Nimic nu e mai tare ca viața!

Ani de zile străbăteam drumurile țării și ce mă izbea pur și simplu era forfota lor, viața care răzbătea din toate ungherele. În magazine nu încăpeai, în stația de benzină făceai coadă pentru un sandvich, la motel așteptai să prinzi o cameră, pe străzi nu încăpeai de lume.

Acum se văd semnele cenușii ale crizei. Și-a pus laba pe obrazul lumii, l-a marcat.

Pe drumul meu spre casă, drum în care străbat inima țării de la Nord la Sud, s-a așternut tăcerea. Cenușiul se vede pe zidurile caselor, pe fețele oamenilor, pe mărfurile atîrnate hidos de vitrine, pe lungul șir de haine la mîna a doua care începe din Piața Centrală a Clujului pînă în ultimul cătun din Uricani. Trenuri pustii, calea ferată înierbată, drumuri desfundate și gări cu geamuri sparte. Mai multă tăcere, mai mult cenușiu. Oprim în stații de benzină, doar noi, la cafeneaua Casa Blanca bate vîntul, iar la Lainici au pus cutii la poartă, în care fiecare lasă ceva pentru săraci. Un cîine se mișcă lihnit printre picioarele tale iar preoții s-au retras în chilii. Și biserica e gri.

Nici nu-i poti condamna pe bieții oameni care au tăbărît pe presa tabloidă. Ea, măcar, e plină de viață. De porcării care umplu cu povești paginile slinoase, dar te scot din pustiul tău. Se duc amețiți spre mizeria colorată, pentru că ea palpită de viață.

Ce credeți că face toată ziua un șef de depozit aflat în cîmp, lîngă Alba? Citește știri despre lumea de sclipici a capitalei, ridicolă, el rîde de ea. Citește și rîde. Ce credeți că face toată ziua impiegatul din Halta Ciucea? Cînd vîntul îi vîjîie pe la urechi, iar în fața lui se ridică același munte de 40 de ani? Își plimbă ochii peste picioarele Biancăi Drăgușan și află ce mai face Bahmuțeanca. Ele sînt vesele, sănătoase, frumoase. Sînt altfel decît bătrînele femei care vin ciopor de la biserică pe drumul de lîngă calea ferată. Negre de trudă.

Ce credeți că face seara, în vagonul de tablă, inginerul care toarnă betoane la viaductul din Valea Jiului? Citește ziarele vechi, aduse de careva din Petroșani, un maldăr de Cancan și unul de Libertatea. Să fie mama lor a naibii, că fufele din București fac toți banii! Doar ele știu să trăiască! Inginerul scuipă printre dinți, la el toootul e altfel, al naibii de gri! Citește și uită unde se află. A doua zi o ia de la capăt.

După atîția ani de derută, ar trebui să reînvățăm să trăim. Să o luăm încet, de la capăt. Să ne umplem din nou viața cu tot felul de nimicuri care ne țin treji, departe de moarte. Sora mea umblă după un trandafir japonez, vecina caută nu știu ce muzică populară, prietenii mei caută un restaurant de lux, iar copilul meu așteaptă zăpada. Eu încă nu m-am întors. Dar o voi face.

Anunțuri

3 gânduri despre “Nimic nu e mai tare ca viața!

  1. Pai ce sa zic , uneori mai razbat si ceva culori colorate de-ti clatesc ochii. Eu tocmai ce mi i-am clatit cu culorile vii de pe strazile intortocheate ale Brasovului vechi. Al de duce spre Schei si Prund. Casele rafacute par din ce in ce mai multe . Si din ce in ce mai colorate. Iti incalzesc sufletul bantuit de vantul rece la sub zero grade.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s