Viață și stil. Discursul lui Emil Boc după aproape trei ani la guvernarea țării

Sîmbătă, premierul Emil Boc a fost la Cluj, la o întrunire a democrat-liberalilor unde a ținut un discurs preluat de toată presa centrală și comentat de cititori într-o manieră destul de dură. Părțile interesante ale discursului sună cam așa: PDL va trimite „definitiv în istorie stînga populistă a alianței socialiste”, precum și „cuplul tragi-comic”, pe președinții PSD și PNL, Victor Ponta și Crin Antonescu. „Politicieni ca Ponta sau Antonescu nu fac astăzi altceva decît să meargă pe aceeași linie a politicii mîinii întinse către stat, în detrimentul unei politici active a locurilor de muncă”, a mai spus Boc.

Și celelalte pasaje sună cam la fel. Pline de locuri comune, false probleme și exagerări demagogice. De altfel, să știți că, din păcate, și celelalte discursuri ale pedeliștilor sînt cam la fel, în partid stilul se copiază la greu. Așa se întîmplă și la PSD și la PNL. Am fost la multe congrese și consilii naționale la mai toate partidele, inclusiv la UDMR. Și pot spune că se produce un fel de molipsire în masă, o imitație a discursului șefului la toate nivelurile, la toate partidele.

Dar ce se întîmplă cu Emil Boc?

Acum 10 ani, a pornit în politică cu dreptul. A știut să speculeze slăbiciunile guvernării Năstase și repede a devenit unul dintre cei mai simpatizați deputați în București. Prieten al presei, atent observator al greșelilor puterii și om cu destul de multe cuvinte în bagajul său, s-a remarcat rapid. Pe Emil Boc dacă îl sunau jurnaliștii la două noaptea să-l întrebe ceva, le răspundea de parcă nici nu apucase să adoarmă și le spunea lucruri destul de inteligente ca să fie citat în presa de a doua zi.

După aproape trei ani petrecuți la Guvern, Emil Boc nu mai este deloc prieten cu presa, o evită cît poate. Nici de sărbători nu mai iese să-i spună o urare. Are la el cîteva fraze stereotipe pregătite pentru întrebările previzibile, și nu mai spune aproape niciodată nimic bine gîndit.

Nici tema privind ieșirea din recesiune n-a fost bine expusă de premier, altfel nu ajungea bătaia de joc a presei. El ar fi trebuit să accentueze termenul de recesiune, să dea ca probabilă ieșirea la finele primului trimestru, și să motiveze de ce, să precizeze faptul că atunci avem datele statistice care să confirme negru pe alb creșterea economică continuă timp de două trimestre consecutive.

De fapt, ce a vrut el să spună era că la sfîrșitul lui martie apar rapoartele și avem confirmarea, dar n-a reușit s-o facă cum trebuie, s-a zgîrcit la explicații, el care altfel vorbește prea mult. Putea chiar să organizeze o conferință de presă pe acestă temă, dacă s-ar fi pregătit puțin și avea un interes major ca populația să perceapă exact mesajul. Dar Emil Boc nu a mai făcut conferințe de presă, nu dialoghează, el monologhează și îi iese prost. A preluat tema cu privire la moguli și interesele lor manipulatorii, care este reală, dar nu epuizează spațiul mediatic românesc, și o flutură în aceleași cuvinte goale ca niște sperietori de cîrpe.

Departe de a semăna cu Traian Băsescu, Emil Boc nu are nerv propriu în cuvintele pe care le turuie, nu le dă un sens și nu le spune cu un scop bine fixat. El se aruncă pe niște stereotipuri considerate cîndva de succes prin discursurile politice, dar depășite demult ca practică și efect.

Dacă urmăriți felul în care vorbesc politicienii profesioniști din alte lumi, veți vedea că par oameni normali. Prin ceea ce spun nu lasă să se vadă că ar disprețui inteligența auditoriului, nu spun copilării pompoase, nu spun același lucru de nenumărate ori și vorbesc oarecum firesc, aceasta pornind de la recunoașterea onestă a realității și nu de la sfidarea ei totală. După care construiesc explicații și prognoze.

Nu vreau să spun că „Ponta-Antonescu” reprezintă o variantă viabilă pentru România, pentru că știți și dvs, chiar nu sînt. Dar nici nu pot să accept inepții cu privire la trimiterea lor în istorie, de către PDL.

Îngrijorarea justificată privind evoluția oamenilor politici de la noi și în cazul de față a lui Boc vine pe fondul unei degradări vizibile a discursului public, a vieții publice.

În mod firesc ne-am fi așteptat ca la cîțiva ani de cînd a plecat de pe bulevardul primăriei din Cluj, Emil Boc să fi evoluat măcar pentru că are parte la guvernarea țării de o experiență de viață unică, extraordinar de densă și solicitantă. La capătul fiecărei zile are multe de înțeles, de reținut. Ai fi zis că suferința, zilele grele petrecute la Victoria, deciziile pe care a trebuit să le ia, loviturile pe care le-a încasat, l-au marcat, l-au îmbogățit, l-au șlefuit.

Dar îl găsim mai sterp de idei, mai gol de cuvinte cu sens, mai puțin capabil să spună ceva onest și normal.

P.S.: Nu vreau să se înțeleagă că discursul lui Emil Boc este singurul inept și criticabil. (Un simplu exemplu, la Crin Antonescu: „Boc confundă ieșirea din criză cu ieșirea din casă”.) Și sînt cu duiumul în spațiul public de la noi, dar unii au scuza că au îmbătrînit, că i-a ajuns scleroza sau sînt măcinați de paranoia. Alții că n-au un rol clar, doar chibițează de pe banca de rezerve a vieții. Emil Boc însă, e tînăr și are șansa de a trăi și învăța din vremuri încărcate de sens, de la el ne așteptam la mai mult.

Anunțuri

Un gând despre “Viață și stil. Discursul lui Emil Boc după aproape trei ani la guvernarea țării

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s