Depresie post-Nokia. Concluzii la rece

Vă mai amintiți festivismul smintit cu care a fost întâmpinată vestea mutării fabricii Nokia de la Bochum (Germania) la Jucu? Pe când sindicatele germane blestemau târgul făcut cu constructorul de telefoane, care părăsea în grabă țara – simțind apropierea recesiunii economice – și asta după ce beneficiase de subvenții de stat substanțiale, la Cluj dar și la București, presa cânta imnul victoriei atragerii unui investitor transnațional. La Cluj se pregăteau să curgă râuri de lapte și miere odată cu implementarea „investiției secolului” pe malul Someșului.

Astăzi, după ce compania finlandeză a anunțat că renunță la centrul său de cercetare și dezvoltare din Cluj-Napoca, renunțând la 120 de angajați, opinia media a revenit cu picioarele pe pământ. Pentru prima dată după trei ani de entuziasme (motivate electoral) aproape gratuite, investiția Nokia pare să fie abordată la rece și, oricum, cu mai puțină patimă.

Andrei Rădulescu, analist la Target Capital,citat de Ziua de Cluj, crede că ţara noastră pierde astfel investiţii directe în domenii de muncă intelectuală. „Decizia este nefavorabilă atât pentru economia Clujului, cât şi pentru economia României. Practic, arată că nu am reuşit la nivel economic să depăşim statutul de ţară căutată doar pentru forţa de muncă ieftină, pentru munca primară. Din păcate, se dovedeşte că nu suntem competitivi în atragerea de investiţii străine directe în domenii cu valoare adăugată mai mare, nu suntem căutaţi pentru munca intelectuală”, consideră Rădulescu.

Urmăriți și discuția pe această temă cu conferențiarul Doru Pop, fost jurnalist economic. Veți vedea cum presa a ieșit din entuziasmele naive ale începuturilor.

Publicitate

4 gânduri despre “Depresie post-Nokia. Concluzii la rece

  1. Din pacate, managerii de la Nokia n-au avut deloc viziune. S-au culcat pe urechea succesului, au pedalad pina la refuz pe Symbian si apoi au ales cartea gresita cu Windows 7. Acum platesc ca n-au vazut ca Androidul e trendul la telefoanele mobile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s