Azi noapte, după 12, tatălui meu i s-a făcut rău. Are 86 de ani și la orice rău te gîndești că e ultimul rău. De azi dimineață nu mai mănîncă și nu mai vorbește. Mama a crezut că e supărat pe ea pînă și-a dat seama că e altceva.

De atunci, o sun pe biata de ea din minut în minut, că am și „căpiat-o” cu telefoanele, cum i-a scăpat să-mi zică. (Sînt departe de ei și cum nu pot fi acolo, încerc să-i veghez așa, vreau să le aud vocea, respirația, măcar atît.) Însă, de cîteva ori mama nu mi-a răspuns, poate că era în camera lui, cu grijile. Mi s-a părut însă că aud ușa scîrțîind în timp ce aparatul suna încă. Și-am mai așteptat o clipă, ca să ajungă să-mi răspundă. Apoi mi-am dat seama că am luat-o razna și că trebuie să mă adun.

M-am adunat și m-au năpădit amintirile.

Tatăl meu ura iernile. Trebuia să meargă zilnic cu bicicleta la serviciu, trei kilometri dus, trei întors, doar pînă la drumul țării de unde lua rata sau ce găsea ca să ajungă mult mai departe, unde era atelierul de reparat tractoare. Comuniștii îi confiscaseră pămînturile, boii, pădurea, căzănia, prăvălia și batoza. Lui i-au rămas drumurile pe care a apucat-o spre atelierele de mecanică, unde altundeva? A devenit un bun meseriaș, era socotit cel mai bun.

Iarna se îmbrăca gros, parcă era un urs. Avea un cojoc de oaie și mănuși de blană îmbrăcate în doc și o căciulă cu urechi, aproape că nu se vedea din ele. Se scula la 5, mama îi făcea ceaiul pentru masă și-i mai umplea o sticlă, să-l bea la atelier. Avea probleme cu rinichii și bea ceai de mesteacăn.

Într-o zi, i-a păcălit pe colegii lui (îi vedea cum îl spionează cînd bea din sticlă): a lăsat-o la vedere și ei au tăbărît pe ea crezînd că e vin și, al naibilui nea Nicu, bea singur! Cînd a luat primul un gît l-a și scuipat înjurîndu-l tot pe tata, că l-a făcut să înghită porcărie de-aia! Glumele lor, săracii. Munceau în atelierele alea iarna, într-un frig de-ți trosneau oasele, ore întregi sub tractoare, pe ciment.

Venea acasă cu niște salopete întărite de mizerie, iar mama îl tot bodogănea că ea nu e slugă să spele așa ceva. Zicea, dar le spăla.

În fiecare dimineață o lua de la capăt. Pleca pe drum, cu bicicleta, chiar dacă nămeții erau neîncepuți, sau nu vedeai de ninsoare. Seara venea cu o pîine pe portbagaj, o pîine neagră, cu buric. Mamei nu-i plăcea și tot zicea că o ustură pe gît de atîta pîine neagră. Ea era dintr-o familie de boieri, săraca, pînă la bătrînețe nu s-a obișnuit de tot cu sărăcia. Tata a mers mai ușor înainte, cu bicicleta lui. Avea fetele în școli… iar tractoarele alea chiar începuseră să-i placă.

Într-o zi, întorcîndu-se seara de la serviciu, i-a făcut cu mîna unui camion. A oprit și l-a luat. La coborîre, tata s-a căutat de bani și n-a găsit decît 5 lei. I-a dat șoferului, dar cînd să pună piciorul jos, vede moneda aruncată în zăpadă, i-o trîntise înapoi, era prea puțin. El a luat-o și a înghițit în sec.

Peste un timp, cam la șase luni distanță, povestea tatăl meu, în curtea atelierului de tractoare trage un camion. Șoferul intră și întreabă de nea Nicu, i se spusese că numai el poate să-i facă o piesă absolut necesară la camion, fără de care nu mai putea merge în cursă. Tata a zis, bine, o fac. Șoferul pleacă și peste două zile se întoarce. Tata îi arată piesa, o pune la locul ei, să vadă șoferul care-i treaba și la sfîrșit, camionagiul îl întreabă cît îl costă lucrarea.

De față cu toată lumea din atelier, tata îi spune: cinci lei! Băi, nea Nicule, îți rîzi de mine, zice camionagiul, cum 5 lei? Face mai mult, păi, pînă la dumneata nimeni nu s-a încumetat să se apuce de treabă!? Ține aici 100! Nu, nu nene, cinci, atît îmi trebuie, zice tata.

Șoferul s-a uitat lung la tata. Nu-l recunoscuse. Dar în clipa aia o bănuială îl străfulgeră. Nea Nicule, nu cumva dumneata…? Îmi pare rău, nene, să-mi fie capul al dracu’! Iartă-mă, zău așa!…

Tata a luat cei 5 lei și șoferul a plecat rușinat.

De atunci, de cîte ori se întîlneau, nu înceta să-și ceară scuze. N-a îndrăznit să-i spună chiar el, dar de la alții, tata a aflat că șoferul de camion n-a mai luat niciodată bani de la autostopiști. I se dusese buhul de om bun.

Nu cred că pot vorbi despre țara mea azi, nu pot să-i fac declarații, m-aș simți penibil, nu pot să-i spun nimic. Voi face ca tatăl meu.

Anunțuri

39 de gânduri despre “O zi în care n-aș avea nimic să-ți spun, țara tatălui meu!

  1. Ma gandesc asa si la bunicii meii din Alunisu (un sat de la poalele Vladesii), care acum sunt pe alte drumuri decat cele din aceasta lume… O viata pe care as putea pune-o in paginile unei carti si tot nu as putea s-o inteleg chiar daca as reciti-o de 100 de ori… Nu am trait acele vremuri, desi uneori in strafundul sufletului meu o simt …

  2. Frumoase ganduri. Din pacate comunistii ne-au distrus mentalitatea. Toti analfabetii au fost promovati si tot ce era de valoare a fost distrus. Asta se intampla si azi in tara asta. Da, din pacate acesta este gestul care merita facut vis-a-vis de ceea ce ni se intampla ca societate…inca o data: frumoase ganduri…:)

  3. O poveste excelenta despre niste lucruri cat se poate de triste! Dincolo de efluviile de nationalism din perioada asta (care ii vizeaza mai ales pe cei din strainatate, din cate am observat), dincolo de infratirea spontana si stupida sub numele patriotismului gol, lipsit de continut si de argumente, raman niste insulite de trecut, care inca se mai agata de prezent, si care nu au nimic de-a face cu patriotismul, cu dragostea de tara, si alte prostii de genul asta, ci doar cu niste gesturi umane profunde. Nu conteaza decat experientele universale.

    1. Draga Bogdan! Cand vei depasi superficialitatea si aroganta caracteristica varstei, vei putea intelege si comenta in mod corect o poveste ca aceasta, simpla! Nici „excelenta” si nici „trista”!. E o poveste si atat despre un Om si despre o Tara! (publicata pe 1 Decembrie…)

  4. Cea mai crunta razbunare este cand dusmanul tau e silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau.( bogdan Petriceicu Hasdeu) vb lui tata 🙂

  5. Tara tatalui meu.
    Citind articolul, am simtit si eu nevoia sa scriu despre tara tatalui meu. Care are si el o varsta grea si boli grele. Tatal meu- evident cu mama mea alaturi- mi-a facut o gramada de cadouri si a muncit mult pentru noi. Intr-un an s-a lasat de fumat de ziua mea si pentru mine. Intr-altul m-a ajutat sa-mi renovez bucataria. In fiecare an, de ziua mea, de ziua copilei mele, de Craciun, de fiecare zi…. a muncit sa ne ajute si sa ne faca bucurii.
    Dar eu vreau sa vorbesc despre cadoul facut de tatal meu intr- una din zilele mele de nastere, cand eram in scoala generala. Ne intorceam de la mare, in Dacia noastra alba 1300, cea cu care mi-au aratat parintii mei, an dupa an, in concediile lor de oameni ai muncii, toata tara.
    Era de ziua mea, in vara, probabil toata vacanta fusese un cadou de ziua de ziua mea, dar eu eram destul de necajita ca parasisem plaja si scoicile si orezul cu scortisoara si ….spuma marii. Pe drum, nu stiu daca pentru ca-mi fusese pofta de porumbul fiert de pe plaja si mi-a fost refuzat, nu stiu efectiv din ce pricina, cand am oprit langa un lan de porumb…ca nu erau statii de alimentare cu toalete, mi-a “venit” sa rup doi stiuleti de porumb ( era doar porumbul poporului, nu?) in lapte si sa-I ascund sub tricou, smechereste, gandind la porumbul fiert sau copt, pe care l-am face acasa (si pe care si acu il manac cu maaareee placeeree).
    Tata s-a apropiat de mine, vazuse gestul, mi-a luat stiuletii, i-a lasat usor in sant si a zis: nu sunt ai tai, las ca luam noi altii….
    De cate ori au existat tentatii in viata mea, mi-am amintit acest cadou al tatalui meu si am trecut de ele. Tata e nascut pe 1 decembrie, s-a casatorit cu mama pe 1 decembrie, sta pe bdul 1 decembrie dintr-un oras de provincie.
    Am vrut sa plec de multe ori din tara, dar in fiecare an, de 1 decembrie, cand ma intrebam ce mai fac pe aici, mi-e simplu sa-mi raspund: e tara tatalui meu si, cat mai e el aici, e si tara mea.
    Scrieti si voi despre tara parintilor vostri.

    1. si pentru al tau. daca ne amintim de ei. nici noi nu uitam sa fim oameni. ii multumesc Ruxandrei ca m- a ajutat sa-mi amintesc.

  6. Prieteni, vă multumesc. Tata nu se simte mai bine, dar noi putem găsi calea cea dreaptă. Atenția și felul în care au reacționat cititorii arată că nimic important nu s-a pierdut, doar a dormit un pic în noi.

  7. Extraordinar articolul, mi-a adus aminte si de Mile Carpinisan . Cum , Doamne, noi am uitat de viata noastra sufleteasca de sufletul nostru ?

  8. Draga Doamna, atentie mare, caci la varsta asta, batranilor nu mai putem sa le acordam mari sperante.. Va recomand sa faceti tot posibilul pentru a ii asigura cele de trebuinta intr-o astfel de situatie, respectiv, Sf. Spovedanie, urmata de Sf. Impratasanie. Nu e greu deloc, doar sunati preotul satului si rugati-l sa treaca de urgenta la capataiul suferindului – va garantez ca o va face.

    Daca scapa cu viata bine, iar daca nu, va trece cu siguranta la viata cea vesnica, prin grija Dvs.

    1. Preotul o va face pe bani buni. De ce sa nu gandeasca optimist si sa spuna: Tatalui meu ii va fi bine? O sa fie bine! Nu mai dati bani la popi ca nu va ajuta cu nimic. Fiti voi oameni buni si incercati sa faceti bine celor din jur si nu jigniti, respectati tot ce e in jurul vostru si lasati popii. Dumnezeu nu e numai in biserica si popii astia ai nostri sunt cei mai buni afaceristi. Asa ca sa lasam preotii si sa vedem cum facem sa fim mai buni unii cu altii….

      1. Cand am adus un calugar de la manastirea Bodrog sa o spovedeasca pe mama, nu a vrut sa imi ia nici un ban; a lasat tot, a cerut binecuvantare de la staret si a venit.

        Preotul din Aradul Nou insa a jupuit la inmormantare sapte piei de pe noi. A inventat (printre altele) o taxa numita „catafalcare” (de la catafalc) nu ai voie sa pui sicriul pe catafalc fara sa platesti sute de lei.

        Sunt oameni si oameni.

  9. @Razvan Ionescu: ce comentariu de doi lei!
    1. Pleci de la prezumtia de vinovatie: „Preotul o va face pe bani buni”, „Nu mai dati bani la popi ca nu va ajuta cu nimic.”, „Dumnezeu nu e numai in biserica si popii astia ai nostri sunt cei mai buni afaceristi.”.
    2. Mie unul imi jignesti inteligenta: „Nu mai dati bani la popi ca nu va ajuta cu nimic.” „Dumnezeu nu e numai in biserica”
    3. Dai dovada de o infatuare dezarmanta: „nu va ajuta cu nimic”. „Dumnezeu nu e numai in biserica”. „Asa ca sa lasam preotii si sa vedem cum facem sa fim mai buni unii cu altii”.
    Este ca si cum eu ti’as spune dumneata ca te’ai indragostit de cea mai urata si mai proasta femeie din lume (in cazul in care exista o fiinta la care tii, sau o sotie, amanta, sau ce iti mai permite „societatea” dumitale). Nu vad nicio diferenta intre fundamentalismul religios si fundamentalismul ateu sau agnostic. Si cei care isi dau foc prin biserici incercand sa ne convinga ca pasapoartele sunt diavolul in persoana, ca si cei care isi dau foc pe forumuri sau prin carciumi incercand sa ne convinga ca suntem imbecili crezand in Dumnezeu sau in Biserica, sunt facuti din acelasi aluat: detinatorii adevarului absolut.
    „O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor.” (Petre Tutea)

    P.S. : este posibil ca acest mesaj sa nu fie publicat, insa mi’ar placea sa ajunga intr’un fel sau altul in posesia domnului Razvan Ionescu.

    1. Hm… Aici este vorba de suflet, de viață reală, aici există atâta spiritualitate că face de rușine orice preot… Câtă tristețe un astfel de răspuns. Și Iisus și Țuțea nu se citesc doar – se înțeleg, se cuprind cu sufletul. Citatul nu este decât o dovadă că ai auzit de ei, comportamentul ar fi dovada că ai și înțeles ceva! N-ai înțeles nimic așa cum nici postul acesta nu-ți spune mare lucru. Și e o pierdere, pe cuvânt!

    2. Ciprian Magda. A ajuns mesajul la mine. Eu nu am spus nimic de Tutea si de Isus. Nu am spus nimic rau de credinta pe care o impartasesc. Am spus doar ca ar trebui sa fim mai buni unii cu altii si sa lasam popii care nu vroiau sa imi ingroape bunicul pentru ca nu am fost de acord sa le dau cei 4500 de lei pe care ii cereau pentru slujba si loc inchiriat (parca asa era) pe 7 ani.
      Eu nu stiu de unde faci tu legatura cu Tutea si cu Isus.

    3. Mihai Ionescu sunt de acord cu tine ; sa mai lasam popii !!!…care nu au vrut sa impartaseasca un om batran si singur dintr-un sat , gard in gard cu Biserica -jud.Calarsi – pentru ca nu mai platise de mult darile la biserica …i-a facut calculul …omul nu a vrut sau nu a putut sau nu i-a mai ars sa plateasca ,simtea ca-i vine sfarsitul si a cerut preotului sa-l impartaseasca ! preotul i-a spus :pana nu platesti ,NU! si batranul a murit in noaptea aceea pe un scaun la coltul casei !
      pot eu sa mai intru in biserica acelui preot ???va asigur ca NU !

      1. Fa o scrisoare la Patriarhie si te asigur ca preotul ala zboara. Nu glumeste nimeni cu ultima impartasanie; nici chiar popii care predica fara sa creada in Dumnezeu.

    4. Mihai Ionescu sunt de acord cu tine ; sa mai lasam popii !!!…care nu au vrut sa impartaseasca un om batran si singur dintr-un sat , gard in gard cu Biserica -jud.Calarsi – pentru ca nu mai platise de mult darile la biserica …i-a facut calculul …omul nu a vrut sau nu a putut sau nu i-a mai ars sa plateasca ,simtea ca-i vine sfarsitul si a cerut preotului sa-l impartaseasca ! preotul i-a spus :pana nu platesti ,NU! si batranul a murit in noaptea aceea pe un scaun la coltul casei !
      pot eu sa mai intru in biserica acelui preot ???va asigur ca NU !

  10. Mai intai invata sa scrii si apoi mai discutam. Nu spun ca nu cred in Dumnezeu sau ca sunt ateu. Nici vorba de asa ceva. Nu cred in biserica ortodoxa romana patronata de acesti afaceristi murdari. Si te rog sa nu ma jignesti pentru ca esti hbotnic sau habotnica. Biserica ortodoxa patronata de acesti afaceristi murdari. Esti o habotnica de doi lei pe care nu o duce capul la mai mult decat sa jigneasca si sa nu asculte sau accepte parerea altora.
    Iar Petre Tutea, daca nu stiati, inainte de puscaria comunista, chiar era ateu 🙂

    Si nu e ti-as spune Dumneata, e dumitale 🙂 Mai lasa biserica ortodoxa de doi lei in care inveti sa fii rau si sajignesti.

  11. hai ca stricam frumoasa si emotionanta poveste. Imi cer scuze ca ti-am jignit inteligenta 🙂 insa credinta nu consta in a da bani la biserica 😉

  12. Doamna Hurezean, nu incetati sa ma incantati cu crampeiele de viata frumoasa pe care le aduceti la lumina. Sanatate multa si Dumneavoastra si parintilor care v-au sadit atata sensibilitate in suflet!

  13. Emotionant!
    Pe la inceputul anilor 70, mama ne-a dus la mare, pe mine si pe fratele meu, cu avionul.
    In iarna lui 2003, mama a murit. Imediat in vara, mi-am luat baietii si pe tata la mare. Nu vazuse niciodata marea. Apoi, am plecat eu acasa si a venit sotul de a stat in continuare cu baietii si cu tata. Pana atunci eu nu am stiut ca tata nu vazuse marea!
    Intr-o seara, tata m-a luat deoparte si mi-a zis: nu mai spune oamenilor „faceti asta…”, incearca si spune „hai sa facem asta”.. si fii aproape de ei si incearca sa-i intelegi…
    Altadata, eram in Metro cu tata, era de vreo douazeci de ani la pensie, dispare la un moment dat…si-l vad luat in brate de-un barbat … Cand a venit langa mine, mi-a spus ca era cutare, om mare acum si nu a uitat ca dupa ce a terminat facultatea, eu am avut grija de el la uzina.
    DOAMNE, cat de mult imi iubesc tatal!

  14. Si eu am fost departe de mama mea…si ma suna saraca de cateva ori pe zi, sa vada daca sunt bine dupa cum si eu o sunam, sa vad ce face… Si m-a sunat anul trecut, intr-o sambata de dimineata, si nu stiu de ce, telefonul ei m-a bucurat mai mult decat oricand… Mi-a spus ca pleaca la alimentara, sa-si cumpere cate ceva…si ca nu se simte bine, ca o doare omoplatul, ca o doare acum si gatul…m-am gandit ca dusurile reci si apa de la frigider sunt de vina si i-am spus, pentru a cata oara oare, „mama, ai grija de tine nu mai fa din-astea…” A plecat iar la ora unu m-a sunat o doamna sa-mi spuna ca mama este la ei, la spital…Fireste, m-am speriat si am intrebat ce are? Mi-a spus doar… „nu am mai putut face nimic pentru dansa…” Si asa a murit mamica mea, cazand din picioare in alimentara… In alimentara a muncit toata viata si si-a iubit meseria enorm, ii placea sa mearga in magazinele bine conduse, se bucura de parca ar fi fost ale ei… La priveghi m-am trezit ca vine un batran destul de prost imbracat, plangand in hohote…si m-am gandit…”asta plange pentru o pomana mai generoasa…” Dar cand am deslusit ce spunea printre hohotele de plans, pentru ca plangea amarnic, m-a impresionat profund… „Of sefa’ ce om bun ai fost tu…cum m-ai ajutat tu pe mine sa-i fac nunta la baiat…” Ca sa aflu ca prin anii ’80 omul facuse nunta fiului sau iar mama ii daduse un sac de zahar, unt si nu mai stiu cate alimente ce-i erau necesare… Si mi-am amintit de oamenii din cartier, care veneau si-i cereau ce aveau nevoie iar ea nu putea refuza pe nimeni, pentru ca asa era ea… Iar intr-o zi, politia ne-a batut la usa, cu mandat de perchizitie, cautatnd saci de zahar si butoaie de ulei… Dupa ce au intors casa pe dos si. fireste, n-au gasit nimic, au avut tupeul sa-i ceara mamei cate o cafea…iar mama le-a spus ” daca o vreti cu zahar, stati un pic, ma duc sa cer imprumut de la vecina… pentru ca ea, acasa, nu aducea decat atat cat avea nevoie…mult sub ratia de un kg aprobata de partid…Bietii nostrii parinti…

  15. Saracul tata, a plecat si el de 1 an si un pic, a fost tanar si in putere la 53 de ani, a cazut si s-a lovit la cap, pana a venit salvarea a murit. Al meu a fost profesor si intructor auto.Copil de la tara ,a facut Istorie si filozofie in anii 80, a facut navete cu trenul prin Bihor la slovaci sa predea istoria. Dupa anii 90 a ajuns in Cluj, era jovial si optimist,avea credinta aceea simpla de la tara, Nu voi uita niciodata ultima lui privire cand am iesit din casa, era pentru ultima oara cand il vedeam in picioare. S-a uitat lung la mine, dupa ce murit mi-am dat seama, ca isi lua ramasbun. M-a iubit mult, inca il simt aproape il visez si il rog sa imi dea putere. Imi era asa bine langa el, ma proteja zicea ca pana sunt la el in casa ,el nu ma lasa sa fac compromisuri. Au trecut luni bune pana am constientizat cele petrecute. Ultima imagine imi da fiori si acum mainile murdare de la strans prune si struguri si calcaile crapate de atata alergatura, ca noua familiei sa ne fie bine. In ziua cand a murit i-am promis ca nu o sa-l dezamagesc, ca voi lupta asa cum a facut si el!
    Nu a putut sa plece din tara in anii 90 cand multi au plecat,din cauza ca parintii erau in viata si din cauza pamantului sau natal de care era legat. Insa ne incuraja ca eu si fratele meu sa plecam sa ne facem un rost, sa ne afirmam dincolo. Eu il ascult pentru ca in Romania mor oameni pe capete din cauza serviciilor medicale proaste, pentru ca Romania ramane indiferenta la tragedii care pe altii i-ar scoate in strada!!!

    1. Dragi prieteni, prin felul în care ați înțeles textul despre tatăl meu și Ziua României, voi, miile de oameni care ați intrat zilele acestea pe gazetino.wordpress. com să-l citiți, îmi arată ce oricum bănuiam: că suntem destul de mulți ca să învingem. Să învingem meschinăria, urâțenia, nimicnicia, ura. Vă iubesc cu tot sufletul meu înghețat de iarnă. Și, să știți, trebuie să facem așa cum îmi spunea Eginald Schlattner: să nu plecăm noi, ci să alungăm suferința din locurile noastre.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s