Surse: PDL poate agrea un premier tehnocrat

Surse din PDL au confirmat pentru Gazetino că se poate ajunge, totuși, la un guvern condus de un tehnocrat, deși pînă acum PDL nu era deloc de acord cu asta. Ba mai mult, între PDL și președinte s-a produs o distanțare după ce acesta a venit cu propunerea respectivă. Dar iată că s-a găsit soluția agreată de către coaliția de la guvernare și, spun sursele noastre, ea are toate șansele să fie pusă în practică.

Guvern condus de un tehnocrat dar cu miniștri politici.

În felul acesta, democrat-liberalii sînt mulțumiți că nu le pleacă oamenii de pe funcții, că mai au pe cine suna și de la cine cere ceva. UDMR este și el mulțumit pentru că oamenii săi rămîn la guvern, nu pierd nimic, nu ei aveau premier! Iar președintele ar avea un premier tehnocrat cu care să poată spune: Am făcut tot ce era posibil ca să scoatem țara din criză. L-am sacrificat pînă și pe cel mai drag dintre secunzii mei, și asta ca să fie bine!

La rîndul său, presa, pentru a fi consecventă, nu ar avea cum să-i reproșeze președintelui că face ce ea a cerut în repetate rînduri: guvern tehnocrat!

Oricum, bagheta este la dirijor, la premier, el face politica guvernului.

Boc ar avea astfel șansa să recîștige partidul, pentru că demisia de la Guvern îl disponibilizează pentru munca la partid, iar Blaga rămîne fără argumentul său principal: acela că Boc nu ar avea timp să se ocupe de partid.

PS: Cine va fi premierul este încă o enigmă. Dar insistența cu care președintele susține ideea arată că el există deja. Și s-ar putea să nu fie niciunul dintre numele vehiculate pînă acum.

Anunțuri

3 gânduri despre “Surse: PDL poate agrea un premier tehnocrat

  1. Este posibil ca insusi Emil Boc sa fie convins de catre colegii de partid s-o lase mai moale cu austeritatea si sa deschida punga (goala) a traiului pe veresie. Adica sa mareasca pensii si salarii din imprumuturi externe, pe care le va plati urmatoarea guvernare, in buna traditie damboviteana. Acesta este principalul pericol care pandeste societatea romaneasca. Sa ne intoarcem la pomenile electorale care ne-au ingropat in subdezvoltare. Un premier technocrat ar fi ferit de astfel de tentatii. Aceasta e logica pentru care presedintele avanseaza ideea unui premier technocrat de sacrificiu. Si se pare ca a gasit omul.

  2. Nu prea știm ce vrea președintele, care e logica dumnealui, ca nu ne-a explicat-o. Noi o tot suprapunem peste a noastră. Și ne dă tot felul de rezultate.
    Dar dacă tehnocratuul va zice nu pomenilor electorale, partidul ce va zice?

    Știți că împreună tot cochetam cu varianta tehnocraților, și că mi s-a părut dintotdeauna o soluție pentru România în criză. Dar mă întreb,cum va funcționa concret și mă gîndesc că nu ar fi ușor deloc.

    1. Tehnocratul are „sarcina” de la presedinte sa nu dea drumul la pomeni. Iar partidul o inghite, ca daca nu, pleaca tot guvernul si vin altii. Iar PD-L face tusa. E o chestie de prioritati. Si asta nu neapelarea la pomeni e prima. Se pare ca Boc va castiga presedintia PD-L si-i va sta alaturi lui Basescu, ca si pana acum. Impreuna cu echipa de conducere. Asta-i jocul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s