Iubind lumea de piatră

Parcă mai mult decît orice din lumea asta materială îmi place piatra. Mi se pare mai caldă și mai adîncă chiar decît memoria unui om. Cîteodată, mai umană decît omul de carne, piatra prinde un suflet al ei. Lumea întreagă pare a fi de piatră, pe sub tălpi, clădită în ziduri, turnuri de biserici, pat pentru cavaleri și semn de aducere aminte la mormînt. Uneori piatra mi se strecoară pe sub piele și-mi dă putere. Imi aduce aminte de zilele de vară cînd se albește la soare, de insulele crescute din miezul de cremene, de pavajele tocite sub roți, de stîlpii casei, de treaptele scărilor.

Dar mai ales, îmi amintește de Casa de pe deal, și ea ridicată din piatră de culoarea mierii, un vis cu oleandri la scară și cu ferestre goale, lipite de miezul zilei. Casa din soare.

Am găsit un castel încremenit pe buza unui pisc, rămas cu răni adînci în piatră și împînzit de buruieni. Prin vinișoarele de cremene, piatra castelului se înverzise de sevă, o apă anume trasă din adîncul pămîntului. Ca să rămînă în picioare, piatra devenise vie, se adăpa ca plantele, din zeama pămîntului. Cu lungi vene albăstrii, se ținea de liane și rugi, ca o bătrînă doamnă ce nu se lasă doborîtă.

Îmi place și omul cu pietre, cel care are buzunare anume pentru fiecare colț de cremene.

Anunțuri

2 gânduri despre “Iubind lumea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s