Manelizarea medicinei și fenomenul vămilor în sistemul spitalicesc din România. De ce reforma ar trebui făcută de procurori

Spitalul din Târgu Cărbunești are peste 120 de asistente și aproape 70 de medici. Într-o localitate cu mai puțin de 10 mii de locuitori, s-a ridicat un spital nou-nouț peste ruinele unui spital vechi, modest, dar cu tradiție. În ultimii zece ani, spitalul s-a umflat cu fiecare an, a primit fonduri pentru extindere și modernizare, aprobări pentru înființare de noi și noi paturi. La fiecare cinci paturi înființate, se mai angaja un medic, trei asistente, o infirmieră. Deși numărul populației a scăzut și nimic altceva din punct e vedere patologic nu s-a modificat, spitalul a crescut de la 8-10 medici la aproape 70. La Cărbunești există acum chiar și o secție de neurologie cu doar zece paturi, dar cu trei medici.

În locul unde nu se fac operații mai complicate decît apendicita, există chiar și un tomograf. Pacienții, bolnavi de orice, sînt trimiși la tomografie pentru că aparatul este privat și pentru fiecare execuție, fiecare participant își ia comisionul: medicul care recomandă tomografia – 10%, cel care interpretează – 30%, iar proprietarul și partenerul său chiriaș, 60%. Mii de tomografii aduc bani în buzunarele lui Gheorghe Iană, un fost candidat liberal de Gorj pentru Parlamentul României și favorit al partidului la diverse funcții în spitalele din capitală. Iar partenerii săi de afaceri sînt astfel protejați de vitregiile reformei.

Încet-încet, spitalul din Tg-Cărbunești a devenit cel mai mare angajator de pe valea Amaradiei, după OMV-Petrom. Într-un fel anume, între cele două există o legătură directă, una financiară. Bărbații care lucrează la Petrom fac bani ca să dea șpagă pentru a-și angaja nevestele la spitalul din Cărbunești. 150 de milioane de lei vechi, uneori chiar 5.000 de euro, se spune că este taxa pentru un post de asistentă și 100 de milioane pentru un post de șofer pe ambulanță. Viorel a luat plățile compensatorii de la Petrom, 600 de milioane de lei vechi și 100 dintre ele, a spus în sat, le-a dat șpagă pentru un post pe Salvare. Dar încă nu a primit niciun răspuns. „Poate altul o fi dat mai mult?!”

Totul a început pe vremea ministrului Nicolăescu, cînd o fină a acestuia, colegă cu directorul spitalului din Cărbunești, a făcut „lipitura” și a realizat conexiunea între orășelul prăfuit și aproape pustiu de pe malul Gilortului și Ministerul Sănătății.

Algoritmul nu e greu de înțeles: la fiecare 6 asistente angajate, se adună miliardul de lei vechi; din el, o parte merge la București, la minister, unde se pun semnături. Apoi conducerea spitalului se întoarce la Cărbunești cu încă o secție aprobată, cu un profit frumos, cu încă zece paturi, trei medici și șapte fete de pe Valea Amaradiei cu un loc de muncă pe viață.

Dar pentru asta fetele trebuie să fie școlite undeva. Sistemul merge mai departe. Tot medicii din spital predau la școala de asistente a directorului spitalului, un program cu taxe private. Și ca să fii intrat acolo dădeai șpagă, pe lîngă taxa propriu-zisă, iar la sfîrșit plăteai examinarea dar și altă șpagă pentru a primi nota de trecere.

În final, un om școlit și angajat de spitalul din Cărbunești a dat cam un sfert de miliard pînă cînd să ajungă să pună halatul pe el și să intre în salon. Cineva s-a sesizat sau sistemul și-a făcut o producție suficientă, cert este că școala s-a închis de curînd.

120 de fete au putut aduce în buzunarele „famigliei” medicale din Cărbunești o contribuție de 20 de miliarde de lei vechi. Pare o afacere profitabilă.

Cum e în salon

„În patul dinspre fereastră era o femeie, care cică ghicea în cărți. Ea cu asta se ocupa, mergea la bolnave, din salon în salon pe unde era chemată, ea era ghicitoarea locului. Le dădea în cărți și le spunea tot felul de lucruri, femeile ziceau că le spunea pe drept, cam tot ce aveau nevoie să știe. Le lua cinci lei de ghicit. Am găsit-o acolo și am lăsat-o acolo, părea de-a spitaluluii. Zicea că are ceva cu rinichii dar eu nu cred, poate că nu avea nimic, făcea și ea un ban, că unde să te duci să ghicești mai bine dacă nu la oamenii amărîți, adunați la un loc, cum sînt în spital?”, povestește Mihaela, o fostă pacietă.

După masa vin țigăncile cu plasele de rafie, cu marfă. Începe terapia de shoping în spitalul din Cărbunești. Strigă pe culoare, la marfă, la marfă, haine ieftine și de calitate. Țigăncile cu papornițele burdușite se insinuează pe holurile spitalelor, intră în saloane, le ispitesc pe bolnave cu o bluză cu paiete, o pereche de botine de primăvară, un capot sclipos, cu volane.

Țigăncile înșiră haine și microbi prin saloane, lucruri nespălate ajung pe paturile și-n cabinetele doctorilor, într-o amestecătură de lume, boală și afacere cu orice are un preț.

„Cînd am fost eu la ecograf, am avut ghinion, povestește o altă pacientă, cred că doctorul era cam plictisit, că n-a schimbat o vorbă cu mine. Nu mi-a pus nimic pe piele, cleiul ăla alunecos, cum știam că fac doctorii, mi-a împins bucata de plastic peste burtă o dată la stînga și încă o dată înapoi la dreapta, și gata! Nu știu ce o fi scris acolo că oricum, m-am dus apoi la un cabinet de doctor particular, unde m-a văzut ca lumea și mi-a spus și ce am, mi-a dat rezultatul.”

Frații Dobran lucrează amîndoi în spitalul de la Cărbunești, sînt chirurgi. Se spune că unul ar fi mai serios, dar celălalt umblă adesea băut. Într-o zi, un cetățean din Bărbătești s-a dus la urgențe cu piciorul rănit, se tăiase cu drujba. Dobran i-a cusut rana și l-a trimis acasă. Acasă însă, îl cam durea piciorul pe om, îl ustura și ceva nu părea în regulă. Copiii lui, îngrijorați, l-au luat în mașină și l-au dus la Tîrgu Jiu. Doctorii de acolo l-au consultat și l-au cusut din nou, nu era grav, doar că Dobran îi cususe omului în carne și ciorapul. Îl cususe cu ciorap cu tot. Astăzi, lumea povestește și rîde.

Doamna Ecaterina s-a dus să se interneze. Pentru asta trebuia să-și facă în Policlinică un fel de fișă de internare. Dar la ușa cu internările, aștepta de o bucată bună de vreme, o grămadă de lume. „Am stat, am stat, nici nu mă simțeram bine, vă dați seama, ca la spital. Nu înțelgeam ce se întîmplă, pînă cînd a venit o asistentă și a întrebat de ce stăm acolo, că trebuia să terminăm demult. Apoi a intrat și am văzut-o cum îl scoate pe doctor de braț și-l duce într-o altă încăpere alăturată. Era beat turtă și nu știa ce are e făcut. Apoi a venit un asistent, Prună, care într-o jumătate de oră a făcut toate internările”.

Circulă în folclorul locului, o poveste apărută și în presă, despre doctorul Târziu directorul spitalului care a fost prins în flagrant, luînd mită 300 de lei (vezi aici). Dar ce a fost uluitor la această poveste, este modul în care a reacționat omul. Cînd a intrat poliția, doctorul a băgat banii în gură, dar n-a mai reușit și să-i înghită. Lumea rîde din nou, a fost ca în poezia „Cățeluș cu părul creț”.

Târziu este și acum directorul spitalului. Între timp a trecut de la PNL la PDL și are în continuare, speranțe de viitor. El este radiolog, a făcut un curs de trei zile de tomografie și are în chirie tomograful productiv al unui fost secretar de stat. Încă o garanție a unui interes comun cu Bucureștiul.

În timpul directoratului său spitalul s-a extins și s-a dotat cu tot felul de aparatură. Banii intrau de la Casa de Asigurări fără niciun control serios. Medicina de acolo, așa cum spune un doctor care i-a tratat pe gorjeni timp de 46 de ani, pînă cînd a ieșit la pensie și a scris o carte despre mizeriile locale, s-a „manelizat”: „Există medici care nu au habar de medicină! I-am avertizat nu ca să-i jignesc, ci pentru că sînt pericole pentru oameni! Un cardiolog care prescrie 27 de medicamente unui singur pacient, este un pericol! Un medic care consideră că la 12,5 cu 7 este vorba de hipertensiune și-i dă omului tratament, este un pericol!”

Cartea doctorului Munteanu, însă, nu poate ține loc de raport al unei comisii medicale care să vadă cum au ajuns locuitorii din Cărbunești să arate mai bolnavi decît cei de la Hiroshima. Pentru că un simplu ochi aruncat peste statistici ar putea pune Ministerul pe gînduri. Acolo, aproape toți pacienții au trecut cîțiva ani la rînd pe la tomograf, au avut cele mai grele boli (insuficiență cardiacă, ciroză hepatică, infarct miocardic sau insuficiență circulatorie cerebrală) pentru că acele afecțiuni erau bine punctate de Casa de Asigurări și, deci, mai profitabile ca bani, iar medicamentele înghițite de amărășteni puteau trata timp de zece ani un întreg stat american.

Cum de a scăpat Spitalul din Cărbunești de restructurarea lui Cseke, nu se știe. Nu spunem că trebuia închis, aici doar descriem o stare de lucruri, fapte recunoscute de toată lumea, fără a avea scopul precis de a adăuga ceva la lista lui Cseke.

Dar spitalul nu a fost auditat nici cercetat la modul serios de organele de control. Poate că și de această dată cotizațiile regulate care merg în sistem, pînă sus în Minister, și-au spus cuvîntul. Pentru ei, Tg-Cărbunești e o mină de aur, nu poate fi închisă. Ar fi contraproductiv.

Mai mult decît o problemă de administrare, se pare că în sistemul spitalicesc din România avem de-a face cu o chestiune de corupție. Corupție piramidală, de tipul celei din vămi. Iată de ce nu doar Ministerul ar fi trebuit să înceapă reforma în Sănătate, ci și Parchetul. De la cum se cheltuiesc banii alocați pînă la cum îi fac pe cei pentru buzunarele lor, medicii și managerii din spitalele noastre sînt suspecți de corupție, iar în sănătate corupția chiar face victime.

Un audit al întregului sistem de sănătate din România ar fi costat ceva, dar ar fi adus beneficii și economii pe termen lung, prin aplicarea unei reforme fundamentate pe date și argumente obiective.

Altfel, ministerul pare că se răfuiește doar cu bolnavii și aplică pedepse tot pacientului, care este deja victimă a unui sistem deprofesionalizat și corupt. Pe cînd actorii lanțului vicios rămân în sistem, la Cărbunești sau în altă parte.

PS: Doctorul Cornel Munteanu a scris o carte în care descrie din interior bubele sistemului de medicină actual, o lectură utilă unui ministru care s-a apucat de reformă. În cartea sa am regăsit unele povești ale pacienților, dar și explicații lămuritoare pentru ce se întîmplă în spitalul românesc de provincie. Acum Munteanu are un cabinet privat și lucrează pe cont propriu. A făcut facultatea la Cluj, este doctor în medicină, medic primar cardiolog, primul ecografist din zonă și cu 50 de ani de medicină în spate.

Cînd a apărut, cartea doctorului a bulversat lumea, să-i zicem medicală, de la Tg-Cărbunești. În „Pete pe halatul alb” medicul descrie fapte reale folosind aproximări de nume pentru personajele reale. Cornel Munteanu a relatat acolo povestea unei îndelungi lupte cu lipsa de profesionalism și corupția din sistem. Are un fiu care practică acum chirurgia cardiacă în Franța și cu care face schimb de impresii. Munteanu crede că medicina din România nu are nicio șansă dacă sistemul de învățămînt medical nu revine la standarde înalte. Dacă nu se face o selecție dură a medicilor la intrarea în sistem, examinîndu-i cu comisii externe spitalului și apoi, controlînd medical, îndeaproape, unitățile spitalicești.

Reclame

2 gânduri despre “Manelizarea medicinei și fenomenul vămilor în sistemul spitalicesc din România. De ce reforma ar trebui făcută de procurori

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s