Vîntul care suflă mirosul de iasomie și sînge. Aduce libertate

E dimineață în Tunisia, un tînăr comerciant de zarzavaturi se sinucide pentru că statul îi confiscă, fără niciun motiv, o jumătate de tonă de zarzavat. Spre prînz se adună mai mulți protestatari în piața centrală. Un om se urcă pe un stîlp, se electrocutează și moare. Încep revoltele de stradă. Începe revoluția, Revoluția iasomiei.

La sfîrșitul lui decembrie, 3000 de avocați se adună în fața parlamentului și protestează împotriva dictaturii Ben Ali. În fiecare zi au loc confruntări de stradă. O lună mai tîrziu dictatorul fuge. Soția lui ia cu ea o tonă și jumătate de aur.

Din cîte tone de zarzavat se face o tonă de aur?

Pentru prima dată în istoria lor de pribegie și asuprire, tinerii tunisieni și-au chemat frații la revoluție prin mesaje scrise pe bloguri, prin internet. Au transmis îndemnul la eliberare pe Twitter. Iată cum o lume virtuală, paralelă cu aia uscată, suflată de vînturile Saharei, se întîlnește cu viața beduinului însetat, ca să-i dea apă.

Oamenii deșertului au trăit greu, în toată istoria lor. Continentul negru este mai degrabă continentul roșu, de cît sînge au supt nisipurile lui.

Nici astăzi, epopeea chinului african nu a ajuns la finish. Sub ochii Statelor Unite, ai Franței, ai întregii lumi civilizate, omul negru suferă și încă mai moare de foame.

În Tunisia, înainte de criză, mergeau anual 6 milioane de turiști. Tunisienii sînt de toți, 10 milioane. Cei care s-au plimbat prin orașele acelei țări vorbesc despre gustul amar ce nu i-a părăsit cît timp au stat acolo. La tot pasul, hoarde de cerșetori aproape că smulg hainele de pe tine. Nu te poți simți om, nu te poți simți confortabil sub ochii lihniți ai celor de lîngă masă. Turistul era ca un vînat în țara lui Ben Ali.

La rîndul lor, oamenii foamei înțeleseseră și ei, că valuta pe care o aduc milioanele de străini curați și bine hrăniți, nu va ajunge și la ei. Din ea nu se construiește o țară mai bună, nu se fac locuri de muncă și nici fîntîni sau drumuri. Știau, dintr-un instinc întărit de istorie, că roadele acelei migrații moderne numită turism, nu le vor mînca ei. Doar cei cîțiva hoți care ocupă palatele puterii.

Lor nu le-a rămas decît bănuțul aruncat în palma umilă.

Erau atunci, ca și acum, pe cont propriu. Singuri în furtuna de nisip, ei și cămila lor. Acum, doar ei, cămila lor și Twitter. Un vînt mai nou ce împrăștie mirosul de iasomie și de libertate.

Popoarele nu sînt bune sau rele. Doar conducătorii lor sînt buni sau ticăloși.

Anunțuri

Un gând despre “Vîntul care suflă mirosul de iasomie și sînge. Aduce libertate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s