainte de alegeri, și perspectiva îl speria și mai tare. Nu se vedea propagandistul acestor găști flămînde.

Am scris atunci un articol (vezi facsimilul), recunosc, foarte derutată de comportamentul lui Dăianu. Se vedea pe el frustrarea.

Anunțuri

5 gânduri despre “Ce-a fost cu Dăianu?

  1. ce e cu pedelismul asta desantat, madam? inteleg nevoia de continuare a propasirii familiei Marghitas, insa trageam nadejde ca bunul simt iti va plasa niste limite! e limpede ca m-am inselat, si nu pot decat sa ma bucur la gandul fetzei luuungi pe care-o vei face cand investitiile tale plasate intr-un nou guvern basescian se vor dovedi nule.

    1. Nu e nimic deșănțat aici. Erau doar niște constatări. Spre deosebire de voi, nu datorez nimănui nimic. Sînt jurnalistul care n-a profitat niciodată de nimic și constat că asta vă scoate din sărite. Deșănțat este oportunistul vostru, ați mâncat și de la PSD și de la PDL. Și nu mă provocați!…

    2. Daca prostia si rautatea ar durea, cred ca erai mort de multa vreme. Dna Marghitas, pe care se vede treaba ca o cunosti si o urmaresti de mult timp, dar nu ai un IQ suficient ca sa si intelegi ce si despre cine spune, a scris despre Boc, de exemplu, chestii pe care nimeni din presa clujeana n-a avut curajul s-o faca, atunci cand Boc era in perioada lui de „maxima inflorire” – adica atat cat a fost primarul vostru, cat si premierul nostru. Atunci, voi, pt ca presupun ca esti un presar mort de ciuda, mai baiete, scriati despre…cai verzi pe pereti! Temele voastre erau atat de nesemnificative incat nici macar nu le pot preciza. Asta e viata – pana la urma este o selectie in toate – si mai incap si oamenii destepti, corecti si talentati pe cate undeva. Nu ar fi nici o paguba sa „propaseasca”, ba din contra!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s