O cetate sufocată de ierburi și plină de gunoaie, la care ajungi pe o uliță ce începe cu o privată de țară în buza ei. Un turn din piatră se uită chiorâș peste vale, rămas fără acoperiș și tot mai știrbit de zăpezile iernii trecute.
Despre cetatea asta, într-o clădire modernă, din sticlă, în centrul Clujului s-au scris tone de pliante și broșuri, hărți, CD-uri și filmulețe în care s-au pus texte savante, fără nicio legătură cu realitatea și din care niciuna, nici măcar o foaie de hârtie n-a ajuns vreodată la locul promovat pe sute de mii de euro. Programul de promovare, finanțat parte de la Consiliul Județean, parte din fonduri europene, cam 200 de mii de euro, e aproape de finalizare, dar localnicii pe unde sunt obiectivele turistice nici n-au auzit de el.
Nimeni din satul cetății Bologa nu are habar de așa ceva, ba mai mult, fotografia cu care se deschide pagina de prezentare pe internet a acesteia nu mai este de ani de zile actuală, locul din fotografie arătând altfel de multă vreme. Semn că pe acolo n-a trecut nici măcar fotograful.
Ajungem în Bologa pe la amiaz și câțiva bătrâni ies la porți să vadă ce-i, semn că nu sunt prea obișnuiți cu vizitele. În mijlocul satului unde era cândva prăvălia, o clădire sobră din piatra neagră de Bologa, acum o mizerie cu ferestrele acoperite și ușile închise, femeile încep să ne povestescă. Nu știu dacă să fie mândre sau rușinate de cetatea care străjuiește satul. Știu despre ea că este monument, că acolo au găsit-o și acolo vor s-o lase, dar povestea ei n-o știe decât, poate, popa de la biserică. Pe acolo pasc oile, se mai duce câte unul să facă prostii, e mizerie, ele n-au urcat demult în hățișul ăla, dar copiii și tinerii, se mai ascund acolo la o țigară. Dacă ne ducem, să avem grijă că nu-i tocmai locul.
Elena Potra, bunica cu pălărie râde când întrebăm de turiști și-și amintește brusc de altceva: mai avem o cetate, aia de pe Grădiște, acolo s-or pus cartofi, că se fac tare bine!
E vorba de cetatea romană, prima datată în zonă, construită de armatele imperiale romane în anul 106. De altfel, Elena Potra nu știe, dar cetatea cu cartofi a fost motivul pentru care bologanii sunt astăzi aici și noi putem sta de vorbă cu ei în mijlocul satului, într-o zi de primăvară. Se pare că Traian a colonizat locul, după ce a finalizat construcția, cu greci aduși din Patras, de unde sătenii poartă și astăzi, aproape toți, numele de Potra.
O luăm în sus, pe ulița strâmtă, de o parte dealul, de alta un pârâu plin de gunoaie. În ierburile de pe marginea cărării stă câte un lighean spart aninat sau o cârpă ruptă. Mai sus se mai curăță locul, semn că oamenii n-au mai urcat până acolo. Cetatea apare brusc după o căpiță de fân. E frumoasă, semeață, ca un bărbat în vârstă, dar care se ține drept, nici de-afurisit nu și-ar pleca spatele. Piatra ei, piatră dură de Bologa i-a ținut oasele drepte iar turnul… este aproape singurul de acest fel din Transilvania care a rămas în picioare până azi.
Urcăm dâmbul de iarbă cu soarele în spate. Întâlnirea cu cetatea este impresionantă și locul are ceva dramatic în miezul lui. Lianele, ierburile sălbatice, resturile de lemn și gunoaie, pietrele și arbuștii care sufocă burta ei, în loc să umple golul făcut de timp și pustiire, mai degrabă îl adâncesc. Te simți în carapacea de zid ca într-o scoică goală, ca într-o coajă scobită până la os. N-a mai rămas decât zidul care să acopere mizeriile și pustiul care să te sperie. Cetatea nu mai e prietenoasă, are ceva straniu în felul în care parcă ar vrea să dea afară și ce nu mai are. Să se scuture singură de hățiș ca să fie și ea, un loc curat și pur, ca un altar. Cineva a făcut focul acolo și a lăsat resturile în jurul vetrei.
Găsim și niște vizitatori. Mihai are bunica din sat, este la facultate la Cluj și a venit cu un prieten din Alba să-i arate și lui satul. Băiatul se simte jenat că nu știe să ne spună prea multe despre cetate. Îl sună pe tatăl lui și în timp ce vorbește la telefon ne mai spune câte ceva. Prietenul lui, din Alba, intervine și spune: „Ar trebui să luați modelul de la noi. Cetatea Alba Carolina s-a făcut super! E amenajată, e frumoasă, avem tot felul de materiale de prezentare și e un circuit ca-n Occident!” Mihai se scuză că aici nu sunt bani și băiatul pare încurcat de situație. Cât stăm noi de vorbă apar și câțiva tineri aflați în trecere între Ungaria și Covasna. Mihai încercă să fie ghid și pentru ei, apoi iese la soare dintre ruine și-și sună tatăl. I se plânge pentru că s-a simțit jenat față de vizitatori.
Am coborât cu băieții spre sat. În capul uliței stă înfiptă o tablă pe care scrie „Cavaler în țara mea” și cîteva cuvinte. E vorba de alt program care nu are în vedere fix această cetate, dar nici despre ăsta nu se știe nimic. Îi întrebăm pe toți trecătorii ce știu despre ce scrie pe tabla aceea și ei dau din umeri: Nimic! Habar n-au ce-i cu ea, e doar o tablă pe care unii au pus-o într-o zi și au dispărut. Între timp a și ruginit.
Mergem la preot să vedem dacă nu cumva acolo vom găsi povestea cetăți. Preotul e tânăr. Are mașină de tuns iarba cu care se îndeletnicește prin curte, o casă parohială impresionantă și o biserică ridicată cu un secol în urmă, din piatră neagră de Bologa, pe care el a pictat-o cu un pictor de la Cluj, în toate culorile lumii. Pe cât de simplă și sobră este biserica pe-afară, pe atât de colorată și încărcată pe dinăuntru. Dar așa le-a plăcut oamenilor, spune tânărul preot. Nici el n-a auzit de niciun proiect legat de Cetatea Bologa. Primăria din Poieni are ceva în vedere dar e tot în faza de idee de câțiva ani încoace. N-a văzut niciodată prin sat vreun pliant, vreo broșură sau ceva de genul acesta. Dacă vin, turiștii se uită la cetate și pleacă. Când vin la el să-l întrebe, le povestește ce știe, dar foarte rar se întâmplă asta. Sigur că ar trebui făcut un punct de informare sau dacă există materiale promoționale ar trebui să i se dea și lui câteva, dar n-a văzut încă niciunul și nici nu crede că există așa ceva. Și preotul ne spune povestea din carte a cetăți medievale, pe care a învățat-o singur. Se uită spre ea și-și amintește că avea și un acoperiș, dar s-a prăpădit și ăla.
Oamenii din Bologa sunt puțini. În sat, doar vreo 130 de familii, la școală, mai puțin de 20 de copii. Sunt multe văduve: vreo 80 de suflete singure. Pentru că bologanii lucrau la carierele de piatră, pulberea silicoasă le intra în plămâni și mureau repede. Așa le-au rămas femeile singure. Din piatra lor s-a construit calea ferată București Budapesta, casa poporului, chiar și barajul de la Porțile de Fier. Piatra a fost tare, oasele oamenilor moi. Ei au pierdut în final lupta cu cremenea.
Dacă ne uităm la carierele lor, acum niște caverne obscene în carnea muntelui, vedem că ele au fost exploatate de firme străine locului și ostile lui. Aveau toate sedii în marile orașe, la Cluj sau București. Tot de undeva de departe s-a scris istoria oamenilor de pe calea ferată și atunci, ca și acum. Ei au rămas cu praful din plămâni în urma carierelor, și cu praful de pe tobă în urma proiectelor europene de promvare a locurilor lor.
Și acum, ca și altă dată, ei n-au contat.
Cum este promovată cetatea de la BologaValoarea totală a proiectului „Clujul, peisaj cultural” este de 853.796,71 lei. Valoarea totală eligibilă este 690.285,92 lei din care 586.743,03 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (85%), 89.737,17 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă din bugetul naţional (13%), 13.805,72 lei reprezintă cofinanţarea beneficiarului (2%). Durata de implementare a proiectului este de 18 luni: 19 martie 2011 – 18 septembrie 2012. Rezultate obţinute până în luna 11 de implementare (februarie 2012): 1. Materiale de promovare a obiectivelor cultural – turistice: – 1.000 de albume „Clujul – peisaj cultural”, 15.000 pliante, 14.000 broşuri, 2.000 de hărţi turistice cu marcarea obiectivelor promovate; 2. Materiale de publicitate şi promovare a proiectului: roll-up-uri, pliante, calendare, agende, pixuri, pixuri cu etui, mape, bloc notes-uri, mouse–uri, mouse pad-uri, termos-uri, rucsacuri. Informații furnizate de Consiliul Județean Cluj |
Gazetino 