Știe cineva?

Îmi place iasomia la nebunie, nu știu ce m-a apucat! Habar n-am cum se cultivă, dar mi-o doresc de multă vreme. Măcar un fir, în colțul grădinii!

De la fata drăguță care povestește mai sus n-am înțeles nimic, evident…

Dar dacă aflați ceva despre ea, să-mi dați de veste.

P.S.: Floarea are o întreagă poveste, e ceva minunat. A fost special creată de Dumnezeu pentru buchetele de mireasă. Vedeți, noi o lăsăm prin garduri, crește ca florile de maidan, dar indienii au făcut din ea o întreagă odisee.

Prima dată cînd am băut ceai de iasomie era într-o vară și eram așa de însetați că ni s-a părut cea mai bună licoare care a fost inventată vreodată. Fusesemm la treierat, cu toată familia, inclusiv cu copilul nostru. Deși era un bebeluș, am vrut să vadă cum este la strînsul grîului. Pînă cînd am terminat noi de încărcat-descărcat gloriile cu grîu s-a făcut amiaza mare.

Cînd am ajuns acasă, eram morți de foame, dar mai ales de sete. Laptele, uitat undeva pe masă, se stricase, copilul plîngea… Dar mătușe-mea umbla mereu cu o sticlă de ceai de iasomie la ea. O avea și atunci, îi ieșea gîtul din poșeta de paie, lăsată pe scaun, la bucătărie. Am lua-o și am turnat în biberonul copilului și nouă, ce-a rămas, în niște pahare. A fost nemaipomenită, nemaipomenită! Copilul a adormit imediat, iar noi a trebuit să dăm socoteală cînd a ajuns mătușa, ce-am făcut cu ceaiul ei… (Să nu-i spuneți că i-am dat și copilului, vă rog!)

Dar de atunci bem la iasomie cîtă apucăm. Alor mei, ce-i drept, li s-a cam aplecat, în final au zis că e cam leșioasă pentru gusturile lor. Dar eu am nimerit la un moment dat într-o ceainărie cu autoservire și mi-am slobozit în plasă atîta ierbușoară de-aia că am și acum. Numai că, din ea, nu mai răsare iasomia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s