De ce suntem mai tăcuţi în faţa crizei decât alte popoare?

Grecii au ieşit în strada, la fel şi francezii, şi englezii. Românii au rămas tăcuţi în fata legilor austerităţii. De ce?

Poate pentru că ne simţim cu musca pe căciulă. Pentru că ştiam, aveam conştiinţa decontului, simţeam că ne va ajunge din urmă păcatul de a ne fi înşelat singuri. De a ne fi furat atâţia ani, singuri, căciula.

Examenul de bacalaureat, cel de la titularizare, examenele pe care le da zilnic justiţia şi la care pierde flagrant puncte de încredere, examenele pe care le-a dat presa şi le-a picat, asfaltangii, geamgii, agricultorii, cercetătorii, toţi au ajuns la un moment dat să dea dovada nepriceperii şi neputinţei lor.

Politicienii, oricât de mulţi caltaboşi ar fi mâncat, tot nu pot avea obrazul atât de gros încât să nu recunoască, măcar atunci când rămân singuri la toaletă, cât de exagerată este existenţa lor în conducerea unei ţări. Îndrăznesc să cred că se ciupesc deseori când se găsesc în parlament, la minister sau în delegaţiile din Chima şi Panama: nu le vine nici lor să creadă că au putut înşela atât de bine încât chiar să ajungă acolo! Imaginaţi-vă cum se închină Gigi Becali la mutra lui, în oglinzile de pe holurile Parlamentului European: Doamne, ăsta sunt chiar eu?!

Cel care face pâine ştie câtă apă şi câta sare pune. Ştie cât trage la cântar şi cât este diferenţa dintre marfa cu taxe şi marfa fără taxe.

Cel care face alcool, la fel. Cel care a ajuns să predea în şcoală, fără ca el însuşi să ştie ceva, are şi el, prin natura lucrurilor, conştient sau nu, un soi de inconfort psihic.

Foarte mulţi dintre români se simt impostori în rolurile pe care le joacă. Cei mai mulţi au trişat iar cei care n-au făcut-o au înţeles şi ei cât de superficial încropită e lumea care s-a creat în jur, au văzut cum colegii lor sunt analfabeţi cu doctorat sau avocati făcuţi la universitatea din Petroşani.

România cinstită e şi deşteaptă: şi-a dat prima seama că aşa nu va merge prea mult. Că se va ajunge la decont, că lucrurile evoluează spre adevăr.

Când a venit criza, românii nu au fost surprinşi, nici furioşi.

Impostorii se aşteptau că vor ajunge la poarta iadului, la fel şi cei care i-au lăsat să trişeze. Aşadar, conştiinţa culpabilităţii şi îngrijorarea reală că ţara se construia pe improvizaţie, pe minciună, pe fals, i-a făcut pe români să rabde şi să tacă.

N-au ieşit precum grecii în stradă, n-au dat foc guvernului şi n-au spart geamurile parlamentului. Pentru că „cei de acasa”, cum îi numesc – obsesiv – televiziunile, se simt parte a problemei, ştiu că au trişat, mai mult sau mai puţin, ei au pervertit valorile, au fost făptaşi sau complici, dar au fost parte la tot ce s-a întâmplat. Şi ştiu că a venit nota de plată.

Şi în faţa crizei, ca şi în faţa democratiei, noi avem însă o contribuţie de originalitate: ne salvăm cum putem, individual, pe principiul scapa cine poate. Trişăm din nou, fentăm realitatea.

Nu avem curajul colectiv de a ne salva cu toţii, pe termen lung.

Articol apărut pe Conta.ro

Anunțuri

Un gând despre “De ce suntem mai tăcuţi în faţa crizei decât alte popoare?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s