Scurtă observație. „Multiculturalismul” se mută mai la Est

Parcă întotdeauna ideile s-au propagat de la Vest la Est, ca și curenții de aer. Știți că vînturile la noi bat dinspre Vest spre Est, trec pe deasupra cîmpiei Panonice, vin peste Tisa și vîjie încîlcit în încovrigătura Carpaților. Așa s-a întîmplat și cu multiculturalismul. S-a conceput în laboratoarele civismului occidental. A fost un experiment de toată frumusețea, pentru ca acum și Merkel și Sarkozy și colegii lor englezi să-l declare falimentar. Multiculturalismul a eșuat, spun ei. Trăiască multiculturalismul, dar unde o vrea el!

Nu-i nimic, că vine la noi. Facem simpozioane, avem cursuri la universitate, concepem structuri academice bazate pe multiculturalism și ne dăm în vînt după acest concept cînd vine vorba de a face din nimic bici.

Un exemplu. Clujul vrea să devină capitala culturală a Europei, cîndva. Și este de admirat. Conceptul de bază, evident, după cum v-ați dat seama, este multiculturalismul, în jurul căruia s-ar învîrti tot felul de chestii deocamdată minore. Pentru că marea cultură nu e la Cluj și nici nu se întrevede vreo revoluție. Dar cu mici farafîstîcuri, poate i-om îmbrobodi pe europeni.

Adevărul este acela pe care l-a spus Mircea Cantor pe scena Teatrului Național: arhiva culturii clujene va fi goală, pentru că marile cariere artistice nu se fac aici. De multă vreme.

Dar dacă nu este o cultură mare, atunci avem mai multe culturi mici. Avem o mînă de nemți, cîțiva armeni, doi evrei, doi chinezi, un indian de pe Piezișă, 17% maghiari și nenumărați romi.

Pentru că romii sînt nenumărați, (dar cum să-i putem număra dacă se împrăștie atît de repede?) cultura lor nici nu știm dacă se pune. Pentru că oricît de trendy am fi noi, trebuie să recunoaștem, țiganii se realizează astăzi la Paris, capitala mondială a artei. E greu să-i prindem în programul nostru etno-artistic.

Scriitorul Eginald Schlattner îmi povestea cum în comuna sa de lîngă Brașov aveau de sute de ani patru biserici. Ortodoxă, catolică, reformată și greco-catolică. În jurul lor s-a născut și a trăit civilizația transilvăneană. Iar modelul acesta de conviețuire a fost autentic multicultural.

Ce încercăm noi să facem astăzi este cumva paralel cu cursul vieții. Nu mai avem legăturile profunde între civilizații, Transilvania e pustiită în urma plecării sașilor, evreilor, armenilor, dar avem concepte sterile pe care iată, Occidentul ni le trimite acasă, în coșciug.

Această prezentare necesită JavaScript.

Vezi și:

» Sașii din Saschiz s-au întors să plângă puțin: „Ce se întâmplă, oameni buni? Și voi ați plecat?”

Anunțuri

5 gânduri despre “Scurtă observație. „Multiculturalismul” se mută mai la Est

  1. Multiculturalismul nu este un lucru rau . Eu am crescut in Ardeal intre sasi si unguri (prietenele mele cele mai bune erau una sasooaica alta unguroaica) . Vorbeam intre noi un fel de esperando dar reuseam sa ne intelegem. Mancam o groaza de bunatati specialitatile fiecarei branse . Insa , chiar si astfel educata , era un caz izolat , odata intrata in viata si post revolutie , multicultura a disparut incet incet din cotidian , deformata si transformata in inamicul numarul 1° uneori.Traiesc de 13 ani in Franta , deschiderea culturala am redescoperit-o aici , francezii „aia aroganti si nationalisti” sunt mult mai putin nationalisti si obtuzi decat unii de pe la noi … Multiculturalismul este un lucru extrem de interesant si aduce imbogatire spirituala daca stii sa il aplici si sa il gasesti. Am auzit si eu declaratia lui Sarko , am fost mirata ca a fost declarat un esec … Eu una il consider o sansa !

  2. Sigur că da, asta spune si articolul. Multiculturalismul este extrem de interesant și benedfic unei civilizații, dar trăit autentic, izvorît din viață, ca în vechea Transilvanie. Ceea ce nu e cazul multiculturalismului steril, trîmbițat de unii cînd vor să mai facă rost de niște proiecte și bani.

    Ce vreau să spun: că unii, ca Sarkozy și Merkel îl consideră politică de stat, iar alții o fațadă cu care vor să impresioneze. Nici unii, nici alții nu exprimă conviețuirea culturilor așa cum ar fi ideal pentru a fi o șansă. Occidentul s-ar putea să piardă de frică, iar noi, de prostie.

  3. Sunt lucruri diferite. Esecul multiculturalismului francez, german si intr-o oarecare masura britanic se refera la esecul integrarii comunitatilor musulmane. Multiculturalismul transilvan este comparabil mai degraba cu cel elvetian, care functioneaza bine-mersi

    1. Dimpotriva: Elvetia a facut recent un refrendum clar ÎMPORTRIVA imigrării. Politicienii din occident au absurda iluzie că s/ar putea schimba etnicia istorico-socială cu niște miliarde de €. Realitatea:Daca oamenii educati sunt capabili sa nu se mai supuna instinctului de reproducere (in fond, a face copii e un sacrificiu pentru individ/individa), vor fi inevitabil coplesiti de „primitivi”. Selectia naturala are alte criteria decat „cultura, educatia, morala, etc…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s