Și noul premier împarte țara în două. Unde greșește?

Mihai Răzvan Ungureanu a tunat de printre nămeți: Este inadmisibil să muncescă militarii, iar localnicii să stea în case la căldură! Țara nu mai poate plăti pentru leneși.

A spus asta la nervi, fără să gîndescă, fără să se fi informat înainte, ca un Igaș isteric, nu ca un absolvent de Oxford.

Acolo însă, lucrurile stau un pic diferit de ce ne spune el. Într-un reportaj făcut de gandul.info vedem că oamenii, cei care pot, nu stau în case.

Dar corect ar fi ca deszăpezirea să o facă în primul rînd firmele care au contracte cu statul-la cele mai mari prețuri din Europa! (în Moldova, e Umbrărescu, un client PDL) și primăriile care-și curăță doar în fața caselor lor. Apoi, da, și de armată, pentru că o plătim și alte războaie n-a avut în ultimul timp.

Iar dacă te uiți peste satul românesc, atunci cînd nu e îngropat în nămeți, firește, vezi cu ochiul liber că au mai rămas la vatră bătrînii și copiii.

Au mai fost și alții înaintea lui Ungureanu care-i certau pe sinistrați (vă amintiți de Tăriceanu care întreba, la inundații, Ce vreți, să vă fac hotel?) așa că nici măcar original nu e stilul.

Ar fi trebuit ca cineva să-i fi spus că-i dă pe mînă o țară săracă, depopulată, căpușată de Umbrărești, cu multe sate de chirpici și primării cu termopan.

Cred sincer în potențialul lui MRU dar, dacă nu va trece dincolo de aparențe și de clișee, va pierde pariul cu noua generație.

Anunțuri

3 gânduri despre “Și noul premier împarte țara în două. Unde greșește?

  1. Cred ca premierul are dreptate, ne ascundem aiurea dupa deget.
    Si nu vorbesc de batrani aici.
    Apoi, drumurile trebuie dezapezite de firmele care au contract cu C.J, care, in mod ciudat sunt toate PSD-iste, apoi de primari.
    Mi-a placut faza cu Umbrarescu, apropiat de pdl, de parca nu stiai cum si-a inceput acesta afacerile in Moldova cu Hrebenciuc, Sechelariu si Oprisan, sau cum ii face un mic cadou( peste 100 000 euro) lui Ponta ca sa-si verifice calitatile de pilot.
    Si nu inteleg de ce se face atata caz, daca televiziunile au ajuns acolo sa filmeze, crezi ca masinile care faceau aprovizionarea la magazinele din sate nu pot ajunge?
    Sau cum naiba se plang unii ca nu mai au lemne, de parca acum ar fi iulie si i-a luat iarna pe nepregatite.

    1. OK, deci ce trebuie să înțelegem de la tine:că oamenii se plîng degeaba, iar Umbrărescu a început cu PSD, prin urmare, lasă PDL …. Dar cine i-a dat contractele de deszăpezire pentru Moldova acum, în timpul PDL?
      Apoi, dacă firmele de deszăpezire angajate de CJ Vrancea nu-și fac treaba, dar sînt pesediste, cine trebuia să controleze activitatea lor? Nu se puteau verifica aceste contracte? Ne-a luat iarna prin surprindere?
      Apropos, știi cam cîte lemne consumă o familie într-o iarnă obișnuită? Știi cam cît costă și cît de greu procuri lemne în Bărăgan?
      E greu să conduci o țară săracă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s