Oamenilor li se întîmplă ceva

Cînd intram cu mama de mînă în magazin, la finul Ilie, dacă mă întreba ce vreau, primul răspuns nu-l auzea. Îi răspundeam în gînd, fascinată de toate nimicurile de pe rafturi și din borcanele de sticlă: Tot! Tot Magazinul mi-l doream. Să rămîn acolo peste noapte și să scotocesc fiecare colțișor, să mă bucur de fiecare dulcegărie și să miros toate pungile cu vanilie, dafin sau cuișoare. Și cutiile cu biscuiți, Doamne, cum or fi toți la gust?

V-am spus, e prima dată cînd mărturisesc cuiva, îmi doream tot magazinul. Dar mamei îi spuneam atît, bomboane. Și-mi lua de fiecare dată bomboane cu lapte, maronii și lunguiețe ca niște pastile mai barosane.

Mai tîrziu, mi s-a întîmplat asta într-un magazin Massimo Dutti. L-am vrut pe tot. Nu ca să folosesc ce e acolo, nu ca să îmbrac sacourile sau pantofii bărbătești, ci așa, ca să am magazinul meu. Îmi place atît de mult, încît cred că eu l-am făcut, într-o altă viață. Recunosc mirosul, îmi este familiar, și culoarea lemnului și atingerea lînei și cureaua de piele, ca a lui tata, cu cataramă de alpaca. Într-o zi tot o să-mi dau seama de unde am magazinul acela în minte, bucată cu bucată. De ce mă simt acolo ca acasă.

În cele mai multe magazine mi se întîmplă să amețesc. Am sentimentul că mă sufoc, îmi vîjîie capul și trebuie să ies. Magazinele chinezești sînt astfel de locuri. Nu sînt vinovați chinezii, săracii. Ei au un avînt al reproducerii de mărfuri, ceva de speriat. Se zbat să trăiască. Muncesc în condiții de sclavie, iar scobitorile, ceasurile, paharele, agrafele și milioanele de sortimente de obiecte, ce vrei și ce nu vrei, le aduc bolul de orez zilnic. Din munții de mărfuri, aproape toate de o zi, reușesc să mănînce și ei, aproape în fiecare zi. Magazinele chinezești gem de mărfuri colorate, aceleași și pe Fifh Avenue (nu glumesc!) ca și în Italia, Franța, Polonia sau în insulele de vacanță.

Omul își stoarce toată ființa lui ca să scoată pe țeava fabricii lumii obiecte cît mai multe și mai diferite. De la chinezul de uzină la creatorul de lux, toți bagă în malaxor mai multe culori din care să iasă, iată, curcubeul de tarabă. Toți vor să umple lumea cu noi și noi învelișuri de sclipici.

Dar voi nu aveți impresia stranie că, cu cît obiectele care ne înconjoară sînt mai diferite, oamenii sînt mai asemănători, mai la fel? Ca niște fake-uri. Gîndesc la fel, se mișcă la fel, vorbesc la fel.

Parcă aud aceleași replici, văd aceleași gesturi. Un fel de tipare în care Dumnezeul de azi, plictisit, ne sloboade prin tolcer în scobituri identice. Odată cu o întreagă literatură despre cum să reușești în viață, cum să devii un bun comunicator, cum să treci peste o decepție, cum să cucerești fetele, cum să te coafezi anul acesta, ce să mănînci dimineața și ce să mănînci seara, cum să porți pantofii cu toc și pantalonii bufanți. Cum să iubești, cum să avansezi în carieră și cum să îți înțelegi partenerul.

P.S: Cred că din magazinul lumii voi pleca tot cu bomboane de lapte.

Articolul a apărut, sub titlul Oameni pe bandă rulantă, pe Conta.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s