Drumul de pulbere, un vis

Am mers singură pe drumul de praf, albit de soare, spre satul dinspre dealuri, pe valea Plopului. Vreau să vă spun că este un drum minunat. Mi-l aminteam de cînd eram copil, lung, însorit, ocolind o colină, spre miazăzi.

Mărginit de ierburi uscate, cu dîmburi firbinţi de pămînt sub picioare. Un drum pe care trebuie să-l simţi sub tălpi. E mai mult decît un drum spre un sat necunoscut, e o călătorie pe care o faci pentru tine. Te duci cu mintea şi sufletul de-a lungul potecii, singur, ce privilegiu.

Este chiar drumul tău, aşa cum nu poate fi niciodată o stradă din New York sau din Boston.

E drumul meu.

Uite ce e, îmi place atît de mult încît pot spune că sînt fericită. Îl văd din cînd în cînd şi ştiu că e drumul pe care pot merge singură şi care-i al meu. El mă aşteaptă acolo unde este, nu mă părăseşte niciodată.

Anunțuri

2 gânduri despre “Drumul de pulbere, un vis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s