Urgență. Clujul vrea să-și facă mai repede spitalul de urgență

După comasarea spitalelor considerate ineficiente, 111 la număr, și transformarea altor 71 în cămine de bătrâni, reformarea sănătății continuă cu pași mici. Fără un proiect condus de o viziune de ansamblu, adaptată realităților de astăzi din domeniul medicinei, reforma inițiată de guvern pare mai curând o tentativă contabilicească de ajustare a cheltuielilor la nivelul veniturilor pe care bugetul Sănătății reușește să le adune în actualul context economic și social.Dar nu reprezintă o soluție pentru viitor.

Pe de altă parte însă, Ministerul Sănătății constată nu numai că banii au devenit insuficienți pentru cheltuielile spitalicești, dar nici infrastructura nu mai răspunde nevoilor de astăzi. Un memorandum al ministrului Cseke emis la începutul lunii martie a acestui an observă că infrastructura spitalicească de urgență datează din perioada anilor ’70 și că aceasta nu mai corespunde cerințelor funcționale.

„Dacă se face referire numai la nivelul actual de dezvoltare a medicinei de urgență, se poate înțelege ce efort financiar ar fi necesar pentru a se putea aduce niște clădiri construite începând chiar cu secolul al XVIII-lea (a se vedea Spitalul Clinic de Urgență Iași) la nivelul secolului al XXI”, se arată în memorandum.

Soluția propusă de minister este construirea, în regim de parteneriat public-privat, a șase spitale regionale de urgență în marile centre unversitare: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Craiova, Timișoara și București. Ca model, ministerul imaginează construcția unor clădiri cu regim mic de înalțime (de 4 etaje), proiectate cu posibilități de extindere ulterioară, cu o bună expunere la lumina naturală și dotate cu helioport. Pentru demararea investițiilor, ministerul propune un calendar pe cel mult 15 luni de la momentul semnării memorandumului, timp în care să fie definitivate procedurile de parteneriate pentru demararea proiectelor.

Județul Cluj este însă mult mai avansat în pașii pe care îi are de parcurs în acest proiect. Consiliul Județean are deja studiul de oportunitate, Planul urbanistic zonal, Cadastrul și o hotărâre a Consiliului care îi permite funcționarea comisiei pentru demararea parteneriatului public-privat. În acest moment, se lucrează la studiul de fezabilitate, astfel încât în cel mult două luni ar putea fi lansată licitația pentru realizarea proiectului.

Recent, Consiliul Județean Cluj a făcut o cerere către Guvern pentru a putea demara procedurile independent de celelalte proiecte de spitale regionale, pentru a cîștiga timp. Dacă se acceptă, vom asista la încă o probă de verificare a funcționării descentralizării și de implicare a autorităților locale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s