Presa nu moare dar se predă. 6.000 de jurnaliști pe drumuri

Presa are grave probleme. Și economice, și de conținut, și de imagine. Dar problemele ei interne ar conta mult mai puțin dacă dispariția sau slăbirea puterii ei nu ar duce la degradarea democrației și la alt gen de probleme, care țin de societate. Am citit zilele trecute un raport care-ți dă fiori. 6.000 de jurnaliști au rămas fără joburi și peste 50 de ziare din provincie au dispărut definitiv.

Problemele sînt complexe, aici s-au combinat efectele crizei economice (anul acesta publicitatea are un buget de 20 mil. de euro pe țară, iar în 2008 era de 80 mil. euro) cu cele ale crizei de credibilitate.

Cîrnățarii, mogulii și alte specii ciudate au făcut praf credibiliatatea presei. Dar, așa cum spune Iulian Comănescu, lipsa presei libere va face praf și democrația dacă nu ne trezim la timp.

Am să vă povestesc un fapt relevat în acest sens. De vreun an de zile încoace, un om din Harghita, fost deputat UDMR, cadru didactic universitar m-a tot solicitat să scriu un reportaj anchetă despre mafia pădurilor din secuime. Domnia sa a fost membru al comisiei de abuzuri din Camera Deputaților, a verificat reclamațiile legate de retrocedările abuzive de pădure și de tăieri ilegale și-n urma cercetărilor sale și ale colegilor a făcut un raport în care arăta că a găsit 302 cazuri de abuzuri și ilegalități. Cînd a început să umble cu raportul pe la parchet și prin alte părți, UDMR l-a înlăturat din grupul său, iar la alegerile din 2008 l-a exclus din colegiu.

Garda Dezső este acum doar un profesor care umblă cu mapa de documente pe la presă, iar în toamna trecută m-a sunat să-mi spună că un coleg al său de luptă cu mafia pădurilor din Harghita a fost înjunghiat în propria sa casă. Se întîmpla în Joseni.

Ce puteam să fac a fost să scriu pe blog, nu am venituri din presă și nicio instituție care să mă susțină financiar sau logistic. Nu poți merge să faci anchetă într-o zonă în care oamenii sînt înjunghiați noaptea, legitimat de un blog.

Am trimis informația spre colegii mei din presa centrală, dar subiectul nu avut trecere, nu a ajuns în lucru. Fie a fost considerat costisitor (îți trebuie cam o săptămînă de deplasări în zonă, cazare etc) fie pur și simplu zona maghiară de acolo este o cutie neagră pentru presa română și este greu de descifrat.

După alte cîteva luni, viceprimarul din Joseni a fost împușcat în casa sa de vacanță. Presa relatează știrea de la poliție, publicul înțelege că acolo se întîmplă lucruri ciudate. Dar nu se ajunge la miezul problemei. Deși a fost sesizată de fostul deputat Garda, doamna Kovesi abia acum ia măsura unei anchete de la centru. Pînă atunci i-a răspuns de fiecare dată acelui om că cercetările sînt de competența organelor locale.

Dar în Harghita, procuratura, politica și administrația locală sînt implicate în mafia lemnului, au interese comune și acționează împreună în cel mai pur stil mafiot. Doar o instanță din afara clanurilor locale, cum ar fi procuratura generală și presa națională ar fi putut sparge buba.

Cît privește presa, nu este vorba doar de un subiect pierdut, știm asta. Ci de o realitate problematică aproape ignorată, iar „somnul” presei este periculos. Poate dacă se porneau anchete jurnalistice serioase în cazul mafiei pădurilor din Joseni, un om ar fi fost salvat.

Și cîte astfel de cazuri or fi scăpat nesemnalate? În cîte părți de țară n-ar fi fost nevoie de presă?

Însă, presa acum nu mai are bani, investește tot mai puțin în actul jurnalistic. Iar cazul acesta arată că starea sa de precaritate lasă un gol în lupta cu problemele lumii în care trăim. Este mult mai ieftin să faci știri din redacție, să rostogolești informații dintr-un site în altul, să faci știri din comunicate de presă și talk-showuri cu invitați care plătesc.

Va fi și mai ieftin pentru presă să treacă de partea politicienilor la alegerile viitoare, așa cum spune Comănescu pe blogul său, lăsînd poporul să se descurce cum poate, ca o replică pentru faptul că și ea a fost abandonată de public.

Probabil că ar exista cîteva soluții de supraviețuire pentru presa serioasă, dar ele nu pot fi adordate decît de o breaslă unită în jurul unor scopuri profesionale clar definite. Dar despre asta, poate, într-un post viitor.

Anunțuri

6 gânduri despre “Presa nu moare dar se predă. 6.000 de jurnaliști pe drumuri

  1. Din informatiile pe care le citisem acum cativa ani tot ce inseamna presa de limba maghiara din Covasna, Harghita, Mures, si alte judete apropiate are de fapt acceasi persoana in spate, se pare persoana influenta in UDMR. Prin urmare este greu de crezut ca asemenea „bube” ar iesi la suprafata in presa de limba maghiara (si chiar romana) din zona. Si cum „centralistii” nu cred ca au corespondenti in zona …. ramane totul la borcan.

  2. Gazetino, stiti si dvs. ce se intimpla de fapt… Toate zonele au mafii mici si mari, in genere bine ancorate de persoane puternice in ziua „tz” sau nu. Presa si-a pierdut singura credibilitatea, nu i-a luat-o nimeni, nici mogulii, nici slugaritii. Presarii, y compris si mai ales cei de provincie, s-au aciuit pe sub carutele puterii de ocazie si au latrat de acolo, ani de zile, la tot ce se opunea sau comenta la adresa puterii de ocazie. Credibilitatea se construieste greu si se pierde repede. Presa a capatat gratis si instantaneu, dupa revolutie, enorm de multa credibilitate, si ce-a facut de atunci e ca s-a luptat sistematic s-o piarda.

    Povestea cu padurile despre care vorbiti are radacini in trecut si implica nume foarte mari din politica trecuta, prezenta si viitoare, stiu multi de ea si nimeni nu vorbeste. O parte din motive, cele recente, le spuneti dvs. acum. Altele, mai vechi, sint cele clasice: oamenii care n-au fost de acord cu mafia sau n-au inteles sa se uite in alta parte, au fost dezlocuiti in timp. Consultati registrele si vedeti ca sute de familii de romani au parasit zonele maghiare in anii ’90, usuite de antiromanismul agresiv al maghiarilor care au crezut ca-si sprijina astfel etnia, de fapt nefacind altceva decit sa rareasca posibila „concurenta” la ciolanul unora si sa le dea acelora girul. Acum suporta consecinte.

    Toti dorm cum si-au asternut, inclusiv presa. Am vazut si in presa locala de unde locuiesc si in presa centrala cum isi rasplatesc puternicii lingaii. Sint multe nume de oameni de presa, alta data mari si cu greutate, formatori de scoli, pe care nu merita sa irosesti un scuipat in zilele noastre. Putini. Sint si sfertodocti care nu stiu decit sa linga. Ei, da, sint si ei oameni, prea „fomisti” ca sa fie intransigenti…

    La ce e buna intransigenta va spun eu: daca n-am plecat capul, mi l-au taiat o gramada de sabii, si inainte de revolutie si dupa. Am pierdut joburi, prieteni, bani, mi-au intors spatele oameni ale caror drepturi le aparam, n-am avut loc in politica, presa si societatea civila „institutionalizate” de nici un nivel, nu mi-ar publica nimeni corespondentele daca le-as semna cu numele meu, si tot ce fac e sa comentez pe forumuri on line de gazete sau pe bloguri.

    Ideea de scopuri si idealuri profesionale si de mindrie de breasla nu mai exista nici in alte meserii, ocupatii si profesii. Nu mai exista de cind munca cinstita, talentul, inspiratia, educatia si altele asemenea nu mai constituie valori in societate.

  3. Fluierătorule, ai dreptate, presa doarme așa cum și-a așternut. Dar nici fără ea nu e bine, știm asta din perioada comunistă.

    Mă întristează ce spui despre celelalte bresle.

    Cît privește valorile, de îngroparea lor tot presa se face vinovată în bună măsură. Îmi pare rău că ai dreptate. Doar că trebuie să depășim stadiul acesta, bun, și-o merită, dar trebuie făcut ceva pentru ca ce-a mai rămas bun să trăiască.

  4. Una din marile probleme sociale e lipsa de coeziune si puterea de a duce la capat ceva pornit in grup. Se va gasi intotdeauna unul care sa fie „fara de pacat” si sa arunce piatra sustinandu si meritele sale superioare…iar imitatia e mama intelepciunii…la maimute.
    E trist ca trebuie sa dam dreptate unor adevaruri, dar mai trist e ca atat ramane. Da asa e! si hai sa mergem la o bere in fata televizorului sa vedem cine a mai facut sex in public…

  5. Da, exista multi/multe care merita sa traiasca; lucrurile si oamenii veritabili, de calitate, cu relevanta, nu au cum sa nu supravietuiasca. Cred in povestea cu lumina care nu poate fi tinuta sub obroc… Eu unul fac tot ce pot pentru asta, si imi place sa cred ca mai exista motive sa nu ne descurajam cu totul in lumea asta. Doar ca a devenit apasator de trait asa in fiecare zi, in lupta cu aerul tot mai greu de respirat al acestor vremuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s