De ce se agită viespile în mușuroiul de la Cluj. Emil Boc, sub asediu

Organizația PDL de la Cluj își expune tot mai mult problemele. Unele nemulțumiri, asociate cu o adeziune la partid slab motivată și cu apropierea alegerilor din partid fac din PDL Cluj un permanent subiect de scandal. Membrii de partid mai vechi, dar și cei care au aplicat mai tîrziu la mierea partidului, joacă de la o vreme încoace individual, iar partidul rămîne tot mai des în off-side.

Deputatul-sindicalist Mircea Giurgiu a adoptat o opoziție fățișă la proiectele guvernului, iese public și se dezice de Legea Educației, de Codul Muncii, de guvernarea șefului său. În același timp, Giurgiu amenință că se întoarce la sindicaliștii săi, de unde a și venit în 2008. Pentru asta, Mircea Giurgiu nu a fost niciodată sancționat.

Mihail Hărdău, senator și universitar clujean, a ales să joace de partea rectorilor în adoptarea Legii Educației, a întîrziat dezbaterile de la comisie cît a putut de mult, iar cînd Curtea Constituțională a anunțat că asumarea guvernului Boc pe LEN nu este constituțională, Hărdău a aplaudat fericit, alături de doamna Andronescu de la PSD, punîndu-l pe Emil Boc în dificultate. Nici Mihail Hărdău nu a fost sancționat.

Alin Tișe (președintele Consiliului Județean) s-a supărat pe Sorin Apostu (primarul Clujului), iar divergențele s-au extins spre Daniel Buda, Mihail Hărdău și Radu Moisin. Din acest conflict, Alin Tișe a ieșit „sancționat” prin retragerea candidaturii la șefia partidului, iar Sorin Apostu a rămas în stand-by cu funcția de la municipiu. Tișe a explicat public motivele pentru care s-a retras din conducerea partidului, iar lipsa unei competiții reale în partid, a fost unul dintre ele.

Disputa dintre Alin Tișe și vechea gardă din partid a scos la iveală lipsa de coeziune în echipa de la vîrful PDL, lipsa de proiecte comune și o slabă implicare a celui care a rămas în locul lui Emil Boc. Daniel Buda nu are nici autoritatea lui Boc în organizația de la Cluj, dar nici vreo determinare anume în a face echipă cu ceilalți. Daniel Buda s-a preocupat în ultimii doi ani de anumite proiecte legislative, teme ale guvernului și așa își justifică utilitatea pe lîngă Emil Boc. Dar proiectele lui, ca și inițiativele lui Giurgiu (unele de-a dreptul aberante), sau frînele lui Hărdău nu dau coerență politică partidului și niciun obiectiv comun pentru echipă.

Recent, Radu Moisin, președinte al organizației de tineret a PDL și viceprimar, a fost acuzat de corupție chiar de oamenii din apropierea partidului. Cum s-au împărțit locuințele ANL sau alte resurse locale, sînt capete de acuzate pentru Moisin. Iar partidul tace.

Așadar, PDL Cluj (ca și cel național) se confruntă în ultima vreme cu o forță centrifugă tot mai vizibilă și pentru că indisciplina este molipsitoare, dar și pentru că indisciplinații au simțit dependența guvernului față de ei, de votul lor pentru a menține majoritatea fragilă. Emil Boc are nevoie de votul lui Mihail Hărdău la Senat, așa cum are nevoie de votul lui Giurgiu în Cameră.

Alte cauze pot fi aceleași ca și la PSD în 2004 sau la PNȚ-CD în 2000. Lipsa de comunicare a șefului cu baza (vă amintiți că la Adrian Năstase se ajungea mai greu decît la Papă, iar consilierul său, Emil Hurezeanu, s-a plîns că l-a văzut doar o dată sau de două ori în timpul cît a lucrat acolo), dar și reacția la scăderea în sondaje a partidului. Cei care au stofă de supraviețuitori se retrag de pe corabia în derivă, dar nu înainte de a fi beneficiat la maxim de facilitățile puterii. Lupta pentru privilegii pe ultima sută de metri era previzibilă, dar gestionarea acestei situații de criză este proba pe care trebuie să o dea liderul.

Va fi capabil Emil Boc să adune partidul în jurul unui proiect, a unei idei cu potențial de speranță? Dacă da, atunci poate cîștiga alegerile următoare. Dacă nu, turma risipită pe la televiziuni și prin cafenele, la negocieri cu USL, se va împuțina văzînd cu ochii. Startul s-a dat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s