Anii ’60. Oameni nebuni. Cît de frumoase sînt amintirile de stambă

Ei, iată ce se poartă în toamna asta! Grozav de frumos, pentru sufletul meu. Nu am amintiri din anii 60, nu mă născusem, dar am o poză a tatălui meu cu un prieten, își aprindeau țigara. Vai, cît erau de frumoși amîndoi! Aveau părul bogat, dat pe spate, costume închise la culoare, cu batiste atent așezate în buzunarul de la piept. Cămăși albe și figuri serioase.

Femeia acelor ani, și ea o nostalgie ciudată. Flori și animal print, pullovere cu nasturi și fuste clopot. Bărbații, siguri pe ei. Banana Republic îmi amintește de unchiul mămicăi, venit de la București. Nu știu prin ce anotimp sau în care deceniu. Era totdeauna același. Cu vestă în dungi fine, ac de cravată și pălărie.

Ciudat cum întîlnirile cu oamenii ne pot lăsa amintiri de pînză și culoare, mai tari decît am crede. O bluză, mirosul unei țesături, moliciunea unei batiste sau modelul înflorat al unui batic sînt oameni. Dorul de ei are într-o secundă culoarea purpurie a unei cravate, albastrul unei bluze sau albul unei rochițe de vară.

Oamenii din lumea mea sînt îmbrăcați, au decor în spate, se mișcă și spun lucruri frumoase, se așează în amintirile mele dimineața, înainte de răsăritul soarelui, în trenchcoat gri sau cu jacheta închisă pînă la gît, sau la apus într-o cămașă decolorată pe umeri, de un albastru șters. Mama apare spre seară cu un pulover tricotat, închis cu nasturi și fusta încrețită la mijloc.

Istoria de cîrpă și sudoare îi însoțește în sufletul meu, pe fiecare. Oamenii au de fiecare dată altă cămașă cu care vin la întîlnirea amintirilor mele, alți pantofi și altă pălărie. Rochiile de colecție ale minții mele sînt șterse de vreme, roase la guler, dar au noblețea sublimă a unicității: fiecare aparține cuiva în mod inseparabil.

De ea îmi amintesc într-o rochie neagră cu flori mari, albastre, de tine cu cămașa neagră, în dungi fine, de el cu vesta albăstrie, de tata cu cămașa albă închisă pînă la ultimul nasture, de copilul meu în tricoul galben, de mine – mă știți – cînd aveam puloverul acela gros, împletit din lînă, de mama, cu nasturi de lemn. L-am purtat toate iernile la liceu.

Sora mea vine, sub pleoapa ochilor mei, cu rochia cu revere, cambrată pe talie, roz cu imprimeu vernil, garnisită cu șifon la mîneci. Are bucle și rîde. În picioare, saboți cu taplă de lemn și piuneze pe margine. Vine de la liceu, e mare și mi-e teamă că se mărită și ne părăsește. Îmi găseam de fiecare dată cînd pornea cu rata un alt motiv pentru care să plîng.

Cînd pleacă, are pe ea un fîș gri-închis, aproape bărbătesc și teniși în picioare. Iar cînd ninge îmi miroase totdeauna a lînă înghețată pe sîrmă, la uscat.

Fotografiile au fost publicate de StyleReport.ro

Anunțuri

2 gânduri despre “Anii ’60. Oameni nebuni. Cît de frumoase sînt amintirile de stambă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s