Călătorie într-o lume nouă. Epicentrul de la Cărbuneşti

Noaptea trecută a fost cutremur. La 1 şi 58 de minute, cînd toată lumea dormea, poate de asta nici nu l-a simţit mai nimeni. Toată ziua de ieri numai despre asta s-a discutat la epicentrul din Cărbuneşti. Fiecare întreba pe fiecare dacă a simţit cutremurele. Uite, domne, odată este şi Cărbuneştiul un epicentru (recunoaşteţi, ce frumos sună: epicentru!) şi nimeni să nu simtă nimic?!

Ba da, zice fata de la staţia de benzină. Ea a simţit, pe la 1 şi 58 de minute fix. Mai întîi s-a mişcat barul pe care stătea cu coatele, uite aşa stătea, apoi vitrina cu sticle şi apoi zdrăngănelele de pe la geam, puse la Crăciun!

S-a speriat, a vrut să iasă afară, dar şi-a amintit de colega ei, care dormea în spate, în magazie. A trezit-o şi gata, cutremurul se oprise. După aceea n-a mai crezut-o nimeni. Oricui spunea, îi zicea: Du-te fată de aci că ai dormit şi ai visat! Poate tu erai în spate, în magazie!

Pînă a venit băiatul cu cisterna care a confirmat versiunea fetei. Apoi s-a spus şi la televizor. Unii zic că ni s-ar trage de la supersonda din satul meu, că ea ar fi vinovată de toată tulburarea asta de pămînt, alţii zic că n-are legătură.

Important este că epicentrul nostru a apărut la televizor. Altfel, e un tîrg colorat cu case evreieşti în centru şi ţigăneşti pe la margine, cu multe magazine înţesate cu marfă chinezească, bidoane, muşamale, cozi de mătură şi lighene de tablă.

De la Cărbuneşti am cumpărat o oglindă mică, o trusă de bărbierit pentru parastasul tatei, cremă de ghete că-i plăcea să se îngrijească şi am căutat o veioză, doar ea ne mai lipsea din cele trebuincioase Dincolo, şi care se dau la pomenirea de 40 de zile. Veioză mai avea doar unul, care nu era acolo, dar l-a sunat vecina şi a venit, s-a dus în spate, în magazie, şi a găsit-o. A fugit cu ea după noi, că plecasem. Era subţire şi portocalie, ca un lujer.

O vreţi? Păi merge? întreabă mama. De unde să ştiu eu, mamaie, că n-am încercat-o şi nici n-are bec. Ei, atunci lasă, zice mama, multumim de atîta deranj. Am găsit mai tîrziu, în sat, una cu ceas cu tot, are becul în vîrf şi o pălăriuţă albă ca o ciupercă. E frumoasă, o să ştie tata cît e ceasul, că avea obiceiul să se informeze des asupra timpului.

Azi e o zi mare. Să ştiţi că Dumnezeu nu bate cu bîta! De cîte ori ne amuzam cînd treceam pe lîngă crucile de pomenire puse la capătul punţilor sau lîngă fîntîni că erau caraghios desenate. cu Iisuşi scălîmbăiaţi, verzi, cu burtă şi picioare încrucişate, cu chiloţi care dau să cadă şi figuri caraghioase.

Ei bine, astăzi trebuie să pictăm şi noi crucile tatei. Cea de la pod şi cea de la fîntînă. Vă daţi seama, se vor uita toţi oamenii la ele, trebuie să iasă bine! Dar cum să iasă bine?

Crucile le-a făcut Dan al lui tanti Valeria din doi stejari aduşi din pădurea noastră, sînt albe şi frumoase ca soarele. Dar cum o să le pictăm?

Ştiţi, fata surorii mele este artist plastic, absolventă de academie, în 15 ianuarie îşi susţine doctoratul în pictură. Dar ea nu e acasă acum, să vină la Hurezani i-ar lua cîteva zile, dar lumea ştie că avem o pictoriţă în familie, dacă ne iese rău Iisus o să fim de rîsul lumii, mai rău ca alţii!

În sfîrşit, am aflat că Soare, fratele lui Feu are nişte şabloane sau mai exact unul singur, mergem să-l căutăm.

Am să vă povestesc spre seară cum ne-a ieşit Iisus de pe crucile tatei.

P.S.: Afară e un soare ca vara, de nins nu ninge şi satul e îngrijorat: anul acesta grîul e aproape compromis! N-a încolţit deloc, gerul l-a măcinat în pămînt, e ca făina!

Ştiaţi că Michelangelo a scris poezii? Am găsit un volum în biblioteca de la ţară, poezii superbe, credeţi-mă. Acum mă grăbesc să facem crucile tatei, dar mîine vă scriu cîteva versuri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s