Era iarna lui 2007. În ajun de sfîntă sărbătoare toată lumea sta acasă, lîngă pomul de iarnă. Atunci, în liniștea sărbătorilor, la fereală de ochii presei, la UBB se alegea rectorul. Au închis porțile universității de pe Ulița lupilor și au luat clanța de la intrare. Urma ca, în tăcere, singurul candidat să fie reales. O conferință de presă tîrzie, cînd chiar și cei mai destoinici ziariști plecau spre case, în care ni s-a comunicat: Andrei Marga rămîne la conducerea UBB, el a fost singurul candidat și tot el, firește, a fost reales. Ca în orice dictatură.
Întrebarea care se pune este cum Universitatea aceasta de top nu a putut produce în 20 de ani niciun alt contracandidat pentru Andrei Marga? Pentru că nu putem înțelege această situație decît în două moduri: fie universitatea este foarte slabă și nu mai poate scoate un om capabil să preia funcția, fie sistemul este unul de tip dictatorial și construcția favorizează candidatura celui în funcție. Sînt convinsă că știți răspunsul, mai bine decît mine.
Iată că acum, cînd mandatul de 20 de ani al lui Andrei Marga pare să se sfîrșească, își anunță candidatura profesorul Daniel David, ceea ce, dacă este urmat de altele, nu poate fi decît un semn de însănătoșire a sistemului. (Vezi aici postarea de pe blogul său, unde prezintă și o schiță de program.) Să sperăm că vor ieși și alți lupi tineri în arenă, că-i vor urma exemplul, Daniel David fiind doar cel care a spart gheața.
PS: Oare de ce anunțul acesta, care vine mult prea tîrziu, ne lasă în cele din urmă un gust amar? Psihologul sigur are o explicație.
A primit unda verde de la Marga? Dar de la Miclea?
Ne vedem săptămîna viitoare și-l întreb! 🙂 OK?