Dispute la vîrful PNL: Adriana Săftoiu, Tăriceanu, Orban și Varujan Vosganian, împotriva lui Antonescu

UPDATE: Iată și primele greșeli ale lui Crin Antonescu: cere excluderea Adrianei Săftoiu și atacă presa care nu-l susține. Ba chiar, dintr-o eroare, și pe cea care-i lua apărarea: nu citise decît titlul articolului!


Bătăliile din interiorul partidelor încep să fie mai transparente. Votul uninominal îi face pe politicieni să fie mai curajoși, mai deschiși și mai hotărîți cînd e vorba de decizii care își pun amprenta și pe imaginea lor. La numai o zi de la semnarea alianței PNL-PC, aflăm că Adriana Săftoiu (foto) l-a contrazis pe Crin Antonescu și a votat împotriva acestei decizii, alături de alți patru vicepreședinți. Ea explică și de ce, dar și cum a reacționat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL Crin Antonescu le-a cerut în şedinţa Delegaţiei Permanente celor patru care au votat împotriva Alianţei cu PC, Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban, Varujan Vosganian şi Adrianei Săftoiu, să părăsească prima linie a partidului dacă nu sunt de acord cu deciziile lui.

„Crin Antonescu nu vrea să înlocuiască un sistem, ci duce o luptă personală cu un om”

„Am aşteptat să găsesc până în ultima clipă motive pentru care să votez această Alianţă, însă am constatat, ca şi atunci când am părăsit Palatul Cotroceni, că România are aceeaşi problemă în politică: una legată de caracter, dar şi de principii. Când l-am votat la preşedinţia PNL pe Crin Antonescu credeam nu doar în principiile lui, ci şi în ceea ce spunea… De când am auzit de această Alianţă PNL-PC mi s-a părut nefirească, i-am spus asta lui Crin Antonescu astăzi în mod deschis şi mi-a replicat că ar fi trebuit să am principii atunci când am lucrat cu Traian Băsescu «care e un securist» sau atunci când l-am dat în judecată pe Theodor Atanasiu. Eu nu am văzut dosarul de securitate al lui Traian Băsescu şi dacă nici Crin Antonescu nu l-a văzut, ne situăm în registrul unei declaraţii de tip «Porumbacu». Dacă marea problemă a românilor ar fi numai Traian Băsescu, ar fi simplu pentru că l-am înlocui cu o altă persoană, mai devreme sau mai târziu. Din păcate, Crin Antonescu nu vrea să înlocuiască un sistem, ci duce o luptă personală cu un om”, a explicat pentru Q Magazine Adriana Săftoiu.

Să notăm că este vorba despre o declarație personală, făcută voluntar și nu despre o stenogramă scăpată pe piața informațiilor sau despre o răsuflare accidentală. Ceea ce duce la concluzia că votul uninominal a schimbat ceva, întărind poziția individualităților în interiorul partidelor politice.

Anunțuri

13 gânduri despre “Dispute la vîrful PNL: Adriana Săftoiu, Tăriceanu, Orban și Varujan Vosganian, împotriva lui Antonescu

  1. Boc e mai conciliant. N-a avut astfel de replici cu Macovei si Cristian Preda. Cred ca e superior lui Antonescu, in privinta managementului de partid.

    Iar Adriana este o idealista. Ce cauta in politica? Care numai adunatura de idealisti nu este. Inca o persoana care a gresit peronul.

  2. Idealiștii sînt buni, oriunde s-ar afla, domnule profesor! Ca si Monica Macovei, nu? E bine sa fie rșspîndiți peste tot. Și de apreciat ca actul de decizie devine mai transparent, la orice partid s-ar întîmpla.

    1. Si Monica Macovei ezita sa se arunce in lupta politica, tot din acest motiv. Stie ca luota este inegala. Ai dreptate cand spui ca este nevoie de idealisti. Doar ca de atatea ori au pierdut din start lupta, pt. ca armele sunt inegale. Ai vazut idealisti trecand peste cadavre?

  3. Mai este posibila in Romania o politica bazata pe principii si caracter? Iata miza enorma a viitorilor ani. La care trebuie sa dam un raspuns. Noi, cei care sustinem ca avem principii si caracter. Inainte de a fi prea tarziu, inainte de a traversa un purgatoriu.

  4. 1.Ma amestec in discutia dvs.plecand de la intrebarea D-lui Vlaston: „mai este posibila …o politica bazata pe principii si caracter?”
    Teoretic da. Practic ea se va opri undeva la jumatatea drumului. Va fi benefica cel putin pentru a face actul de decizie mai transparent cum spune D-na Hurezean. Am participat acum vreo 15-16 ani in infiintarea unui partid care a plecat prin program de la principii si caracter. Membrii de tinuta, putini, dar mai toti convinsi sa plece de la principii… Evoc aici pe marele prozator, regretatul Gheorghe Craciun. Toate bune si frumoase pana cand largind baza partidului au aparut membrii ce declarativ acceptau linia impusa dar practic cautau combinatii, foloase, jocuri de culise. Avand si bani au fortat si deturnat conducerea spre acelasi joc de cand lumea: combinatii, aliante, fuziuni, posturi, etc.
    Nucleul initial s-a retras, au ramas cei in stare sa combine interesele personale cu cele ale grupului, in stare sa faca compromisuri, etc.
    Incet, incet partidul care si asa era taxat, perceput drept elitist (dar care prin adeziunile ulterioare si-a pierdut de fapt acest elitism) nu a putut sa-si largeasca baza si a fuzionat cu un partid istoric.

    2.Greseala Adrianei Saftoiu (este totusi un om cu experienta in consiliere politica) a fost atunci cand a crezut si l-a votat pe Crin Antonescu la sefia PNL. Care Antonescu a indus in multi si fals, imaginea de mantuitor a acestui neam aparut printre noi intr-o caleasca trasa de cai albi… Pentru cei ce nu au memoria scurta un excurs de la PAC si Nicolae Manolescu, la Emil Constantinescu, Valeriu Stoica, Tariceanu si Patriciu va convinge de „extrema” flexibilitate a acestuia…

  5. Mai nou, asta seara, aflu ca Antonescu va propune excluderea Adrianei din PNL.

    Costuri si riscuri asumate, cand a intrat in PNL. Daca ma intreba pe mine, ii povesteam experienta mea de pnl-ist.

  6. Cand n-am mai repetat ca un papagal ce spunea Adomnitei, m-a schimbat din functia de director, iar org. PNL sector 6 m-a chemat la demascare. Nu m-am dus, ca mi s-a parut unfair sa inregistrez discutia pe ascuns. A fi fost o bomba de presa. Aveau extrase de presa (mi s-a spus), urma sa fiu infierat cu manie proletara si, in final, exclus. Am trimis prin posta si demisia mea, sa fiu sigur de divort.

  7. O sa asistam la scene dramatice in PNL. Pt. ca majoritatea conducerii se comporta exact, dar absolut exact, cu CC al PCR al lui Ceasescu.

    In timpul unei sedinte de demascare a lui Stalin, (postmortem), Hrusciov primeste un bilet din sala prin care era intrebat de ce nu l-a demascat in timpul vietii.

    Cine a scris acest bilet, intreaba Hrusciov. Tacere de mormant. Ei, vedeti, de aia, tovarasi!

  8. Cat de penibila poate sa fie adriana saftoiu.

    O femeie frumoasa care nu face copii,dar da mari lectii de moralitate.Acum si divorteaza.

    Ca barbat ma lasa rece,aceasta doamna.Femeiilor le sta bine familiste,si cu copii,apoi pot veni sa dea lectii de democratie,de succes in viata si de afirmare politica chiar….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s