Ziua care te doare

Ziua a început cu vestea unei morţi. A venit pe neaşteptate, a spart lumina dimineţii, ca de sticlă în mii de cioburi şi pînă seara gîndul omului viu n-a făcut altceva decît să se tot înnoade în jurul ei. Moartea are gust, miros, are voci şi o putere anume de a te ridica deasupra lucrurilor.

În faţa morţii afli cît de preţios era omul pe care n-ai sa-l mai vezi niciodată. Gîndul că n-ai să-i mai poţi spune niciodată nimic, te doboară.

Următorul gînd pe care nu-l poţi opri, te atacă fără să te întrebe nimic, doar te frige pe dinăuntru, este la tine. La viaţa ta. La cît ai trăit din cît ţi-ai dorit. La zilele tale care n-au fost ale tale. La tot ce pierzi cu fiecare zi.

Nu pot să spun, la sfîrşitul unei zile pline de gustul morţii decît că trebuie să te bucuri de fiecare răsărit de soare. Pentru că într-o zi, întunericul îl va înghiţi definitiv. Pe el şi pe toţi cei pe care îi iubeşti.

Anunțuri

Un gând despre “Ziua care te doare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s