Rectorul pensionat sau rectorul îmbălsămat? Există carieră după pensionare?

E dimineață pe strada noastră și la poarta Universității oprește, ca de obicei, mașina neagră cu șofer. Omul coboară grăbit, deschide ușa domnului de alături și-i ia servieta. Portarul face doi pași în fața ușii și-l salută țeapăn, pe domn. Acesta abia îl vede, pășește apăsat, cu ochiul țintit pe nereguli.

În spatele lor, un bărbat cu pălărie și fular vine în pas relaxat, se apropie de ușa universității. Mai aruncă o privire spre teii din fața scărilor, le salută pe fetele care chicotesc alături. Apoi intră, dă mîna cu portarul și rîd amîndoi de o întîmplare mai veche.

Primul este rectorul în funcție. Al doilea, rectorul pensionat. Tu care ai vrea să fii?

Conform noii Legi a Educației, profesorii universitari urmează să se pensioneze la fel ca și ceilalți cetățeni, la 65 de ani. S-a putut observa ca cei mai aprigi contestatari ai legii sînt oameni care ar trebui să iasă la pensie chiar din acest an. Gazetino a atras atenția asupra acestui aspect ce personalizează opoziția la lege, precizînd că Andrei Marga sau Ecaterina Andronescu au amîndoi vîrsta de pensionare.

Recent, cei doi au confirmat public că pensionarea la vîrsta legală îi deranjează, li se pare o impietate. Ei susțin că sînt capabili să-și continue cariera și după această vîrstă, iar pensionarea lor ar fi o crudă risipire a experienței pe care au acumulat-o.

Ei se fac că nu observă că legea le permite să continue să predea cursuri la universitate, dar cu o condiției: să-i dorească și studenții. Prin această măsură legislativă, profesorii universitari rămîn în sistem doar trecînd acest filtru, și nu susținuți de proptelele funcției. Pensia îi apropie de fapt, de momentul adevărului : sînt sau nu sînt interesanți pentru auditoriu?

Tocmai de aceea, n-aș privi pensionarea distinșilor universitari ca pe o sancțiune (vezi aici), ci mai degrabă ca pe o firească intrare în cadrul legal general al țării, dar și într-o altă etapă a vieții lor academice, destul de interesantă.

Mai exact, după pensionare, un profesor universitar nu este așa cum s-a spus, aruncat la coș. Conform noii legi el poate rămâne, dacă este valoros și Senatul îl acceptă, colaborator al Universității în care a predat. Va fi plătit cu ora și în paralel își va lua pensia. Există astfel de profesori, foarte buni, păstrați ca și colaboratori la catedră și după 80 de ani așa cum este cazul domnului Iosif Viehmann.

Mai mult, acești profesori, eminenți, pot găsi mai mult timp pentru a se dedica scrisului sau conferențierii în diverse universități din lume, unde poate că și-au dorit să se întîlnească cu studenți și elite din alte culturi, din alte medii decît aici.

De ce nu li se pare interesantă provocarea de a se afla din nou, față în față, doar ei și capacitatea lor de a spune ceva tinerelor generații? Free-lancer, este adevărata încercare a experienței! Cine se teme de ea?

E o probă pe care un intelectual autentic n-ar dori să moară fără să o dea!

In final, aș interpreta atitudinea rectorilor longevivi ca pe o dependență patologică de funcție, care nu are în primul rînd motivații intelectuale, ci poate doar financiare. Dar asta nu-i onorează și nici nu le îndreptățește pretențiile.

Publicitate