Ai grijă de cîinele și de iubita ta

După-amiezele de toamnă, cînd cerul se lăsa jos de tot și pomii păreau grei, ca de lut, iar drumul întunecat pe sub ei, un drum de pîslă, mă ascundeam în spatele carului și mă lăsam purtată pe cîmpurile apăsătoare. Nu înțelegeam de ce are omul putere să respire și să meargă mai departe. Mai tîrziu m-a cuprins aceeași teamă și același gust coclit al spaimei într-un mare oraș,cu străzi pustii, în fața unui bloc părăsit, cu găuri în loc de ferestre. Prin care șuiera vîntul. Pustiul lui, maiestuos și afumat pe la colțuri, un schelet rămas în picioare.

De cîte ori mă apropiu de Călan, mă cuprinde aceeași frică amestecată cu tristețe. Cîmpuri întregi de betoane scheletice se profilează pe cerul plumburiu. Acolo au fost oameni. Cimitirul ruinelor are o tristețe aparte. Îți dă mai mult decît un cimitir de oameni, sentimentul zădărniciei.

Pentru om nașterea și întoarcerea trupului lui în pămînt se face discret, cu un fel de căldură, cu un firesc anume. Acoperit de haine, de scînduri, de pămînt, apoi de flori și de lacrimi.

Pentru lumea lui de tablă și beton, creșterea și degradarea ei e un spectacol aproape obscen. Cadavrele rămase în ploaie își arată neputința și umilința inutilității lor, e un supliciu sadic. Lăsate acolo, în văzul lumii, ele dau proba rezistenței în fiecare zi. Cît mai pot sta în sus, ruinele din lumea omului sînt pedepsite să moară sub ochii noștri. În picioare.

Un drum pe șantierul în ruină din Valea Jiului, printre movilele de pămînt excavate, pe sub malurile roase de mașinării, pe lîngă banda de gumă, rămasă încremenită între două dealuri, sau la Zlatna, printre zidurile goale cu toate geamurile sparte și gura de mină cu scînduri bătute în cuie. Te învață cît de mult trebuie să prețuiești clipa trăită cu cîinele, iubita sau cu mama ta.

Pentru că și cea mai mare lucrare a mîinilor tale va rămâne într-o zi un turn șlampăt în soare. Mașina pe care ai condus-o ducea zece tone și, iat-o, ca un om obosit, îngenuncheată în nisip. Barca la care ai lucrat, e o coajă mîncată de putregai, întinsă pe iarbă.

E seară și mă îndrept spre capătul liniei, unde pot să văd trenurile mîncate de rugină. În roțile lor au intrat șinele, s-au îmbucat ca o carne scursă peste ele, cadavru peste cadavru. Un gol în stomac te apasă, te uiți peste cîmpuri și vezi curțile înierbate ale fabricilor de la marginea orașului. Cîteva blocuri neterminate, învinețite de iarnă.

Ai grijă de cîinele și de iubita ta.

Anunțuri

3 gânduri despre “Ai grijă de cîinele și de iubita ta

  1. Multumim pentru dar. Cea mai importanta forma de solidaritate este impartasirea tristetilor. Stii una dintre ultimele explicatii sociologice pentru altruism? Ne ajuta să traim cu handicap, suntem altruisti pentru ca să ne crească un capital compensatoriu. Ceilalti sa ne accepte mai usor handicapul.
    Am mers multi ani pe drumul acela si am avut acelasi sentriment de pustiu. Noroc ca am vazut primavara iarba crescand printre ruginitele ruine de la Calan si am inteles ca, pana la urma, iarba ne acopera si pe noi, vorba lui Walt Whitman, poetul preferat al tatalui meu. Iarba imi coloreaza imaginea despre Calan si Valea Jiului, acolo un de a ramas o parte din sufletul meu.

    Iti doresc un weekend fain!

  2. fiică-mea pe hi5

    pentru Iulia

    azi am fost în cetatea care mi-a lăsat
    visele familiale baltă în spiritul epocii
    de heirupist ghetou comunist

    iulia e o fiinţă firavă şi zbenguioasă
    cu tătic mai mult virtual
    sunt tată de duminică o simplă îmbrăţişare
    îi bucură ochii pînă la lacrimi
    şi
    mă doboară cu dragă inimă

    azi-mîine e femeie în puterea cuvîntului
    dar instinctul meu de rara avis
    o simte suavă şi mică
    prea mică pentru tine lume
    minuneo şi
    dezastro ce eşti

    cînd era chiar mică-mică
    treceam împreună pe lîngă Combinatul Chimic
    (o scumpă de ruină ca şi acum)
    şi ea
    minuneo
    şi dezastro
    m-a întrebat despre tine
    şi m-a întrebat despre noi:

    tati pe-aici a fost răsboi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s