Ce griji mai bântuie prin cancelariile occidentale

Încetul cu încetul, aproape întreg mapamondul a ajuns să îngrijoreze de soarta educației din România. Astfel, după cei șase senatori americani care au scris Senatului o scrisoare de protest, a venit rândul cancelariei Germaniei să intre la griji, precum și a unor „profesori personalități din Israel”.

Îngrijorări privind Legea Educației 2011

După ce membri ai Congresului S.U.A. au transmis Parlamentului și Guvernului României nemulțumirile privind Legea Educației 2011 din România – relative la distrugerea autonomiei universitare, etatizarea patrimoniului universităților, distrugerea corpului didactic prin pensionarea forțata, indiferent de merite, la 65 de ani etc. – Cancelaria Federală a Republicii Federale Germania a exprimat preocuparea privind conținutul inacceptabil al Legii Educației și perspectivele subminării programelor în limba germană, dezvoltate fără precedent în programele liniei germane a Universității Babeș-Bolyai. Cancelaria Federală urmărește evoluția măsurilor din domeniul educației din România și își rezervă dreptul de a interveni, încât achizițiile de după 1989 din învățământul superior din România să fie respectate. De asemenea, responsabili ai administrației germane, profesori personalități din Israel au exprimat rezervele și nemulțumirile privind opțiunea discordanței cu politicile europene din Legea Educației 2011 din România.

Biroul de presă al Universității Babeș-Bolyai

După cum se vede din comunicatul dat astăzi publicității de către Universitatea Babeș-Bolyai, Cancelaria Germaniei ar fi îngrijorată de „perspectivele subminării programelor în limba germană”. De ce este subminată linia de predare în limba germană nu se spune, însă supărarea nemțească este legată și de „distrugerea corpului didactic prin pensionarea forțata, indiferent de merite, la 65 de ani”.

Pentru cei care nu sunt la curent cu lupta voinicească a Universității clujene cu noua lege a educației, adunând în acest sens nemulțumirile exprimate pe toate meridianele lumii, se cuvin făcute două precizări:

1. Domnul rector Andrei Marga a împlinit de curând 65 de ani și, potrivit legii, ar trebui să se pensioneze. Acest fapt nu-l obligă însă să părăsească definitiv universitatea, ci doar să-și schimbe statutul de șef de necontestat al instituției într-unul mai modest, de profesor invitat.

2. Cancelarul german Angela Merkel a primit, în urmă cu câteva luni, titlul de Doctor Honoris Causa al UBB, de la Andrei Marga. Din această onorantă postură, probabil că doamna Merkel se gândește acum cum să pună în practică precizarea că „își rezervă dreptul de a interveni”.

Foto: Mariana Olaru, amfostacolo.ro

Anunțuri

Un gând despre “Ce griji mai bântuie prin cancelariile occidentale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s