Pentru universitățile clujene, în această iarnă, se pregătesc schimbări majore. Unele au făcut deja alegeri pentru Senat și funcția de rector, altele abia acum le organizează. Dacă la UMF s-au schimbat rectorii, Constantin Ciuce a fost înlocuit de Alexandru Irimie, la USAMV a fost reales Doru Pamfil, iar celelalte universități se pregătesc de alegeri.
Universitatea Babeș-Bolyai rămîne în centrul interesului, este cea mai mare dar are și cea mai controversată organizare instituțională. Deocamdată, aici s-a stabilit un regulament privind alegerile, el însuși contestat pentru lipsa de rigoare și pentru că lasă loc negocierilor. În plus, nu există un calendar clar al desfășurării alegerilor.
Prin urmare, iată că un membru al actualului Senat atrage atenția asupra neregulilor din regulament.
Aveți mai jos textul argumentat al conferențiarului Bădescu. Să sperăm că universitatea va fi receptivă mesajului său, pentru ca noile alegeri să se desfășoare corect.
Să mai amintim faptul că în cursa pentru funcția de rector la UBB s-au înscris: Daniel David, Cristina Ciumaș și Dumitru Matiș.
Stimati membri ai Senatului UBB, stimata d-na Trif, d-le rector Marga,
Regulamentul privind alegerile in functii de conducere este un document esential pentru bunul mers al acestei universitati in urmatorii patru ani. Din pacate, atat regulamentul cat si distributia locurilor in Senat rezultata din aplicarea lui prezinta o serie de probleme grave. Iata doar cateva dintre aspectele neclare sau eronate:
1. Care este calendarul alegerilor, cel din Carta UBB adoptata in Senat in sedinta din 22 iulie 2011 sau cel din Regulament? Conform Cartei, Senatul trebuia sa fie ales in noiembrie („noimbre” in textul Cartei) iar rectorul in decembrie.
2. Care este numarul de membri in viitorul Senat? In Regulament sunt 101 senatori cadre didactice si de cercetare in timp ce in tabelul trimis astazi prin e-mail sunt 102.
3. Tabelul care cuprinde distributia locurilor pe facultati a fost alcatuit „conform criteriilor de distribuţie a locurilor în Senat, adoptate prin hotărârea Senatului Universităţii Babeş-Bolyai, nr. 17.684 din 1 septembrie 2011, cu ajustările de rigoare solicitate de diferite facultăţi”.
Ce inseamna „ajustari de rigoare” a unui regulament adoptat de Senat? Cum au loc aceste negocieri cu facultatile dupa adoptarea criteriilor in Senat? Am putea sa negociem in acest fel si Carta sau Legea Educatiei?
4. Regulamentul de distributie a locurilor este insuficient specificat. Regulile de distribuire, cuprinse in Art. 31, Art. 32, si Art. 33, nu conduc la un algoritm prin care distributia locurilor sa poata fi determinata in mod unic. De aceea ramane loc de negocieri, lucru de neaceptat pentru un regulament pentru alegeri. Aceasta problema apare in special in cazul facultatilor cu peste 500 de studenti.
5. Din regulile de distribuire poate fi totusi dedus clar urmatorul aspect: facultatile care au sub 485 de studenti vor avea un loc in Senat pentru cadre didactice si cercetatori in cazul in care au o linie de studiu, doua locuri daca au doua linii de studii si trei locuri daca au trei linii de studii. In tabelul trimis sunt doua facultati care au un numar de studenti sub aceasta limita, au cate o singura linie de studii, si totusi au alocate cate doua locuri in Senat. In acelasi timp, un loc este alocat „unitatilor de cercetare”, desi in regulament locurile pentru Senat sunt alocate doar facultatilor.
6. Distribuirea locurilor in Senat, asa cum apare in Tabelul trimis astazi, nu tine cont de principiul proportionalitatii, precizat in Legea Educatiei si in Carta. Astfel, sunt cazuri ale unor facultati care au alocate mai putine locuri in Senat decat facultati cu un numar mai mic de studenti. Doua exemple:
a. Teologie Ortodoxa: 709 studenti, o linie de studii, trei locuri in Senat pentru cadre didactice si cercetatori
Chimie: 807 studenti, doua linii de studii, doua locuri in Senat pentru cadre didactice si cercetatori
b. Studii Europene: 1804 studenti, doua linii de studii, cinci locuri in Senat pentru cadre didactice si cercetatori
Business: 1870 studenti, o linie de studii, trei locuri in Senat pentru cadre didactice si cercetatori
In calitate de membru al Senatului solicit rectoratului clarificari si indreptarea cat mai urgenta a greselilor de alocare, dat fiind programul extrem de strans al alegerilor.
Gabriel Badescu
Mi-e greata de Marga! Si pe vremea lui Ceausescu facea la fel la UTC. Pacat de adevaratii profesori valorosi din UBB care sunt patati de mizeriile acestui individ ridicol… A imbatranit si e senil. Sa il scoata cineva la pensie!
Excelent, Gabriel Badescu! Multumim..