Miracolul și broasca rîioasă. Țara cu tot mai multe VIP-uri și tot mai puțini oameni

Ti se îndeasă zilnic pe gît cîte o broască rîioasă dimineața, pe stomacul gol, matinal. Alta la prînz și una seara, cînd deja nu mai poți, sufocat de rîia lor. Ți se apleacă! Asculți azi, asculți mîine, toate realitățile astea încep să te scîrbescă, să nu le mai poți înghiți, pentru că ele sînt livrate agresiv, fără explicația inteligibilă, care măcar le facă mai ușor de alunecat pe gît, și fără ca tu să fi cerut respectivul tratament.

Dar poate că omul mai vrea și altceva! La asta nu s-a gîndit nimeni? Poate că lumea e mai mare și poate că istoria, culmea, nu se scrie la breaking-news.

Trebuie să vă mărturisesc că, în lungile mele călătorii pentru reportaje, văd cum poveștile oamenilor devin încet-încet tot mai zgîrcite, mai chinuite, mai gri. Nici ei nu mai cred în ele. Au atîta zgură lăsată în dinți de vremuri, încît pălăvrăgitul despre ei înșiși li se pare un lux inutil. La ce-mi ajută să spun?!

Nu mai au chef să vorbească, nu mai cred că asta ar aduce ceva nou în viața lor, că povestea lor, povestea lui, ar interesa pe cineva sau ar folosi la ceva.

Chiar și oamenii minunați, care altă dată zburau pe cai înaripați, acum au un soi de scîrbă care-ți taie orice elan, din prima clipă.

Și, atunci, trebuie să intri cuminte din nou pe poarta sufletului lui, să încerci să trăiești ca el. Vezi încet-încet că, acolo, din țărînă se ridică un strop de apă, apa încrederii.

Ca să primești, trebuie mai întîi să dai, asta e clar. Să le dai certitudinea că înțelegi. Doar dacă ești de-al lor, dintr-o lume compatibilă cu a lor, îți vor spune povestea lor.

Și, pe măsură ce omul îți spune povestea lui, vezi și de ce avea dinții încleștați pînă atunci. Pentru că el a tăcut tot timpul, și alții au vorbit pentru el. Am devenit țara cu tot mai multe VIP-uri și tot mai puțini oameni.

Încet-încet, povestea lui și povestea ta încep să se scrie împreună. Abia atunci omul scuipă broasca rîioasă și se eliberează. Vezi cu ochii tăi miracolul. Vezi cum lumea lui învie și dă sens lumii tale. Speranța, ca și pofta de viață, să știți că se ia. Dar nu de la o broască rîioasă.

Doar de tine, povestitor, jurnalist, actor sau regizor depinde să faci din povestea lui un miracol sau tot o broască rîioasă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s