Strîns uniți pentru interesul propriu. Cum au decis parlamentarii să-și păstreze soțiile angajate!

Parlamentarii au decis în comisia de statut că este normal să-și poată angaja soțiile și rudele la cabinetele parlamentare și să le plătescă din bugetul statului pentru loialitatea acestora față de ei.

Iată ce spun parlamentarii clujeni despre asta, într-un articol apărut în monitorulcj.ro.

Politicienii clujeni susţin că angajarea unei rude de către un demnitar, în propriul birou parlamentar nu este o ilegalitate. Aceasta pentru că un contract de muncă este semnat chiar la nivelul Camerei Deputaţilor. Rămâne în schimb problema moralităţii. Însă, potrivit acestora, despre imoralitate se poate vorbi doar dacă „se exagerează”. Deputatul UDMR Mate Andras sublinia în luna septembrie, răspunzând acuzelor aduse de ANI pentru angajarea soţiei sale în propriul birou parlamentar că legea permite acest lucru. „Nu este vorba de o modificare. Este o interpretare pe care acum lumea a aflat-o. Eu am susţinut de la început că nu este vorba de un conflict de interese, referindu-mă aici la soţia mea, pentru că semnarea contractului s-a făcut de către Cameră”, a declarat ieri, Mate Andras pentru Monitorul de Cluj.

Şi deputatul PDL, Petru Călian crede că parlamentarii trebuie să aibă libertate în acest sens. „Dacă persoana este de încredere, nu văd de ce să nu îi acordăm dreptul la muncă. Bineînţeles că trebuie să primeze criteriul competenţei, al performanţei. Trebuie să acordăm totuşi o doză de încredere, demnitate parlamentarilor. În ce priveşte moralitatea, cred că nu trebuie să se exagereze în angajarea rudelor. Doar atunci putem spune că este imoral”, a declarat deputatul pentru Monitorul de Cluj.

Şi deputatul PSD de Cluj, Cornel Itu susţine că ar trebui ca legea să nu permită angajarea rudelor apropiate în grad. „Despre legalitate nu mă pot pronunţa (nota mea: deputatul nu se pricepe la legi, dar le face?), pentru că nu sunt jurist. Însă în privinţa moralităţii mai trebuie discutat. Pe de altă parte, mi se pare firesc ca cei mai apropiaţi să te sprijine, dar cum am mai susţinut, să nu se exagereze”, a explicat şi Itu pentru Monitorul de Cluj.

De parcă statul român ar fi obligat să plătescă loialitatea și nu competența unor angajați ai Parlamentului, politicienii au decis că este în regulă așa, dar „să nu se exagereze”.

Adică? Să nu se angajeze mai multe soții ale parlamentarului la cabinetul lui? Asta ar fi poate o exagerare un pic imorală?

Cu alte cuvinte, poți ucide, dar să nu exagerezi; poți fura, dar să nu exagerezi; poți… dar să nu exagerezi! Cum ar suna poruncile biblice în varianta politicianului român?

PS: Interesant de știut de ce au nevoie de o încredere atît de mare, încît nu se pot baza decît pe soții? Să ne gîndim la Sorin Apostu? Ar fi, desigur, o exagerare!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s