Ce surprize ne poate oferi dreapta? Interviu cu Mihai-Răzvan Ungureanu

Se vorbea la un moment dat despre „generaţia aşteptată” a politicii româneşti. Apoi despre „a doua generaţie”, cea care s-ar pregăti în culise pentru a prelua puterea politică din partide şi chiar guvernarea ţării.

Partidele nu par însă pregătite pentru schimbul de generaţii, dar nici noile generaţii nu mai cred că actualele partide pot fi vehicule bune să-i ducă spre viitor. Promovarea unor tineri – ca vîrstă – nu realizează cu adevărat schimbul de generație. Dar acesta a fost un artificiu de înnoire la care au recurs toate partidele când au vrut să ascundă cîte ceva sub preş şi să se deghizeze în promotori ai noii generaţii.

Sistemul politic de la noi este însă prizonierul unei mentalităţi mai mult decât al unei vârste. Liderii, atât cei de stînga, cât şi de centru sau dreapta, au fost până acum produsul partidelor lor. Crescuţi şi promovaţi de partide, dependenţi de reţelele interne ale acestora. Poate de aceea, „datoria faţă de tată” a atârnat greu de gâtul lor, făcînd imposibilă reformarea partidelor din interiorul lor. Nu poţi să-ţi „ucizi” tatăl (în sens freudian), dar e greu să şi spargi tiparele şi să clădeşti altceva de unul singur.

Pe acest fond, se conturează un nou mod de a construi mişcări politice, cu lideri noi şi purtătoare de noi mesaje şi ideologii. Oameni bine pregătiţi profesional, cu ceva experienţă în partide şi cu un prezumtiv potenţial politic, încearcă să creeze noi culoare de afirmare publică prin care să-şi cultive ideile şi să-şi atragă adepţi. Putem spune că aceasta este situaţia „creştin-democraţilor” lui Baconschi, a ordoliberalilor, a republicanilor lui Neamţu sau a dreptei lui Ungureanu. Sunt mişcări politice tangente la partidele actuale, care nu se pot identifica cu acestea, dar nu sunt nici total străine de ele. Varianta satelit părând acum varianta oportună.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost membru PNL, prim-ministru susţinut de PDL, iar acum lucrează, împreună cu fosta sa echipă de la guvern, la o mişcare asupra căreia încercă să păstreze misterul. Cert este că a pornit într-un turneu electoral alături de foştii săi miniştri şi va participa în acestă campanie la 15-20 de evenimente electorale, atât pentru a lua pulsul ţării cât şi pentru a-şi testa propriul apetit pentru politică.

Prima sa descindere în teritoriu a fost în Transilvania, în Sălaj. Trebuie să vă spun că, la intrarea sa în sală, democrat-liberalii l-au întâmpinat cu entuziasm. Culorile folosite de democrat-liberali au fost verde şi albastru, iar sigla PDL lipsea cu desăvârşire, la fel cum a lipsit numele vreunui lider al PDL de pe afişe sau din discursuri.

Discursul lui Ungureanu a fost unul calm, fără atacuri la noul guvern sau la vreun alt guvern. MRU a preferat un mesaj încurajator, patriotic, cu proiecţii pe termen lung. Impresia pe care o lasă MRU acum este că nu se grăbeşte, că nu promite şi nu demolează. Că învaţă.

---

– Domnule Mihai-Răzvan Ungureanu, astăzi ați fost prima dată alături de foștii colegi din cabinetul pe care l-ați condus, într-un eveniment de campanie electorală. Cum vă simțiți alături de cei din PDL și care este următorul pas?

– Am spus, nu fac decât să-mi îndeplinesc o promisiune în care cred și care a fost adresată în eală măsură colegilor din cabinetul pe care l-am condus, care sunt membri PDL și sunt în același timp și conducători de organizații județene: aceea de a le fi alături în bătăliile politice pe care urmează să le ducă și, în al doilea rând, o promisiune pe care am făcut-o canidaților la funcțiile de primari, de consilieri din comunitățile locale în urmă cui câteva zile, o promisiune care se referea la parteneriatul pe care consider că trebuie să-l continuu alături de Partidul Democrat Liberal. Nu m-aș referi cu atâta precizie la ce urmează să se întâmple zilele următoare…

– Am observat că evitați un astfel de răspuns…

– Nu, nu-l evit. Eu mă gândesc cât se poate de clar la o platformă care să reunească tot ce înseamnă interes politic față de dreapta, față de o ideoloie care să conserve șansele României și care să reprezinte – fără rest – interesele cetățenilor României. Ceea ce nu înseamnă însă că urmează să-mi croiesc un partid. Dar mă interesează ca oamenii care astăi fac parte din electorat, și reprezintă într-o foarte mare măsură nehotărâții, oamenii care sunt dezamăgiți de cursul actual al politicii româneti, de oamenii care sunt dezamăgiți de personalitățile politice românești dar care se regăsesc între votanții tradiționali ai centrului-dreapta și ai dreptei, acestora să le pot cere, cu mâna pe inimă, o nouă investiție de încredere și care să se reflecte în votul din 10 iunie, în votul din toamnă și care mai încolo, dacă va fi cazul. Ce va urma este o chestiune care ține foarte mult și de context și de voința mea și de felul în care voi fi însoțit e oameni care să gândească la fel ca mine pe principii foarte precise și foarte clare.

– Ce mesaj aveți pentru cei de la care așteptați un răspuns? Mai exact, cu ce mesaje îi veți selecta pe viitorii colegi ai dumneavoastră?

– În primul rând cu un mesaj care ține chiar de substanța politicii românești. Este nevoie de un alt fel de a face politică, care se se îndepărteze de egoism, care să fie centrată pe muncă, muncă în folosul comunităților noastre, un mesaj care să privilegieze constea, onestetitatea, responsabilitatea, truda fără preget și, în primul rând, înțețelegerea politicii în sensul ei administrativ, ca bună guvernare. Și nu guvernare îndreptată spre interesul personal ci guvernare îndreptată spre interesul tuturor cetățenilor. Ceea ce – evident, în contrast – elimină populusmul, elimină retorica politică, elimină tranzacțiile politice obscure i sper ca această stare de spirit – pentru că vorbesc despre o stare de spirit – indiferent dacă se reăsește într-uin partid sau înafara formulelor parinice actuale – să se poată reflecta în vot. Ceea ce îmi doresc este ca oamenii care cred într-un viitor real european al acestei țări, un viitor de secol XXI, să vină la vot și să voteze conform conștiinței lor. O conștiință care cred că se poate apoi reflecta într-o administrație corectă și, în primul rând, îndreptată către cetățean.

– Îmi puteți spune, după părerea dumneavoastră, care sunt principalele probleme dar și atuuri ale țării noastre acum. Într-un proiect de țară, ce ar trebui să punem neapărat?

– Potențialul acestei țări care este enorm și folosit în prea mică parte.

– La ce fel de potențial vă referiți?

– La absolut orice fel de potențial, de la cel economic la cel cultural. Sunt într-un județ care are nenumărate posibilități, care, de altfel s-a și dovedit că bine condus, poate să ajună în fruntea oricărui clasament. De exemplu, în materie de absorbție și utilizare de fonduri europene. Un județ cum este Sălajul nu este unul cu conștiință de provincie; este un județ care are și o istorie motivantă și un viitor pe măsură.

– De la cine învață acum Mihai-Răzvan Ungureanu? Ce modele are? – Eu vă pot spune altceva. Din fiecare întâlnire învăț ceva. Și din întâlnirea cu dumneavoastră învăț ceva. Viața de mea, de fapt, este un șir de întâlniri foarte fericite: din toate am învățat ceva.

– Domnule Ungureanu, mă tem că, acum, la Educație, suntem în fața unei crize. Cum vedeți rezolvarea ei?

– Nu cred că este vorba de o criză de sistem. În niciun fel în acest moment, câtă vreme legea fondatoare, Legea Educației, legea de bază a procesului educativ! Este vorba despre o criză de crdibilitate, generată, din păcate, de factorul politic care a ezitat și, din păcate, a ales prost, imaginea conducătorului de resort. În educație, nu poți aduce în fruntea ministerului de resort pe cineva care are probleme dramatice de credibilitate profesională. Nu spun acest lucru arătând cu degetul, dar este cred momentul în care trebuie să recunoaștem că o lege pusă bine în aplicare și asumarea tuturor consecințelor aplicării sale trebuie să scoată în afara practicii curente chestiuni care din păcate grevează și acum credibilitatea actului educativ la nivel universitar. Plagiatul este unul dintre ele, obținerea doctoratelor prin fraudă este o altă chestiune. Acest lucru vi-l poate spune cineva care a muncit aproape zece ani la propriul doctorat românesc și știe ce înseamnă să muncești la un doctorat, tot așa cum știe ce înseamnă să obții un doctorat fără ca el să fie în mod real al său.
Tot așa cum practica alipirii numelui profesorului titular la un studiu alcătuit de un doctorand sau de un student în anii superiori nu mi se pare în niciun fel probă de morală profesională.

Aceste hibe care vin dintr-o interpretare aproape feudală a drepturilor cadrelor didactice din categoria seniorilor trebuie să înceteze și acest lucru nu se poate fără aplicarea tale-quale, în literă și în spirit, a Legii Educației. Sunt un susținător al acestei legi, chiar dacă anumite prevederi le consider corectabile în timp.

Întotdeauna îmi voi drămui foarte atent premizele înainte de a face pași hotărâtori. Nu sunt ezitant, îmi place să calc pe pământ ferm și îmi place să știu că nu sunt singur. În politică, sinuciderile sunt foarte ferme. Eu cred că politica, indiferent de țelul ei, care înseamnă a prelua conducerea, a prelua puterea și a o administra cum se cuvine, are nevoie nu de oameni singuri, de cavaleri fără armură, are nevoie de susținători, are nevoie de simpatizanți, are nevoie de apostoli, tot așa cum are nevoie de multă-multă încredere. Iar aceste lucruri vin în timp și vin pe seama rezultatelor. Până în 2014 mai este, dar vom lăsa lucrurile să curgă cum se cuvine și voi fi pregătit să răspund la întrebarea aceasta și anul viitor. Eu mă gândesc cât se poate de clar la o platformă care să reunească tot ce înseamnă interes politic față de dreapta, față de o ideologie care să conserve șansele României și care să reprezinte – fără rest – interesele cetățenilor României.

– Se spune că ați lăsat în urmă o recesiune. Care este adevărul dumneavoastră în această chestiune?

– Nu, nu am lăsat în urmă o recesiune! Dimpotrivă, am administrat o situație în care recesiunea tehnică – pentru că s-a vorbit despre așa ceva – era prezentă, fără ca aceasta – și nu intru acum în cifre – să determine o scădere dramatică a creșterii produsul intern brut. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, ținând cont de contextul internațional și tare mi-e teamă că temerile mele astăzi se adeveresc, am prefereat o politică prudențială, orientată spre o preveziune foarte strânsă a parametrilor economici naționali, o politică care să îndepărteze risipa sub orice formă ar fi ea. Acestea este motivul pentru care, de exemplu, am cerut prioritizarea proiectelor, alimentarea proiectelor de la Ministerul Transporturilor sau de la Ministerul Dezvoltării Regionale, a proiectelor care erau finanțate din bugetul de stat, a celorlalte proiecte care erau într-un grad ridicat de realizare fizică, care putea fi descărcate complet în imediata apropiere a verii, am preferat să privilegiez proiectele alimentate din fondurieuropene pentru a îmbunătăți rata de aborbție și acest lucru a însemnat apariția unor acte normative capabile să accelereze procesul de validare a proiectelor europene în drumul lor spre descărcarea financiară și fizică apoi. Am pereferat, în ciuda criticilor mai vehement sau mai delicat exprimate, să mergem pe rigoare și pe exactitate în materia proiectelor care au efect social imediat, fără să ne aruncăm la risipă de bani publici. Indiferent sub ce pretext, chiar dacă asta putea să atragă un risc politic.

– Pe scurt, banii pentru reîntregirea salariilor au provenit și din proiectele care au căzut e pe lista priorităților?

– N-am să vă dau un răspuns exact pentru că nu doresc să dau firul ieșirii din labirint pentru cel care nu-l caută!

– Sunt în labirint acum și se pare că-l caută…

– Foarte bine, să-l caute! Este datoria unui guvern să-și calibreze foarte atent măsurile, astfel încât să poată ajunge la obiectivul propus! Eram pregătiți ca, în prima parte a lui iunie, să întregim salariile cu procentul necesar pentru a reveni la situația anului 2010, în cazul bugetarilor. Ceea ce nu înseamnă însă – și vă rog să vă uitați în istoria declarațiilor făcute de-a lungul acestor aproape trei luni de viață a Guvernului Ungureanu – că a existat vreodată o promisiune. Pentru că întotdeauna am acomodat proiectele cu situația momentului. Am așteptat până la sfârșitul lui aprilie pentru a avea datele economice consolidate ale țării, pentru a ști cât de mult ne putem întinde și care este capacitatea noastră de a determina un plus de încărcare bugetară pe 2012 fără să punem în pericol bugetul pe 2013, fără să supraîncărcăm bugetul cu datorie.

– S-a văzut că nu vă grăbiți. Interpretările au fost că proiectele dumneavoastră mergeau până după alegerile din noiembrie, prin urmare nu aveați de ce să vă grăbiți…

– Nu, nu era problema de grabă! Era o problemă de atentă construcție guvernamentală, astfel încât riscul asupra bugetului național să fie puternic diminuat.

– Simt la dumneavoastră o competiție puternică cu domnul Ponta: iată, îl invitați să iasă din labirint! Îmi puteți spune acum de ce a căzut Guvernul Ungureanu?

– În primul rând, nu știu de ce spuneți că ar putea să existe o competiție…

– Nu există o competiție?

– Nu mi-am pus niciodată problema în felul acesta și nu știu ce v-ar răspunde domnia sa la așa ceva. Până la urmă conteaă rezultatele și munca se vădește prin efectele sale. Acolo poate să existe competiție, nu în contradicțiile retorice sau în declarațiile politice.

În al doilea rând, nu pot să nu cred în buna-credință a oricărui om politic care își asumă conducerea țării și în perioade grele. Evident, erorile, greșelile trebuiesc evidențiate și jocul politic înseamnă să iei puterea pentru a guverna mai bine.

Alte fragmente din interviu pot fi văzute pe TransilvaniaL!ve

Foto credit: captură video TransilvaniaL!ve | www.transilvanialive.ro

Publicitate