Întâlnirea dintre un cal, mai multe benzinării și câțiva copii. O altă definiție a crizei

De câte ori nu v-ați enervat pe tipul deșănțat de promovare al câte unei companii? Genul acela, îl știți, care se bagă în sufletul omului, de dimineață până seara, bâzâie continuu pe tv, radio, în casă, în mașină, la serviciu. Ei creează locuri de muncă, aduc venituri la buget, îți fac ție viața ușoară și chiar te fac fericit!

E limpede că și în domeniul publicității și al metodelor de PR lucrurile se decantează, mijloacele încep să se rafineze, unii clienți au priceput mai repede, alții n-au priceput încă, faptul că pe piața de publicitate agresivitatea, extremele și abuzul de încredere nu mai au prea mare succes. Omul modern, tot mai informat, nu mai este subiectul credul de la începutul anilor 90, nici curiozitatea sa nu mai este la fel de mare, în plus, criza a maturizat piața, a făcut-o mai vigilentă, mai serioasă, mai selectivă.

Tocmai de aceea, companiile care au înțeles că mesajul lor de promovare și consolidare pe o piață trebuie să fie mult mai implicat și mai convingător, mai sincer dar și mai costisitor vor avea primele de câștigat. Imaginați-vă că cererea s-a restrâns iar oferta este aceeași. E clar că o abordare inovativă a promovării îi avantajează pe unii și-i ajută să supraviețuiască. Mi se pare incredibil cum în primele luni de criză și în anii următori, bugetele pentru promovare au scăzut primele. Companiile, firmele rând pe rând au renunțat la bugetele de publicitate. Așa s-a ajuns ca în 2010 piața de publicitate să scadă de patru ori față de 2008.

Ce înseamnă un PR adaptat vremurilor în care trăim și cu mai multă eficiență în atragerea simpatiei clienților? Cu riscul să fiu suspectata de cine știe ce interese, am să vă dau un exemplu, precizând că nu am nimic în comun cu compania respectivă. Este vorba de MOL România care a copiat modelul de campanie de responsabilitate socială pe care-l aplica și în Ungaria. Ei oferă anual 300 de mii de lei unor organizații care se ocupă de copiii cu dizabilități. Nu apar în presă decât foarte rar, sunt discreți și se bazează pe efectul de diseminare a informațiilor în mediile casnice, pe povestea care se spune de la om la om. Până acum au finanțat 36 de programe de recuperare și întreținere a copiilor cu dizabilități.

Ieri ne-au chemat la întâlnirea cu ei. Merită să vă spun povestea lor pentru că nu este făcută doar din cuvinte ci din vieți de copiii, clipă de clipă. Unii nu se mai pot reface niciodată, așa cum este Nicușor din Aiud. Are distrofie musculară iar mama lui îl ajută deja să meargă, iar peste câțiva ani, știe că băiețelul ei va rămâne într-un cărucior. Doctorii i-au spus adevărul: nu există tratament care să vindece această boală, doar îi fac evoluția mai lentă.

În Aiud, de unde sunt ei, s-a găsit o asociație care are acum trei cai, un loc oarecum amenajat și multă voință în a-și face treaba. Acolo a început terapia prin călărie, ceva comun în țările Occidentale, dar care la noi abia a început. Din păcate, românii s-au despărțit de cai într-un mod radical, cu mulți ani în urmă. Hergheliile care au rămas și pe ici-colo câte un pasionat de călărie sunt urmele vagi ale unei lungi și frumoase povești de dragoste dintre om și cal.

Nicușor, Nicola și Alex stau lângă un gard de sârmă, pe o băncuță, cu caschetele de călărie pe cap, așteaptă să pornească. E momentul lor de glorie. Nicușor urcă pe cal, piciorușele lui subțiate de boală sunt dintr-o dată neimportante. Calul îl ridică deasupra oamenilor, e singur, independent, puternic. Face mișcări cu mâinile, cu cercurile, cu mingile. În fața ochilor lui, lumea se deschide. Are înălțime, se întinde până departe. Mama îl privește mândră. Ziariștii îl fotografiază. Nicușor e un băiețel care călărește un cal, într-o lume în care omul a devenit prietenul mașinii. El și prietenii lui, încă 23 de copii urmează hipoterapia la clubul din Aiud, Clubul Hip-Tep este unul dintre beneficiarii programelor finanțate de Mol, prin Fundația pentru Comunitate. Ciudat, nu? Ai fi zis că ei sunt doar prietenii mașinilor!

Asta am vrut să vă spun, că genul acesta de implicare în viața comunităților pe seama cărora vrei să te dezvolți ca și companie comercială va avea succes în viitor. Mesajul companiei este cu atât mai puternic cu cât nu are legătură cu marfa pe care o livrează pe piață. Dimpotrivă, este o contradicție ontologică, ei finanțează ceva ce anulează nevoia de produsul lor. Dar crește respectul.

PS: Nu priviți acest text ca un serviciu de promovare, pentru că nu aceasta a fost intenția. Am vrut să spun că trebuie regândită total relația dintre vârf și bază în toate domeniile. Dacă „vârful” (producătorul, distribuitorul, politicianul, ziaristul etc) nu pricepe că nu poate trăi fără bază, că încrederea, simpatia, nevoia și respectul consumatorului îl ține în viață și pe el, nu putem depăși situația în care ne aflăm. La noi, așa cum spunea un inspirat profesor de filosofie, vârful a mîncat baza, și-a ros postamentul și acum se sperie că nu mai știe cum să se salveze. Este, poate, cea mai plastică definiție a crizei, dar una foarte, foarte adevărată.

O versiune a acestui articol a apărut pe Conta.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s