Are părul strîns sub basma, obrajii roșii de frig și un zîmbet stins, venit din singurătate. Stă la marginea șoselei și așteaptă s-o ia vreo „cursă” spre oraș, să poată duce laptele la doamne. Îl dă cu 2 lei litrul. Îl urcă și-l coboară scările blocurilor, lasă sticlele pe la uși și la sfîrșit de lună ia banii. Cît să ia o pereche de ghete copiilor și încă o basma pentru ea.

Femeia munților nu rîde, are un zîmbet aproape imperceptibil, în colțul buzelor, stingher. Nici nu prea mai vorbește, a cam uitat și despre ce ar putea să zică ceva.

… Doamnele de la oraș au sărăcit, nu-i mai cumpără decît pe jumate din cît lapte luau altădată. Ea însă a păstrat vacile, doar nu era să le dea drumul în negura muntelui, să le mănînce lupii. Muncește pentru ele, pentru cei doi cîini și pentru copiii plecați la școală, la Petroșani.

Femeia se poticnește în poveste. Nu știe dacă ne supără cumva că vorbește sau ne supără dacă tace. Crede, în încurcătura ei, că ar trebui să facă niscaiva conversație ca să plătească drumul. Mă întorc spre ea și îi zîmbesc. Tăcem amîndouă. Știu mai bine decît își închipuie cît de ciudată este viața ei.

Nu are bărbat, dar are un munte de urcat în fiecare zi. Coboară cu lemne, cu vacile, cu bota și cu cîinii pe urmele ei. Are ochii plini de cuvinte, ei parcă ar umple golul în care femeia nu mai știe ce să așternă. E frumoasă. Curată și timidă, femeia munților merge cu noi, spre locuri și oameni care nici ei nu prea au ce să-i spună.

Dar vrea să plătească drumul cumva, și își aduce aminte de urs! Ei, da! L-a văzut, cam de aici pînă colo, nu era departe și brusc se înviorează, ce bine că și-a amintit de urs. De două ori s-a întîlnit cu el! Doamne, ce frică i-o fost! Prima dată s-o dat la măgariu, cu măgariu o avut treabă ursu’, nu cu ea! Ea o țipurat pe el, o dat cu crengi, cu lemne și l-o fugărit de-acolo, dar așe urît făcea la magariu! Îl scuipa, așe cum scuipă pisica, dar tare, scuipă ca urîtu’!

… Da, așa o fost, pe magariu ar fi vrut să-l curețe, dar ea l-o scăpat! Apoi l-o dat pe magariu, pentru bănuți. O fost măgăriță. Rita, așe o chemat-o! O dat-o, cînd să plece fata la internat.

Femeia face o pauză.

Și a doua oară? A doua oară era mai de departe, nu l-o mai avut pe magariu ca să-l înfurie pe urs și numa’ de departe s-o uitat la ea. O trecut mormăind,… dar tot i-o tremurat rochița pe ea.

Mă uit pe geamul mașinii. Nu vreau să vadă că am lacrimi în ochi. Doar era o poveste grozavă!

Se luptă cu fiara, dar îi e teamă de oameni. Pornește în fiecare zi spre munte, fără să știe dacă se mai întoarce seara, la copii. Picioarele și mîinile ei, sufletul ușor, ca o boare de vînt – nu seamănă deloc, dar absolut deloc nu seamănă cu noi.

Puterea ei e dincolo de ce vedem.

Anunțuri

2 gânduri despre “Femeia munților și niciun pictorial în Tabu

  1. Ati scris foarte frumos despre aceasta realitate atat de trista. Mi-ati adus aminte de ”Fefeleaga” lui Agarbiceanu si de ”Un om a trecut peste munti”, al lui Geo Bogza.
    Ce minunat ar fi ca Romania sa poata asigura un trai decent tuturor cetatenilor sai. Din pacate, insa, prezentul nu ne da motive de optimism!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s