Grădina Botanică din Cluj, abandonată. UBB nu mai e capabilă să o întrețină [FOTOGALERIE]

160 de mii de vizitatori a avut Grădina Botanică anul trecut. 40 de mii au intrat gratuit prin facilități acordate de Senatul UBB, alți 40 de mii cu reduceri de 50% și doar jumătate dintre vizitatori au plătit prețul întreg.

Dacă-i întrebi pe români ce vor să vadă în capitala Transilvaniei îți vor răspunde invariabil, Grădina Botanică. De ea au auzit cu toții, e un simbol și o legendă. Generații după generații de studenți trecuți prin Cluj au acum acasă, oriunde s-or afla ei, o poză făcută în rondurile cu lalele sau pe lîngă palmierii din sere. Să vadă și copiii lor, ce loc exotic și romantic le-a marcat tinerețea.

Pe vremuri, o excursie cu clasa la Grădina Botanică din Cluj era echivalentă cu o escapadă pe Amazon sau o plimbare pînă-n Africa de Sud. Copiii povesteau amețiți de impresii, de culori și mirosuri, săptămîni în șir. Chiar și clujenii băștinași au orgoliul unor tablouri cu foto-color de la nunta lor, exact din vestita grădină. Ea, cu rochia așezată roată-roată pe iarbă, el, în genunchi în fața ei și sumedenie de trandafiri înfloriți în jur. Ca într-un mic paradis din revistele evenghelistilor, raiul pe pămînt și ei, pentru o clipă, în cea mai frumoasă zi din viața lor, încremeniți în mijlocul lui.

Anul acesta, pe 8 mai, într-o duminică, bate un vînt subțire, a iarnă nebună.

E cînd mohorît, cînd se întinde un soare sclipos de-ți ia ochii, peste aleile bizare ale Grădinii. O nuntă se încăpățînează să se imortalizeze printre flori, deși rochiile flutură peste ierburi neliniștitor. Nuntașii tremură, o fetiță are palton peste rochiță, iar dacă te uiți la mireasă chiar te ia cu friguri. E sfîrșitul primăverii, dar de cîteva zile încoace, totul a luat o întorsătură stranie.

– Cîți sînteți?, întreabă portarul, deși e evident că se uită la noi și ne vede. Desprind și eu ochii rămași pe mireasa înghețată și mă uit la om. – Trei, îi spun, doi adulți și un copil. – E, lăsați, copilul nu-l văd, fugi măi mai iute de aci, că nu te văd, n-auzi? Așa, plătiți doar pentru două persoane. Dau 10 lei și mă uit la el. Vreau să văd cum funcționează treaba. Omul ia banii și se întoarce spre vecină, la povești. Așadar, fără bilet e mai ieftin. Banii ajung în buzunar la portar.

Primele alei ale Grădinii, pline de buruieni. Trandafirii, gata să înmugurescă, sînt năpădiți de pălămidă și ierburi. Abia dacă se văd din buruieni. Etichetele căzute, șterse, culcate la pămînt. La fel și următoarele rînduri de flori. Doar lalelele se țin bine, singurele înflorite chiar dacă nici ele nu mai au toate etichete, cum se cuvine. O tufă de bujori înfloriți, fără nicio descriere, stă băgată pe jumătate într-un alt arbust de lîngă poartă. Pălămida se lăfăie prin toate rondurile de trandafiri. Dăm să intrăm spre grădinile japoneze, dar ramurile arbuștilor orientali nu mai sînt bine orientate și chiar nu poți trece de ele, că-ți scot ochii. Mă rog, dacă ai spirit de aventură mergi mai departe.

Rondurile cu plante tematice din diferite zone geografice sînt goale. Pe pietrele culturilor din Caucaz s-a înierbat buruiana autohtonă, iar etichetele au devenit mici schelete putrede spălate de ploi. Nimic lîngă ele, nimic scris pe ele. Movilițele care închipuie zone îndepărtate ale Globului sînt ca niște mormite părăsite în care nici ce scria pe cruci nu se mai vede. Nici cum o chema pe planta adusă cu eforturi acum aproape un secol ca să stea multicultural pe movilița noastră universitară, nu mai putem ști.

Pe o băncuță, la soare, un profesor și două studente rîd zgomotos, fumează și-și aduc aminte de călătoriile lor în Tibet. Cercetări savante, pesemne, despre lumi inaccesibile omului simplu. Cu aerul că au descoperit buricul universului se prăpădesc de rîs și privesc impasibili la cele trei vase cu palmieri uscați, din dreapta. Ei nu erau din Tibet.

În sere, pustiu. Niciun supraveghetor, niciun ghid, nimeni în toată grădina. Prima încăpere, celebră prin nuferii ei, e tot mai plină de paragină și rugină, ușile cu vopseaua cojită, iar în bazin, vagi urme de nuferi. În sera cu palmierii din Etiopia e frig ca în Caucaz. Unul dintre palmieri, nemairezistînd strîmtorii, a spart sticla serei cu capul și și-a răsfirat crengile spre cerul liber.

Nimic nou, nici măcar un fir de plantă nouă, deși vin aici aproape în fiecare an, nu am nicio surpriză, nicio tresărire. Mă cuprinde doar o mare tristețe.

În grădina romană, fîntîna e plină de buruieni, iar liliacul are cîteva ramuri uscate, netăiate de nimeni. Dincolo de pîrîu, înclinați peste alee, doi nuci uscați de astă-toamnă, au nucile rămase încă în ei. Stau în picioare ca două cadavre, gata să se prăbușească singuri de așteptare, împodobiți cu fructe cu tot.

În Grădina Botanică plantele mor mai trist decît în altă parte. Poate pentru că aici am vrut noi să le obligăm să trăiască, nu și-au ales ele locul. N-au răsărit din destinul pămîntului în curtea de pe strada Republicii. Ca pe niște copii crescuți în orfelinate, condițiile precare și neputința noastră, încet-încet, le ucide.

Lîngă serele de jos, unde nu este permisă vizitarea, întîlnim o angajată a Grădinii. Pare femeie destoinică. A venit la lucru și duminica, pentru că trebuie să ude plantele ei și să adune melcii, ca să nu i le mănînce. „Ni se dă otravă să stropim pentru ei, dar otrava îi usucă și mie mi-e milă să-i văd pătimind. Așa că vin și-i culeg cu mîna și-i arunc jos, în pîrîu. Nici nu știți ce viteză au melcii, a doua zi îi găsesc iar aici și trebuie să-i arunc din nou.” Sectorul său este cel destinat plantelor de protocol pentru Universitate. Tot ce înseamnă decor floral și buchete de protocol la UBB, de aici vine.

Femeia care iubește florile și melcii îmi spune că problemele cu grădina vin de la bani și de la zilieri: „N-au mai putut lua zilieri, și iată cum arată grădina!” Deși mai are destui colegi, ei sînt în cea mai mare parte cercetători, specialiști, profesori. Munca efectivă se făcea cu muncitori zilieri, iar lipsa banilor și noul Cod al Muncii au făcut să întîrzie lucrările.

Universitatea are aici peste 50 de angajați, muncitori, tehnicieni și cercetători, dar și o suprafață de 14 hectare de teren. Directorul Vasile Cristea spune explicit: „Cheltuim destul de mult și sîntem susținuți exclusiv din extrabugetarul UBB. În medie, cam 8-900.000 lei pe an se cheltuiesc pentru salarii, întreținere și achiziții (plante, ghivece, diverse aparate și ustensile). În același timp, realizăm venituri de circa 250.000 lei, din vînzări de bilete, plante, pliante, ilustrate, CD-uri, ghiduri. Așadar, numai un sfert din cît cheltuim. Economic, am fi considerați drept o unitate care lucrează în pierdere. Lucrările de reparații se fac tot de către UBB și, din păcate, acestea costa mult și se fac ca la… bugetari, de către firme particulare.”

Deși Grădina Botanică ar putea fi un domeniu important de cercetare în care să investească Ministerul Educației, unul turistic în care ar avea de ce investi Ministerul Turismului și de importanță locală în care ar trebui să investească Primăria orașului, Grădina rămîne doar o anexă gospodărească a UBB.

Nici pentru Universitate, Grădina Botanică nu trece drept un obiectiv major, ambițiile latifundiare ale rectoratului s-au întins spre Parcul Iuliu Hațieganu unde sînt baze sportive ce pot fi exploatate, spre Casa de Cultură a Studenților, dar nu cu un interes major spre dezvoltarea și îmbogățirea Grădinii. Poate și pentru că puțină lume știe că ea aparține UBB, conducerea universității mizează pe asocierea ei cu orașul, în defavoarea autorităților locale.

„În prezent, ne explică mai departe profesorul Cristea, am început reparațiile la chioșcul din grădina japoneză și continuăm să amenajăm sectorul pentru nevăzători (prin resurse proprii, mai ales). Cît privește nevoile, unele depind de Guvern (avem 11 posturi vacante de muncitori, tehnicieni și un cercetator), altele de resursele disponibile. În primul rînd, trebuie să refacem etichetajul și înscrisurile explicative, iar o mașină de acest fel costă cam 15.000 de euro!”.

Acum cîteva zile, directorul Grădinii, presat de situație, a făcut apel la voluntari printr-un program special, pentru a curăți rondurile. ONG-urile au sărit ca arse, pretinzînd responsabilitate financiară de la o instituție care percepe taxă la intrare. Profesorul nu înțelege de ce și se întreabă: „dacă am fi echipă de fotbal, ne-ar finanța și pe noi orașul?”

În 1872, contele Miko (vezi Amintiri din vremea când statul era la fel de neputincios, dar oamenii nu erau la fel de mărunţi) dăruia grădinile sale din centrul Clujului catedrei de botanică a Universității Maghiare. Rînd pe rînd, profesorii care au condus domeniul, au încercat să facă din parcul contelui o Grădină Botanică modernă, precum cele din Vest. Dar vremurile erau grele și eforturile modeste. În timpul celui de-al doilea război mondial, în grădina universității, s-au cultivat zarzavaturi și fructe pentru soldați și au fost adăpostiți refugiații maghiari. După pace, încet-încet, odată cu Universitatea, Grădina s-a dezvoltat, ajungînd, în vremurile ei bune, să aibă 10 mii de specii de plante de pe toate continentele.

Vezi imagini din Grădina botanică din 8 mai 2011:

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

8 gânduri despre “Grădina Botanică din Cluj, abandonată. UBB nu mai e capabilă să o întrețină [FOTOGALERIE]

  1. Foarte proasta veste mi-ati dat. Am fost in gradina botanica din Cluj ultima oara in iunie 2001, era si pe-atunci loc de mai bine, dar ma uit si acum cu placere la pozele de la expozitia de trandafiri. Aveau sute de varietati. Ce sa zic, de ce sa mai intereseze frumosul…

  2. Din păcate, nici măcar trandafirii nu sînt marea problemă, că se mai găsesc, dar fondul științific e mai greu de refăcut, plantele străine țării noastre. Cît privește interesul pentru cercetare, lipsa noutăților este elocventă.

  3. Stimată Ruxandra Hurezean,

    Sunt Victoria Cristea, coordonatorul sectorului Fitogeografic al Grădinii Botanice „Alexandru Borza” (coincidenţa de nume cu directorul Grădinii Botanice este o simplă întâmplare).

    In primul rand, alaturi de colegii mei, v-am ruga insistent să ne explicaţi pe ce vă bazaţi când afirmaţi că „Cît privește interesul pentru cercetare, lipsa noutăților este elocventă.” Această afirmaţie este extrem de jignitoare pentru colectivul de cercetători reînfiinţat din anul 2000 şi este complet nefondată. Dacă aţi dori într-adevăr să fiţi corectă şi profesionistă în opinii ar trebui întâi să citiţi Cv-urile cercetătorilor de la Grădina Botanică.

    In al 2-lea rand, citind articolul scris de d-voastră referitor la Grădina Botanică, doresc să aduc nişte precizări legate de aspectele referitoare la cele observate de d-voastră în sectorul Fitogeografic.

    Din anul 2000, când am preluat sectorul – când am găsit nişte stâncării cu foarte puţine specii determinate sau complet goale – mă ocup de stâncăriile dedicate florei din diverse zone geografice ale lumii (Altai, Himalaia, Caucaz, Balcani, zona mediteraneană) şi ne străduim să menţinem şi evident să îmbogăţim cu specii noi sau să reintroducem speciile care au existat mai demult. Ca să îmbogăţin colecţiile Grădinii Botanice am înfiinţat 3 noi stâncării: (i) cu specii caracteristice M-ţilor Alpi, Apenini şi Apuani; (ii) cu taxoni endemici şi/sau cu diverse grade de vulnerabilitate aparţinând genului Dianthus din România (iii) cu taxoni endemici şi/sau cu diverse grade de vulnerabilitate din Europa, conservaţi ex situ prin culturi in vitro şi aclimatizaţi ex vitro.

    Când doriţi puteţi să mă vizitaţi, să vă prezint dosarele cu miile de specii deziderate din cataloagele din lumea întreagă, care au fost apoi cultivate şi plantate pe stâncării. Doar că… de la munca perseverentă pe care o efectuăm noi an de an (să conspectăm sute de cataloage de seminţe fiecare cu sute sau mii de specii, să semănăm, să repicăm, să aclimatizăm aceste specii) şi până la a le şi vedea vizitatorii pe stâncării, apar numeroase impedimente:

    – capacitate redusă de germinaţie a seminţelor primite, dificultatea unor specii provenind de la altitudini mari de a germina şi creşte în condiţiile de la noi, gradul mare de umbrire a acestor stâncării (aşa cum bine precizaţi, cu cei aproape 100 de ani în urmă – când s-au proiectat aceste stâncăriile care toate necesită o insolaţie mare, nu existau în jur arborii actuali) etc. Eu personal am propus o acţiune de realocare a acestor stâncării în zone cu o insolaţie corespunzătoare, ca să nu tăiem arborii care fac umbră, dar… în condiţiile unui deficit cras de personal, nici nu putem acum să ne gândim la aşa ceva.

    – probabil cea mai mare problemă a acestor stâncării şi implicit a noastră care ne ocupăm de ele sunt vizitatorii care calcă în picioare toate cuiburile stâncăriilor, şi nu numai. Sute de elevi de clasa 8-a şi a 12-a care fac fotografii aici, şi alţi copii, şi alţi tineri, au distracţia predilectă în a urca pe stâncării… şi în 2 secunde, munca noastră de 2-3 ani pentru a aduce o specie nouă este anihilată. Nu am timpul necesar să calculez câte specii am plantat anual pe fiecare stâncărie, dar ele există inventariate în dosare. Totuşi trebuie să subliniez că stâncăriile nu sunt „goale”, aşa cum aţi vestit d-voastră pe blog, de a ajuns vestea peste mări şi ţări, ci există specii endemice zonelor respective. Trebuie luat în consideraţie şi faptul ca la începutul lui mai, când „bate un vînt subțire, a iarnă nebună”, ca să vă citez, când s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din ultimii 10 ani, vegetaţia este mult întârziată.

    – referitor la presupusa de d-voastră „buruiana autohtonă” care „s-a înierbat” pe „pietrele culturilor din Caucaz” , doresc să menţionez că este vorba de:
    Phuopsis stylosa Benth. & Hook.f. Fam. Rubiaceae
    Gen. Pl. [Bentham & Hooker f.] 2(1): 151. 1873 [7-9 Apr 1873]
    Original Data:
    Notes: Reg. Caucas
    Phuopsis este un gen care are o singură specie, şi aceasta se gaseşte doar în Caucaz. Este adevărat că seamănă cu buruiana autothtonă Galium, dar Phuopsis stylosa pentru un botanist reprezintă un endemit valoros şi eu personal sunt mândră că am reuşit să îl aclimatizez pe acele stânci. Iar pentru vizitatorii care chiar sunt curioşi, care într-adevăr nu au de unde să ştie aceste lucruri, sunt prezente – pe ambele cuiburi – acele etichete de control (în aşteptarea unor alte etichete a căror lipsă nu este vina celor care se ocupă de partea ştiinţifică).

    V-am ruga insistent să ne explicaţi pe ce vă bazaţi când afirmaţi că „Cît privește interesul pentru cercetare, lipsa noutăților este elocventă.” Această afirmaţie este extrem de jignitoare pentru colectivul de cercetători reînfiinţat din anul 2000 şi este complet nefondată. Dacă aţi dori într-adevăr să fiţi corectă şi profesionistă în opinii ar trebui întâi să citiţi Cv-urile cercetătorilor de la Grădina Botanică.

    Cauza pentru care nu există în acest moment o etichetare uniformă în Grădină v-a fost prezentată de dn. director Cristea, dar pe stâncăria cu plante din Caucaz, după apariţia articolului d-voastră, eu am numărat 27 de etichete, care reflectă efortul nostru de a menţine evidenţa colecţiilor: chiar dacă sunt etichete de lucru, mici, chiar dacă sunt etichete mai vechi, care evident trebuiesc refăcute, nu puteţi să afirmaţi aşa cum o faceţi că ” interesul pentru cercetare, lipsa noutăților este elocventă”.

    Cât despre faptul că „ramurile arbuștilor orientali nu mai sînt bine orientate și chiar nu poți trece de ele, că-ți scot ochii” sau „liliacul are cîteva ramuri uscate, netăiate de nimeni” , aşa cum v-a prezentat şi dn. director Cristea, avem 11 posturi vacante plus câteva persoane în concediu de maternitate, deci… în sectorul Fitogeografic, din 7 persoane câte lucrau în septembrie (5 femei si 2 barbaţi), in prezent mai sunt doar 4 femei. Deci, cu un deficit de 3 oameni din şapte şi fără nici un bărbat, nu există cine să fasoneze şi să întreţină arborii şi arbuştii. Evident că f. puţinii muncitori bărbaţi pe care îi mai are grădina Botanică se străduie, dar nu fac faţă la 14 ha. Toate stâncăriile sectorului Fitogeografic sunt în mod normal întreţinute de o colegă tehnician, care în prezent este în concediu de maternitate şi nu are înlocuitor, dar totuşi colegii ei se străduie şi fac şi munca ei.

    Referitor la „fântâna plină de burieni din grădina romană”, acum 2-3 ani am făcut un proiect, de reorganizare, amenajare, de punere în valoare a vestigiilor existente, dar nu am găsit un istoric care să ne consilieze benevol şi nici fonduri pentru o asemenea lucrare. Eu însă continui să sper…

    Ar mai fi foarte multe de spus, dar timpul este preţios, şi pentru mine şi presupun că şi pentru d-voastră.

    CS II Dr. VICTORIA CRISTEA

    Coordinator of Phytogeographical Department
    „Alexandru Borza” Botanical Garden
    „Babes-Bolyai” University
    Republicii, 42, 400015 Cluj-Napoca, Romania
    Tel. +40.723.839291
    +40.264.592152
    Fax. +40.264.592152
    E-mail: victoriacristea@ubbcluj.ro

    1. Doamna Cristea, înțeleg că în acest mesaj explicați de ce atîtea lucruri nu sînt în regulă la Grădina Botanică. Și asta e bine. Ați înșirat cu tenacitate (uneori chiar repetînd, ca să reținem) motivele pentru care numărăm acum nereușitele, un mod de a gestiona eșecul. Poate că un astfel de moment era necesar, mai ales că, de data aceasta, o faceți public. Constat că articolul a avut efect: femeile de afaceri din Cluj se implică financiar în sprijinirea Grădinii, conducerea UBB e mai preocupată de soarta ei, iar dvs. faceți o analiză a proiectelor nereușite. Înseamnă că era necesar.

      PS Cît privește descifrarea tainelor naturii, să știți că m-am însoțit de fotografii unde și specialiștii au văzut tot buruieni autohtone.

      1. incep cu PS., adica cu partea stiintifica: faptul ca 2 genuri ale aceleiasi familii de plante pot semana, este o treaba frecventa, de multe ori 1 perisor de 1 mm facand diferenta intre 2 specii sau genuri. Intr-adevar, Phuopsis stylosa (gen monospecific, strict endemic pt. Caucaz – si de aceea tin asa de mult la aceasta specie) si cunoscuta buruiana autohtona Galium sunt f. asemanatoare pana in momentul infloririi, prima avand flori roz iar buruiana avand flori albe. Dar cele 2 cuiburi de pe Caucaz contin Phuopsis (crescut din seminte primite de la Gradinile Botanice din Stuttgart si Jena) nu Galium.

        AFA, al carui sprijin este binevenit, luase legatura cu conducerea Gradinii Botanice inaintea aparitiei articolului d-voastra.

        Da, e adevarat, avem proiecte „nereusite”, pe care eu le-as numi mai degraba nerealizate sau in curs de realizare: asa de exemplu, in urma acestui articol mi-ar parea tare bine daca un istoric sau arheolog, ar dori sa ne ajute in realizarea unui plan de renovare a Gradinii Romane, prin repozitionarea elementelor deja existente.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s