Locul unde oamenii-melci și-au adus casele. Și un parfum anume

Această prezentare necesită JavaScript.

E o după-amiază senină în care nimic nu mai poate tulbura liniștea întinsă peste oraș după o zi întreagă de așteptat sfîrșitul lumii.

Printre cireșii dați în rod și salcîmii înfloriți, satul melcilor se joacă cu tine, e viu și albastru, curat și răcoros, e frumos. Casele lui, ascunse printre ierburi, răsar spetaculos, ca din senin, lăsate parcă de melci, cochilii miraculos păstrate pe sub vremi de ploi și vînt. Una e din Galda, a fost a primarului, are trei sute de ani, alta e adusă din Peștera de lîngă munți, iar alta din Pădurile Covasnei.

Gospodăriile din Muzeul Satului sînt încă frumoase obiecte de artă. Pereții dați cu miruială proaspătă arată veseli ca cerul, pe jos e lustruit cu lut de culoarea mierii, fin, bine întins, iar geamurile strălucesc de curățenie. Pe treptele de piatră lăsăm și noi adîncitura piciorului în urma lăsată de generații întregi de suflete care au trăit, mîncat și dormit în căsuțele murate în albastru.

Nu poți să-l mai auzi pe Ion strigînd caii, femeia lui sporovăind pe prispă și copiii chicotind în curte. Auzi de pe sub deal șuierul trenului, roțile mașinilor scrîșnind pe drum și vuietul orașului venind de pe sub satul clonat.

Dar poți să vezi cît de inteligent își făcea omul de altădată o casă: lîngă ea, lipit de zid, era grajdul animalelor, putea să le audă noaptea dacă dau de necaz sau rumegă liniștite, se ascultau și se încălzeau printr-un perete comun, se îndrăgeau. În casa mică de lîngă, stăteau bătrînii, iar curtea rămînea în mijlocul gospodăriei, ca un sanctuar. Era un loc bun pentru toți cei dragi, nu o construcție cu care să impresionezi lumea. Tocmit milimetric și frumos adunat în jurul focului, doar pentru căldura și somnul celor dragi, ca un cuib.

Tăranii noștri făceau case care rezistă sute de ani, aveau un simț al frumosului și o inteligență arhitecturală teribilă, dar n-au reușit să ne învețe mai nimic dacă ne uităm la ce kitschuri construim noi. Casele lor arată azi, miniatural, asemeni conacelor din Occident. Restaurate cu materiale din natură și tencuite cu lut întins cu mîna, vilele de lux din lumea civilizată au pretenții estetice care se regăsesc și în căsuțele de altă dată, de la noi. Din muzeul unde s-au ascuns ca să trăiască pot oferi un recital demn de cele mai sofisticate trenduri good home din lume.

În casele aduse de te miri unde, la satul-muzeu de la oraș, nu mai sînt oameni. Dar, în miezul lor, le-au păstrat mirosul. În cochiliile părăsite a rămas parfumul omului. Un amestec de lemn afumat, de busuioc, lînă și pămînt, plutește încă prin odăi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s