Revelionul. O sărbătoare pe care nu mi-o amintesc

Cred că revelionul este o sărbătoare urbană. Altfel, nu înțeleg de ce nu am niciun fel de amintiri legate de această noapte. În mintea mea, mai importantă decît trecerea anilor este o ploaie de vară venită din cer după luni de zile de secetă, o înghețată cumpărată de la căruța care trecea pe drum sau o zi fără să faci nimic.

Acum pot să vă spun ce făceam cînd rămîneam singură acasă cu păsările și animalele, copil liber să facă ce vrea, după capul lui. Ieșeam în drum și mă uitam după nori. Întinsă în nisipul șoselei, cu capul în țărînă, mă uitam în sus și mă pierdeam printre fuioarele albe de nori (să nu vă temeți, nu trecea nicio mașină, cînd se întîmpla, aflam din timp, că se făcea larmă încă de la ai lui Cărăvan).

Așa îmi petreceam zilele goale, albe de soare, zilele fericite.

De ele îmi amintesc, ca zile însemnate. Prima călătorie cu trenul la București. Moartea și învierea lui nea Ion al țaței Reghina de peste gard. Zilele de august cînd bătrîna Lucica cernea fasolea de păstăi, în capul drumului, la soare, ca să nu facă mizerie în curtea ei.

Sau ziua cînd șarpele a fost omorît înainte să ajungă la obrazul meu adormit. Îmi amintesc totul, cuvînt cu cuvînt și mă văd din ușa casei, eu adormită în pat și mama mea cu rufele curate pe mînă, gata să intre în casă, țipătul ei și apoi zarva, nenea Mitre cu securea și șarpele mort și despuiat, pielea lui întinsă pe un băț cu care se speriau copiii, în joacă.

Îmi amintesc nopțile de Crăciun, gerul sticlos, țipătul porcilor la tăiat, mirosul de cozonac, florile îngrămădite toată iarna cu noi în casă, să nu le topească frigul.

Îmi amintesc ziua eclipsei, seara cutremurului, dar nu-mi amintesc niciun fel de revelion. Poate că fac parte dintre acei oameni pentru care calendarul are altfel de date însemnate cu roșu.

Cînd s-au aprins prima dată becurile în sat, la toate casele deodată, aveam 13 ani. Cînd am ajuns într-o școală de oraș și profesorul a salutat într-o limbă pe care nu o mai auzisem niciodată. Colegii mei o vorbeau din clasa a doua, aveau pantofi albi și povești bogate despre filme. Eu nu văzusem niciunul.

Poate că nicio trecere nu este mai importantă decît trecerile tale, de la tine la tine. Mereu mai bogat.

Anunțuri

2 gânduri despre “Revelionul. O sărbătoare pe care nu mi-o amintesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s