Cîteva gînduri despre revoluții. Atenție la cavalerii medievali, istoria se repetă

Eram obișnuiți să-i știm pe cavalerii medievali niște eroi, cruzi, neînfricați, oameni fără inimă. Aflăm astăzi că sufereau îngrozitor, că-și pierdeau pur și simplu mințile și că evul mediu era plin de cavaleri pierduți în negura nebuniei.

„In realitate, scrie un ziar danez, viata cavalerilor a fost plina de mai mult stres decat au avut parte soldatii din epoca moderna. Ei au fost de multe ori lipsiti de somn, epuizati si subnutriti. Ei au dormit in aer liber, fiind expusi la orice vreme.

Vietile lor erau pline de groaza si de masacre, ei ucigand in mod regulat si asistand de multe ori la moartea prietenilor lor. Confruntandu-se cu traume inerente in luptele pe care le purtau, potrivit descifrarii unor texte vechi, cavalerii medievali se luptau cu disperare, cu teama si cu neputinta.”

Chiar în această dimineață, un alt fel de „măcel” lasă victime pe străzile lumii moderne, iar „cavalerii” cruzimii înfundă pușcăriile sau se sinucid mîine, cuprinși de disperare. Fiecare epocă are „cavalerii” ei, candidați la sanatorii. Războaiele, oricare ar fi ele, lasă în urmă victime și călăi, la fel a lăsat și comunismul, la fel lasă și criza. Iar marea nebunie a acestor mici nebunii se întinde peste mințile noastre pentru că nu avem suficiente răspunsuri. Nu știm de ce. Nu avem destule argumente, nu sîntem convinși că bătăliile noastre mai merită. Și nu noi sîntem vinovați de asta.

După fiecare mare bătălie, după fiecare revoluție, cavalerii și victimile lor au picat de fraieri, s-au trezit singuri în cimitir. Unii bîntuind pe alei, alții înghețați dedesupt. Dar și unii și alții, niște oameni pierduți.

Doar oamenii cenușii, oamenii umbrelor știu cine a cîștigat războaiele toate. Și lor ar trebui să le cerem alt plan.

P.S. Într-o zi de vară m-am așezat pe o bancă în parcul din Brașov. În oraș era un festival, lume multă și veselie. Îmi luasem o înghețată și m-am oprit să o mănînc la umbră. M-am uitat în față și am rămas încremenită: dincolo de alee se întindeau sute de cruci albe, crucile eroilor revoluției din decembrie ’89. Realitatea din fața mea era atît de crudă, concretă, palpabilă. Fiecare cruce avea un nume și chiar te așteptai ca unul dintre ei să iasă de acolo și să te întrebe cu ce drept lingi liniștită o înghețată în fața lor. Și avea dreptate. N-am mai mîncat înghețata ci am pornit printre cruci, să-i văd pe toți.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s